Tabu
PEOPLESlider

Graviduța Adela Popescu, momente de panică: „Mi-am făcut testul Covid și…”

Adela Popescu a trecut prin momente de panică în urmă cu câteva zile, când s-a trezit cu o stare de rău. Potrivit declaraţiilor sale, este prima dată când se confruntă cu astfel de stări, însărcinată fiind.

Vedeta a făcut şi testul Covid pentru a vedea dacă nu este infectată. Din fericire, a ieşit negativ. Ulterior, după ce lucrurile s-au liniștit, Adela Popescu l-a trimis pe Radu Vâlcan să-i cumpere compot de vișine.

„Ieri mi-a fost prima dată rău de când sunt însărcinată a treia oară. M-am panicat. Am făcut testul Covid. Aveam o stare groaznică, nu mă puteam da jos din pat. I-am zis lui Radu, la 10 noaptea, să-mi aducă neapărat compot de vișine. A făcut rost însă de compot de piersici, a sunat la delivery. Bun și ăla. Au fost primele pofte”, a povestit vedeta, în emisiunea „La Măruță”.

Vrea să nască natural

Referitor la momentul nașterii, vedeta a spus că își dorește să nască natural. Primii doi copii au venit pe lume prin naștere naturală, și la cel de-al treilea copil își dorește să se întâmple același lucru. Potrivit acesteia, durerile sunt chiar în momentul în care bebelușul vine pe lume, dar la nașterea prin cezariană durerile sunt după operație, chiar dacă mama nu simte venirea pe al copilului. 

„La Alexandru au fost 10 ore de travaliu. La Andrei 5, dar a fost mult mai dureros pentru că nu au avut timp să-mi facă epiduralul și practic am născut pe viu, pe viu, la rece, la rece, adică durerile alea pe care le simțeau mamele noastre și bunicile noastre le-am simțit și eu. Chiar sunt crunte. Cu toate astea, îmi doresc și a treia oară aceeași experiență pentru că, de fapt, ce simte o femeie care naște natural în travaliu simte o femeie care naște prin cezariană după naștere. E doar momentul diferit. Practic, durerile sunt aceleași.”, spune Adela Popescu.

Adela Popescu și Radu Vâlcan formează unul dintre cele mai frumoase cupluri din showbiz-ul de la noi. Cei doi urmează să devină părinți pentru a treia oară. Va fi tot băiat. Ceilalți copii se numesc Alexandru (5 ani) și Andrei (3 ani).

ARTICOLE SIMILARE

Îngrijire anti-îmbătrânire | Ingredientul din cremele de protecție solară de evitat la plajă

Andreea Damian

Ce a pățit Maia Morgestern după ce a fost oprită în trafic de un polițist fără mască

Tabu Tabu

TOP 10 cele mai zgarcite vedete de la Hollywood

realitatea

O bacterie rezistentă la antibiotice se răspândește rapid în spitalele din Europa

Andreea Damian

Fiica lui Michael Jackson se teme că „Leaving Neverland” îi va distruge cariera

Andreea Damian

Femeia celebră pe Instagram pentru operaţiile sale estetice, arestată pentru „blasfemie”

Andreea Damian

Scrie un comentariu