Tabu
PEOPLESlider

Închisoare pentru cântăreţul Raoul. Judecătorii au fost neîngăduitori

Raoul, pe numele său adevărat Rareș Borlea, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare și patru luni de muncă în folosul comunității.

Artistul a solicitat anularea sentinței, dar apelul său a fost respins. Raoul a fost trimis în judecată pentru că a condus mașina fără permis auto luni la rândul.

„Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea şi inculpatul Borlea Rareş Cornel împotriva sentinţei penale nr. 508 din data de 11.11.2020 a Judecătoriei Buftea – Secţia Penală, pe care o menţine. Obligă apelantul-inculpat Borlea Rareş Cornel la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea vor rămâne în sarcina statului. Definitivă”, au decis, zilele trecute, magistrații Curții de Apel București, arată Spynews.ro.

Cazier impresionant pentru Raoul

Cântărețul se pare că nu este străin deloc de faptele penale, având aproximativ opt abateri în acest sens.

Raoul mai are următoarele condamnări penale:
– 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere aplicată prin sentinţa penală nr. 916/27.06.2017 a Judecătoriei Constanţa;
– 1 an şi 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere şi amendă penală de 2.250 lei aplicată prin sentinţa penală nr. 1413/11.09.2018 a Judecătoriei Brăila;
– amendă penală de 2.000 lei aplicată prin sentinţa penală nr. 702/21.06.2017 a Judecătoriei Alba Iulia;
– amendă penală de 4.500 lei aplicată prin sentinţa penală nr. 1932/30.10.2018 a Judecătoriei Târgu Jiu;
– amendă penală de 20.000 lei aplicată prin sentinţa penală nr. 972/22.05.2019 a Judecătoriei Braşov;
– amendă penală de 25.500 lei aplicată prin sentinţa penală nr. 282/18.06.2020 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti;
– amendă penală de 5.000 lei aplicată prin sentinţa penală nr. 17/01.02.2018 a Judecătoriei Avrig;
– amendă penală de 2.000 lei aplicată prin sentinţa penală nr. 3/08.01.2018 a Judecătoriei Focşani.

„Toate faptele mele s-au petrecut acum doi-trei ani. Am avut permisul suspendat, iar eu, recunosc, am continuat să conduc. Când mă oprea poliţia, explicam că nu am permisul la mine, iar ei, fiindcă mă recunoşteau, mă lăsau să plec. Însă, când ajungeau la bază şi mă verificau, constatau că aveam permisul suspendat. Aşa că îmi făceau dosar penal, iar eu nici măcar nu ştiam. Mai mult, toate citaţiile erau transmise la o adresă la care eu nu mai locuiesc de ani de zile. Avocatul meu a făcut muncă de detectiv, ca să găsească toate dosarele penale pe care le aveam, fiindcă eu nu fusesem anunţat de existenţa lor. Am făcut şi muncă în folosul comunităţii, am plătit şi amenzi de zeci de mii de lei… După condamnare, am permisul anulat, aşa că trebuie să dau din nou examen pentru obţinerea lui”, declara cântărețul Raoul anul trecut.

ARTICOLE SIMILARE

Celine Dion concertează în România

Andreea Damian

Profesorul de științe care a investit 80% din salariu în elevii săi a primit un premiu de un milion de dolari

Andreea Damian

Fiica lui Steven Spielberg joacă în filme pentru adulți

Andreea Damian

Cum ne-ar ajuta săptămâna de lucru mai scurtă să rezolvăm criza climatică?

Andreea Damian

Rețeta specială a lui Sorin Bontea pentru pizza de casă

Andreea Damian

Secretele optimiștilor pentru a rămâne pozitivi și fericiți

Andreea Damian

Scrie un comentariu