Tabu
What's hot

IMAGINI cutremuratoare de la inmormantarea lui SERBAN IONESCU

Magda Catone si-a condus pe ultimul drum sotul, pe Serban Ionescu, sustinuta de fiul lor, Carol.

Înalt, moştenindu-i statura impunătoare a lui Şerban Ionescu, roşcat şi cu o figură adolescentină, care părea împietrită într-o durere sfâşietoare, dar care nu a lăsat să-i scape o lacrimă. Aşa şi-a condus tatăl pe ultimul drum Carol, care tot timpul a fost alături de femeile din viaţa lui, bunica şi mama. Pe Magda Catone nu a părăsit-o nici o clipă în momentul în care trupul neînsufleţit al marelui actor a fost coborât în groapă, sprijinind-o nu doar moral, ci şi fizic.

Carol, fiul celor doi mari actori, nu putea să aleagă decât o carieră în domeniu. Elev la Liceul George Coşbuc din Capitală, el are deja experienţa scenei, jucând în mai multe piese. Carol a intrat în trupa “Brainstorming” şi la cei doar 16 ani pe care îi are deja a primit o nominalizare pentru premiul “cel mai bun actor în rol principal” la un festival de artă dramatică.

În timp ce soldaţii îl purtau pe umeri pe actorul Şerban Ionescu, în urma acestora a păşit, alene, mama actorului, Florica, în vârstă de 80 de ani. Bătrâna îndurerată a mers la braţul nepotului ei, fiul lui Şerban Ionescu, Carol. Magda Catone nu a mers alături de cei doi, ci un rând mai în spate, sprijinită fiind de cunoscuţi. Florica Ionescu, care în urmă cu câteva luni o acuza dur pe Magda Catone că refuză să îşi îngrijească soţul, părea că s-a împăcat cu nora sa în ziua care a urmat morţii marelui actor.
La momentul morţii lui Şerban Ionescu, soţii se aflau în divorţ, iar unul dintre avocaţii fostului actor spune că clientul său a întocmit un testament suprinzător. Testamentul va fi deschis atunci când soţia va cere acest lucru. Celălalt avocat susţine că a vorbit cu Şerban Ionescu cu puţin înainte de moarte. Avocatul spune că Şerban Ionescu a avut trei mari dorinţe:

– “Mi-aş fi dorit enorm să divorţez de Magda Catone”

– “O iert pe Magda Catone”

– “Orice discurs negativ la adresa Magdei Catone să înceteze”.

Mai mult: Şerban Ionescu a fost înmormântat. CELE 3 MARI DORINŢE ale fostului MARE ACTOR – Vedete de la noi | Libertatea.ro
Mai mult: ÎNMORMÂNTAREA lui ŞERBAN IONESCU. Magda Catone şi soacra NU l-au condus împreună pe actor spre mormânt – Vedete de la noi | Libertatea.ro

ARTICOLE SIMILARE

O MARTURIE in exclusivitate despre FLOAREA LEONIDA! Ce a facut ea PRIMA dintre colegele ei!

realitatea

Cum să te îmbraci la interviul de angajare

realitatea

SOCANT: Nepoata sau …fiica Patriarhului?

MARIA SECRIERIU de la MasterChef la plaja: UITE cat de bine arata!

Drama actorilor din «Îngeri pierduţi»

Victoria’s Secret Casting 2013 – Afla cum si-au pregatit corpul, candidatele!

Scrie un comentariu