Tabu
PEOPLESlider

Ileana Lazariuc, apariţie rară alături de fiii ei (FOTO)

Ileana Lazariuc este una dintre cele mai discrete persoane publice din România, mai ales când vine vorba despre familia ei.

Vedeta nu îşi expune copiii pe reţelele de socializare, însă de această dată a ales să facă o excepţie şi a postat o imagine alături de cei doi băieţi.

Ileana a petrecut Revelionul în Dubai. Dar nu a plecat singură, ci însoțită de băieţii ei, de care este extrem de mândră.

Vedeta a postat o imagine, în care apare alături de copii pe care îi are împreună cu  Ion Ion Ţiriac. „La mulți ani! Voi înceta să mai fac urări pentru anul următor și sper doar că va fi mai bine„, a scris Ileana pe Instagram, la descrierea fotografiei.

Ileana Lazariuc a luat pe toată lumea prin surprindere în 2019, când a anunțat că a divorțat de 2 ani, în secret, de Ion Alexandru Țiriac, după 17 ani de relație. Cei doi au avut o relație tumultoasă, presărată cu despărțiri și împăcări.

Anastasia Lazariuc a vorbit despre divorţul fiicei sale.

„Ei, oficial, au divorţat, dar au rămas în relaţii bune. Asta mă bucură foarte mult. Ion este un tată foarte bun şi responsabil, se ocupă de copii, se înţelege foarte bine cu Ileana. Ce-o să fie mai departe nu ştiu, totul e o surpriză în viaţă. Pe mine mă bucură că sunt părinţi buni, că se ocupă de copii, că se înţeleg bine între ei… Celelalte Dumnezeu le va rezolva şi ei între ei. Pe orice părinte îl doare (divorţul copiilor, n.r.), am fost îngrijorată, sunt îngrijorată, dar mă bucură că Ion e un băiat foarte educat, responsabil şi respectuos vizavi de familia mea.”, a mărturisit artista la o emisiune tv.

ARTICOLE SIMILARE

Mesajul fanului Mădălinei Manole la 10 ani de la moartea artistei

Tabu Tabu

Ce fel de iubită ești, în funcție de semnul tău zodiacal

Andreea Damian

Nelu Ploieșteanu, în stare gravă la spital după ce a făcut COVID-19

Andreea Damian

Lidia Buble, cadou macabru de la tatăl ei. Neobişnuitul dar a costat 8.000 lei

Andreea Damian

Ce membrii din familia Marinei Almășan nu iubesc social-media

Tabu Tabu

Claudia Pavel – aparitie surpriza la festivalul UNTOLD!

realitatea

Scrie un comentariu