De câțiva ani buni, lumea modei, împreună cu întreg ansamblul de sub-industrii din spatele ei, este dominată de un concept extrem de profitabil: vanity sizing. Semnificația lui este cât se poate de simplă: fiecare producător de confecții este relativ liber să aleagă măsurile pe care le trece pe etichetele hainelor sale. Din acest motiv este mai ușor să intri într-o pereche de pantaloni numărul 38 de la o marcă, în timp ce, în magazinul altui brand, de-abia te strecori în mărimea 42. Vanity sizing are de-a face cu stimularea vânzărilor în sensul că „Orice o face pe o femeie să se simtă mai suplă este o mișcare deșteaptă.
Femeile se simt foarte încântate când descoperă că încap într-o mărime mai mică. Totuși, alte consumatoare găsesc povestea cu mărimile și măsurile complet derutantă.” (Dr. Joan Harvey, specialistă în psihologie și comportamentul consumatorului de la Universitatea din Newcastle). Tocmai din cauza confuziei și a aberațiilor (cum ar fi mărimea 00) provocate de aceste standarde multiple, biroul de standardizare al Comisiei Europene lucrează la un nou sistem care va afișa măsurile reale pe etichete.
Aceasta este numai una dintre multele transformări care se pregătesc să lovească în industria modei în viitorul apropiat. Sunt lucruri care nu vor afecta strălucirea de pe podiumuri, ci ne vor face hainele mai cinstite și mai funcționale. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Pielărie și Textile din București lucrează deja la asta. Laboratoarele și atelierele specialiștilor plătiți de statul român ca să prevadă ce se va întâmpla în viitor cu confecțiile românești, își concentrează eforturile în mai multe direcții (microproducție de serie mică și scurtă, consultanță și asistență tehnică, investigații și teste de laborator, certificare și inspecție) tocmai pentru că procesul prin care o haină ajunge de pe un podium al unei case dintr-o mare capitală a modei, până la tejgheaua magazinelor, este destul de complicat.
Primul obiectiv al Institutului este crearea unui nou standard de mărimi, compatibil cu cel la care se lucrează la nivel european. Rezultatul proiectului va fi un nou sistem de etichete, unic pentru întreaga Europă, care va avea mai multe coordonate extrem de precise și care se va axa pe dimensiuni exacte ale persoanelor, și nu pe mărimi simbolice, care pot să varieze în funcție de strategiile producătorilor. Claudia Niculescu este persoana care conduce departamentul institutului care se ocupă de măsurători și știe cel mai bine cât de importante sunt dimensiunile exacte: „Civilizația ne lungește.” De aceea avem nevoie de standarde noi, care să reflecte situațiile reale. Iar situația reflectată de noua măsurătoare este mult diferită față de ultimele investigații. Măsurile s-au schimbat. „Înălțimea medie a crescut cu aproximativ 2 cm, media pe țară este acum de 168, 98 cm. Perimetrele sunt mai mari, iar populația e ușor supraponderală.” Tocmai din această cauză cercetătorii institutului au trimis o semnalare și la Ministerul Sănătății, care poate să genereze campanii de conștientizare pe baza rezultatelor obținute de alții.
Sistemul de măsurare al institutului este cât se poate de precis. El constă într-un scanner performant, 3D, care poate să măsoare un om în 12 secunde, iar în câteva minute poate centraliza toate datele pe care le colectează. Pentru măsurătoarea națională s-au colectat câte 150 de dimensiuni de la aproximativ două mii de persoane, femei și bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 60 de ani. Circumferințele, înălțimile, lățimile și unghiurile obținute sunt semnificative pentru producătorii de confecții din țară, dar și pentru proiectanții de mobilier sau automobile.
Instrumentul pe care îl folosește institutul este performant și în cu totul alt sens. El poate să realizeze economii masive de timp, personal și materiale. Iar economia a fost întotdeauna o preocupare pentru producători. Adina Nanu, critic de artă și colecționar de costume, știe că excesele nu sunt dezirabile. Costumul popular românesc tipic nu are excese. „Tradiția costumului popular păstrează un sistem de croială în care foarfeca nu se folosește deloc, pânza se folosește integral și costumele nu pierd niciun centimetru”. Întreaga istorie a costumelor populare ține însă, ca și cea a hainelor de astăzi, de idealurile de frumusețe. „Ca să înțelegi de ce, pe vremea fanarioților, țăranilor le-a plăcut să își păstreze portul, trebuie să știi că țăranii trăiau în umbra bisericii creștine ortodoxe, în concepția căreia sufletul era nemuritor, iar corpul-pieritor. De aceea era important ca, dintr-un costum, să se vadă ochii. Silueta era un cilindru (spre deosebire de costumele maghiare cu influențe din romantism, care aveau talii fine, decolteu și multe jupoane). Fota și catrințele nu se mulează pe corp, talia nu e accentuată, o bucată de țesătură dublează brâul, nu există mâneci sau pantaloni scurți, ansamblul e bazat pe acoperirea corpului în întregime, la care se adaugă și marama, care acoperă maxilarele musculoase (din registrul terestru al figurii). Silueta ideală e modelată de către întreg ansamblul credințelor și concepției despre lume a unei colectivități.”
Așa se face că credințele de astăzi ne modelează întru totul, de la haine la materialele din care sunt croite, mergând până la atitudinea generală față de modă. Iar ca să înțelegem mai bine cum vor funcționa trendurile în viitor, trebuie să ne întoarcem către istorie, fie ea și recentă. Problema măsurilor își are originile în apariția confecțiilor de masă, odată cu revoluția industrială din Anglia. Designerii care au creat, în secolul XX, atât haute couture, cât și pret-a-porter au fost cei mai afectați de dificultatea de a introduce în aceeași măsură diferite tipologii de corpuri. Standardizarea care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial, dincolo de avantajele evidente pe care le presupunea, nu mai funcționează astăzi, când puterea de cumpărare și climatul economic relativ stabil a crescut pretențiile cumpărătorilor.
Drumul de la hainele țesute și croite în casă de Penelopele altor vremuri, până la hainele reprezentative pentru un statut social de astăzi este, totuși, ciclic. Dacă în preistoria hainelor fiecare a purtat ce a găsit, adică, în Europa, in și cânepă, iar după secolul al XVIII-lea, bumbacul care a înlocuit fibrele locale și lâna care era folosită pentru țesături, lucrurile s-au schimbat odată cu dezvoltarea industriilor.
De-abia după al Doilea Război Mondial au apărut țesături obținute prin metode diferite de prelucrare. „Mătasea vegetală, de pildă, este făcută din celuloza obținută din frunzele de dud cu care se hrănesc viermii de mătase, și este asemănătoare ca luciu și consistență celei naturale. După al Doilea Război Mondial au apărut materialele sintetice obținute din petrol, care sunt foarte suple dar pun alte probleme de dimensiuni. Alegerea acestor materiale e justificată în momentul în care corpul nu e ascuns, ci e pus în valoare, formele sunt evidențiate de țesături mulate.” (Adina Nanu). Numai că, în prezent, ne-am întors la materialele organice, care par să reprezinte viitorul.
Corpul pus în valoare și extrem de reliefat este, și el, un trend relativ, și care se aplică mai degrabă femeilor decât bărbaților. Adina Nanu crede, însă, că bărbații își vor manifesta, la un momen dat, creativitatea. „Există încă diferențe între femei și bărbați. Bărbații își ascund corpul, fabricând un fel de cutie. Ce e drept, după Armani, costumele masculine nu au mai fost la fel ca înainte, au devenit mult mai comode, nu mai au întărituri. Dar va veni o vreme în care se va putea exprima și fantezia masculină.” În mediul oficial, însă, femeile sunt la fel de încorsetate ca și bărbații, pentru moment. Costumul oficial a rămas, în linii mari, același, apropiat uniformei militare; chiar și femeile poartă același tip de costum care are rolul de a împinge pe planul al doilea trăsăturile individuale și de a comunica partenerilor de discuție numai funcțiile cerebrale.
Viitorul, însă, înseamnă personalizare. Eftalea Cărpuș, șeful departamentului de prelucrare mecanică textilă al Institutului, crede că cea mai bună personalizare înseamnă potrivirea cu cerințele personale ale purtătorului. Iar acele cerințe, din perspectiva producătorilor, țin de mărime, confort și funcții în plus. „Textilele oferă cercetătorilor posibilitatea să realizeze produse cu valoare adăugată mare, ori să funcționalizeze produsul (modificând suprafețele sau combinând tehnologiile).” Cel mai probabil este ca îmbrăcămintea interactivă, care poate să reacționeze la stimuli externi, din corp, sau din mediul înconjurător, va fi un mare succes. La fel și elementele de monitorizare ale unor funcții, care se pot aplica pe textile, și de care vor beneficia mai mult cei care suferă de diverse boli. Hainele vor ajunge să ne ia pulsul, să ne controleze periodic ph-ul transpirației sau să ne măsoare temperatura, iar datele colectate de haine ne vor aminti când este cazul să luăm o pastilă sau vor alerta direct o unitate medicală.
Fibrele cu ioni de argint care împiedică dezvoltarea bacteriilor vor avea cel mai mare succes în domeniul medical, dar și în cel al echipamentelor sportive; iar textilele care pot controla temperaturile vor fi utilizate mai mult și mai des decât azi.
Un alt trend major este folosirea fibrelor ecologice. Emilia Visileanu, directorul Institutului, susține că în mediile de cercetare, proiectarea unui produs ecologic are în vedere întreg ciclul de viață al produsului obținut. O fibră sau un produs este mai întâi proiectat, urmează realizarea lui, experimentarea, și apoi certificarea. Iar produsele ecologice nu folosesc, pe parcursul acestui ciclu, niciun fel ingrediente dăunătoare mediului sau sănătății purtătorului. Clara Rădulescu, responsabilă de activitatea laboratorului de microbiologie, crede că evaluarea justă a biodeteriorării materialelor textile nu este doar necesară, ci crucială când vine vorba de textile ecologice.
Ne aflăm într-o perioadă a costumelor unisex. Jeanșii și T-shirt-ul sunt o uniformă civilă care semnifică cel mai bine, după părerea Adinei Nanu, pozițiile egale de pe care pornesc bărbații și femeile. „Bărbații nu mai sunt cei care își aleg în mod obligatoriu partenerele, acum sunt în postura de a fi aleși și vor pune mai mult preț pe cochetărie.” În industria modei, aparatele care îți pot arăta cât de bine sau de rău arăți într-o piesă vestimentară nu mai țin de ceva vreme de science fiction. Institutul lucrează deja cu Modaris 3DFit, în timp ce designerii din România preferă încă metodele clasice de măsurare. Textilele inteligente nu mai au, nici ele, multe secrete. În această situație, viitorul se află la o aruncătură de băț. Adică atât cât durează ca informațiile să ajungă unde trebuie.