Tabu
PEOPLESlider

Gina Pistol, primul mesaj după ce a născut. Nu și-a putut reține lacrimile

Gina Pistol a făcut, pe contul de Instagram, prima mărturisire după ce a născut. Vedeta, care a devenit mamă acum 11 zile, recunoaște că nu este deloc ușor.

Frumoasa prezentatoare mai spune că nu a avut zile ușoare, după ce a suferit intervenția de cezariană, însă, în prezent, se simte bine și se bucură de fiecare clipă alături de fetița ei, Josephine.

Primele probleme după ce a născut

„M-am întors, nu pentru mult timp. Băi, nu am avut nici timp și nici stare să stau pe Instagram, pentru că am fost ocupată 26 din 24 de ore. Sunt bine, m-am recuperat foarte repede după operație, doar că nu e ușor deloc. Mai ales la început! Jos pălăria în fața tuturor mamelor. Fizic mi-am revenit abia în a treia zi după operație, pentru că primele două zile după naștere nu au fost cele mai frumoase din viața mea și vă spun sincer! Nu, nu au fost!”, a mărturisit vedeta, pe InstaStory.

Prezentatoarea TV nu s-a putut abține să nu plângă spre final.

„Tot ce citești în cele 9 luni de sarcină, tot ce ți se spune la spital, de către moaște, de către pediatru, uiți. În momentul în care pășești în casă, uiți tot. Oricum, mare ajutor am din partea lui Andrei! Se descurcă foarte bine! Este minunat sentimentul pe care îl ai când devii mamă, este minunat, uiți de tot greul”, a mai spus Gina Pistol, într-o înregistrare publicată pe Instagram.

Cum a fost ales numele fetiței

Smiley a dezvăluit cum a fost ales numele micuței, dar și faptul că Gina Pistol a optat pentru alăptarea naturală a bebelușului.

„Gina şi-a dorit Josephine şi au am ales Ana. A ascultat o piesă care a marcat-o şi îi place foarte mult numele. Iar, mie, Ana mi se pare un nume simplu, foarte frumos şi se leagă foarte bine cu Maria. Mie nu îmi place să mă repet şi am zis să nu repet nişte nume care există deja în familie. Noi îi spunem Josephine. Facem toate lucrurile împreună, dar sunt lucruri pe care eu nu le pot face, cum ar fi alăptatul. Eu sunt cu schimbatul scutecelor, sunt omul de la gaze… Acum chiar o să fie bună masca asta la ceva. Mă panichez atunci când schimb scutecul şi ea plânge, am senzaţia că a pornit alarma şi eu trebuie să o închid cât mai repede”, a mărturisit Smiley.

ARTICOLE SIMILARE

Regina Elisabeta a II-a deține șase recorduri mondiale

Andreea Damian

Rona Hartner, citată în instanță la trei luni de la deces

Andreea Damian

10 secrete la locul de muncă pe care antrenorii de carieră vor să le știm, dar șefii nu

Andreea Damian

E oficial – bărbații cu barbă sunt mai atrăgători decât cei rași

realitatea

Elena Merişoreanu, anunţ dureros despre starea de sănătate a lui Jador

Andreea Damian

Cristina Cioran şi Alex Dobrescu, scandal monstru pe stradă

Andreea Damian

Scrie un comentariu