Tabu
CULTUREPEOPLESlider

Helen Mirren a atacat Netflix la convenţia CinemaCon din Las Vegas

„Îmi place Netflix, dar la naiba cu Netflix”, a spus Helen Mirren, marți, pe scena convenției anuale CinemaCon de la Las Vegas. Actrița a fost primită cu ropote de aplauze, când a vorbit despre noul ei film „The Good Liar”.

Dame Mirren a continuat în același stil: „Nu există nimic mai frumos decât să stai într-un cinematograf” (făcând aluzie că preferă să vadă un film la cinema, decât în fața calculatorului sau a televizorului). A mulțumit, de asemenea, grupului de expozanți pentru că i-a oferit mai multe premii pentru cea mai bună actriță, cu ani în urmă, când se afla la începutul carierei sale.

Nu este prima dată când compania de streaming este făcută de râs la scenă deschisă. În 2017, președintele grupului Sony Pictures Motion Picture Group, Tom Rothman, a spun în glumă: „Netflix, my ass!”. Rothman a făcut această remarcă după  o prezentare uimitoare a filmului „Blade Runner 2/Vânătorul de recompense 2049”, sub regia lui Denis Villeneuve. Șeful Sony a afirmat chiar că filmul poate fi apreciat doar dacă e vizionat în cinematografe.

Helen Mirren a spus aceste cuvinte într-o perioadă de tensiune existentă între companiile de distribuție a filmelor cinematografice și serviciile de streaming. Companiile care oferă streaming on-line de film nu doresc să-și aducă filmele în cinematografe înainte de a le pune la dispoziția abonaților lor.

Gigantul de streaming Netflix, condus de Reed Hastings și Ted Sarandos, a mai fost atacat de câteva ori după ce filmul „Roma”, regizat de Alfonso Cuaron, a luat 3 premii Oscar, anul acesta.

ARTICOLE SIMILARE

Noile branduri de lenjerie intimă redefinesc cuvântul „sexy”

Andreea Damian

Festivalul “Serile Filmului Gay”

realitatea

Cum arată locul de joacă al Ritei, fetița Laurei Cosoi FOTO

Tabu Tabu

Smiley se pregătește să joace într-un nou film

Tabu Tabu

Nou scandal cu Huidu! GAINUSA si DEZBRACATU pleaca de la Cronica Carcotasilor!

Alexander are nevoie de ajutorul nostru!

realitatea

Scrie un comentariu