Tabu
FASHIONPEOPLESlider

Gisele Bündchen, dezvăluiri uluitoare despre trecutul ei

Fotomodelul brazilian Gisele Bündchen și-a clădit o carieră de succes, are o familie frumoasă și pare extrem de fericită. Cu toate acestea, nimic din toate acestea nu le-a obținut ușor. A recunoscut-o în noua sa carte, „Lessons: My Path to a Meaningful Life”, pe care o va lansa în curând.

Într-un fragment din cartea ei, publicat de „Page Six”, modelul dezvăluie că s-a luptat cu numeroase atacuri de panică, gânduri sinucigașe, claustrofobie și chiar moarte. „Simțeam că orice din viața mea urmează să mă omoare”, scrie supermodelul. Gisele a recunoscut că primul ei atac de panică a avut loc în timpul unui zbor din 2003.

„Eram într-un moment minunat al carierei mele și aveam familia aproape și mă consideram o persoană pozitivă (…) Mă simțeam de parcă nu nu are să îmi fie rău. Dar m-am simțit neputincioasă. Lumea ta devine și mai mică și nu poți respira, ăsta este cel mai rău sentiment pe care l-am trăit vreodată”, a mai spus ea. Atacurile de panică au continuat.

Gisele Bündchen a dezvăluit că atunci au început și gândurile sale sinucigașe. „Începeam să-mi zic mereu: dacă aș sări de pe acoperiș, atunci totul se va sfârșit și nu trebuie să-mi mai fac griji pentru acest sentiment care trăiește în mine”. Apoi a detaliat noaptea în care se gândea să-și pună capăt zilelor. „Începusem cu avioanele, apoi cu lifturile, tunelurile, hotelurile, studiourile și mașinile. Acum apartamentul meu. Oriunde mă simțeam ca un animal prins într-o cușcă”, a mărturisit supermodelul.

„Când mă gândesc la acel moment, la acea fată de 23 de ani, îmi vine să plâng. Vreau să îi spun că totul va fi ok. Dar atunci, atunci singura scăpare părea sinuciderea”, a adăugat Gisele. După ce a consultat mai mulți medici, Bündchen a căutat să schimbe câteva aspecte ale vieții ei.

Cu o avere estimată la 400 de milioane de dolari, Gisele Bündchen (38 de ani) este unul dintre cele mai bine cotate fotomodele din lume. Din 2009 este căsătorită cu fotbalistul Tom Brady și are doi copii, Vivian și Benjamin.

ARTICOLE SIMILARE

Motor, acțiune! Încep filmările la filmul de lung metraj “Tzăndărică”. Ovidiu Lipan Țăndărică: “Născut într-o casă cu tobe, am simțit că acesta e drumul meu. Este povestea unui copil cu vise”

Tabu Tabu

Elevă arsă de vie pentru că l-a acuzat de hărţuire sexuală pe directorul școlii

Andreea Damian

Dieta mediteraneană, cea mai bună dietă a anului 2019

Andreea Damian

Cântăreața Sia a devenit bunică la doar 44 de ani

Andreea Damian

Afla cum sa iti faci un machiaj perfect pentru sezonul acesta! Tutorial Summer Chocolate Makeup!

realitatea

Culoarea la modă care trebuie adoptată în această toamnă-iarnă 2023-2024, văzută în timpul ultimelor Săptămâni ale Modei+

Andreea Damian

1 comentariu

Scrie un comentariu