Home > Agenda > Horațiu Mălăele – o declarație de dragoste cu Funeralii fericite

Horațiu Mălăele – o declarație de dragoste cu Funeralii fericite

Din “dragoste animalieră”, din “dragoste pentru guvern și pentru partid”, sau pur și simplu din dragoste pentru public, seducătorul Horațiu Mălăele oferă o proiecție gratuită a filmului “Funeralii fericite” la finalul spectacolului “Sunt un orb”, ediția specială de Valentine’s Day. Spectacolul, care va fi prezentat în “ediție limitată”, avându-l ca invitat de specialitate pe violoncelistul Adrian Naidin, va avea loc pe 14 februarie, de la ora 20.00, la Sala Patria din București. Îndrăgostitul Horațiu Mălăele, jongler consacrat în zona emoțiilor, își va dubla declarația de iubire în versuri cu un dar – cel de-al doilea film pe care îl semnează ca regizor. Pentru mulți este unul dintre cele mai bune filme românești ale anului trecut, o comedie neagră cu foarte multe momente de excelență în actorie, pentru care însuși Horațiu Mălăele face un rol remarcabil. Umorul, uneori cu nuanțe macabre și adesea absurd, abundă, muzica marelui compozitor Vladimir Cosma acompaniază excelent povești incredibile, puse în cuvinte de scenaristul Adrian Lustig și surprinse în cadre de o calitate ireproșabilă. Povestea recompune cu mult umor o lume stranie, populată de personaje ciudate: unul îşi pierde capul când aude de Revoluţia Franceză, altul a văzut Basic Instinct de atâtea ori, încât îi cunoaşte toate dedesubturile lui Sharon Stone, apar instalatori polonezi, ruşi beţivani, chinezi suicidari şi ghicitoare exotice, iar printre ei se insinuează, cuminte şi aşezat, un produs al Carpatiei predecembriste. Filmul “Funeralii fericite” va încheia, în hohote de râs, o declarație de dragoste începută în versuri romantice și muzici seducătoare cântate de Adrian Naidin. Vă invităm pentru o declarație de dragoste la teatru, pentru ca mai apoi, așa cum spune Horațiu Mălăele, “în continuarea vieții dumneavostră să râdeți, pentru ca râsul este muzica sufletului, să fiți buni – este cheia succesului și să iubiți – este rațiunea de trăi”…

Biletele au fost puse în vânzare la casieria Cinematografului Patria din București, în Unirea Shopping Center (etaj 2), Teatrul National și online pe vreaubilet.ro, bilet.ro, eventim.ro, bilete.ro sau în oficiile Poștei Române și în magazinele INMEDIO și Germanos semnalizate Bilete.ro.

Pentru această variantă a spectacolului „Sunt un orb”, Horațiu Mălăele îl va avea alături, în premieră, pe violoncelistul Adrian Naidin, un artist care și-a sedus publicul cu o combinaţie de jazz, muzică de cameră şi folclor românesc, pe un violoncel care atinge note de-o frumuseţe şi perfecţiune rare. Umorul irezistibil al insinuantului Brumaru, înțelesurile subtile ale lui Marin Sorescu, vibrațiile delicate ale boemului Nichita – sunt doar câteva dintre promisiunile unui spectacol de gală, în cursul căruia poeti atât de diferiți ca stil sau gândire, vor fi deslușiți, cu naturalețe și în cheie proprie, de geniul comic Horațiu Mălăele. Îndrăgostit, la rândul său, de artă, Adrian Naidin, un artist confirmat de muzicianul leton Mischa Maisky, care i-a fost profesor, și de regizorul grec Mihalis Kakogiannis – care i-a fost admirator, va explora o zonă inefabilă de sensibil, iubirea, cu nenumăratele ei sensuri, pe care le traduce în sunete și le va împărtăși, sincer și personal, celorlalți.

Aplaudat întotdeauna în acest extraordinar spectacol, Horațiu Mălăele a gândit în stil propriu prima ediție de dragoste a unui show presarat cu versuri, muzică, teatru și multă, multă improvizație. Dintre miile de poezii pe care le-a rostit vreodată Horațiu Mălăele, definiție i-au fost mai degrabă versurile lui Marin Sorescu. Sunt un orb. Poate pentru că o fotografie aparte a scos din rând un spectacol aplaudat ani în șir în țară sau poate pentru că Sorescu a amestecat cu rime niște vorbe în care credem uneori că-l regăsim: “Ce e un actor? Și ce vrea să spună? / Un biet trecător cu-o țigară în mână/ E singur și trist, cortina-i căzută…/ Paharul e gol… clipa e pierdută…”.

„Spectacolul Sunt un orb cuprinde câteva poezii de mare calitate, dar şi proză scurtă. Sunt mai multe elemente care formează acest spectacol, în care este vorba despre mine, dar este vorba şi despre dumneavoastră”, spune Horațiu Mălăele. Probabil cel mai bun produs al teatrului românesc din ultimii 20 de ani – așa cum îl descrie Ion Caramitru, neobositul Mălăele este într-o perpetuă căutare și de aceea niciuna dintre aparițiile sale pe scenă nu este similară cu precedenta.


Articole asemanatoare
Horaţiu Mălăele şi Mihai Constantin AU RECREAT o FOTOGRAFIE pe care AU FĂCUT-O ÎN URMĂ CU 39 de ani!
Chris Simion vă invită la Undercloud
SUFLETE DE AUR – STELE PENTRU O VIATA DE COPIL
Adancuri vibrate – Zoltan Butuc si Adrian Naidin – Alchemia

Comenteaza acest articol

Horațiu Mălăele – o declarație de dragoste cu Funeralii fericite

by   3 min
0