Tabu
LIFESTYLESlider

Gestul disperat al unui koala: s-a căţărat pe bicicleta unui turist din Australia ca să-i ceară apă

Canicula din sudul Australiei l-a determinat pe ursul koala să se apropie pentru a bea lichidul vital. Animalul însetat, pe fondul temperaturilor foarte ridicate, s-a apropiat de grupul de ciclişti şi a băut apa din toate sticlele care i-au fost oferite.

Cicliştii aflaţi în apropiere de Adelaide au observat animalul care stătea în mijlocul drumului, iar când au oprit, koala s-a apropiat de ei şi a părut să ceară apă, dupa cum a povestit Anna Heusler pentru 7news.com

 „Evident, am oprit pentru că voiam să-l mutăm din drum. Eu am oprit bicicleta, iar el a venit la mine – foarte repede pentru un koala – si în timp ce i-am dat să bea din toate sticlele noastre cu apă, s-a urcat pe bicicleta mea. Niciunul dintre noi nu a mai văzut aşa ceva“, a adăugat Heusler, care a publicat pe Twitter imagini impresionante cu animalul însetat.

Momentul incredibil a fost înregistrat de unul dintre bicicliști cu telefonul său mobil. Imaginile au ajuns virale pe Internet.

 

View this post on Instagram

 

There were about a dozen cyclists around me watching this (all men) and several commented that it was genuinely the best thing they’ve witnessed. What a truly wonderful experience. Check out my previous posts this morning for explanation. : : : #cyclingtips #cycling #roadcycling #roadbike #roadbikelife #lifeonabike #travelbybike #cyclingphotography #cycleshots #rideyourbike #instacycle #veloclub #cyclinglife #fromwhereride #switchbacks #roadslikethese #cyclingpassion #cyclingworld #whenindoubtpedalitout #womenonbikes #womenriders @cyclingtips @veloclub.cc @iamspecialized @iamspecialized_wmn @womenridebikes #rideadelaide #radelaide #adelaide #adelaidehills #southaustralia #koala #koalabear #koalabears #australia

A post shared by Lulu (@bikebug2019) on

Valul de căldură se crește din nou în sudul Australiei, cu temperaturi de peste 40 de grade Celsius, atingând maximul astăzi. Din nefericire, canicula a provocat incendiile de vegetație, care au devastat Australia de Sud şi coasta de est a continentului în ultimele trei luni. Acestea s-au soldat cu moartea a cel puţin 2.000 de exemplare de koala, conform datelor prezentate la începutul lunii decembrie în Parlament. Animalele au murit fie în incendii, fie din cauza înfometării şi a deshidratării rezultate.

ARTICOLE SIMILARE

Celine Dion împlinește astăzi 55 de ani și dezvăluie „liftingul facial instantaneu” pentru o piele fără vârstă

Andreea Damian

București muzical ⎢Târg de viniluri Paradis Paradis

Ciocîrlan

Lista lucrurilor pe care nu trebuie să le faci de Crăciun

realitatea

Din secretele pescuitului vara – Cea mai relaxantă activitate recreativă în aer liber

Andreea Damian

Legătura surprinzătoare dintre sex și menopauză pe care femeile sigur nu o știau

Andreea Damian

Iulia Vantur renunta la tot pentru o cariera la Bollywood! Vrea sa se stabileasca definitiv in India

Scrie un comentariu