Tabu
LIFESTYLESlider

Insula Iubirii, o emisiune despre burghezia mijlocie spre mare cu dosare penale și papagali

Aseară, în timp ce o mulțime de prieteni din lista mea de facebook ascultau ce spune Gabriela Firea – eu am mutat la Insula Iubirii. Recunosc, n-am mai reușit să schimb apoi canalul. Cumva, emisiunea asta reușește să facă o radiografie a societății noastre de azi. Și am să spun și de ce am tras concluzia asta.

Emisiunea este despre mai multe cupluri care merg pe o insulă din Thailanda să-și testeze relațiile și partenerii cu ajutorul unor ispite femei sau ispite bărbați. Nu știu cât din procesul de verificare a stabilității cuplului sau a fidelității partenerilor este pe bune și cât este regizat. Dar cuplurile, persoanele din care sunt formate cuplurile sunt reale iar poveștile lor, ei bine, știți partea cu viața bate filmul. În unele cazuri, nu în toate. Ieri mi-a atras atenția povestea uneia dintre participante la emisiune – Mirela. Mirela a venit cu Ionuț să își testeze relația. Dar ea are în spate o căsnicie nereușită (care a durat 10 ani) despre care a povestit ieri. Tatăl Mirelei a fost la un moment dat șeful poliției economice din Dej. Prezentarea stării materiale a Mirelei a fost foarte interesantă căci, fiind vorba despre fostul șef al poliției economice din Dej – probabil n-o să vă mirați când vă voi spune că în cadru au apărut câteva mașini de lux și o casă-vilă mare.

Sigur că Insula Iubirii nu este o emisiune de anchete deci să ne concentrăm pe povestea Mirelei și nu a tatălui ei. Mirela s-a îndrăgostit foarte tare de un coleg de-al său de liceu, de facultate apoi. Care a fost atras de starea materială și socială a fetei. S-au căsătorit iar tipul a pus toți banii de nuntă la bursă („50 de mii de euro – că tata ne-a făcut nuntă mare, o fost aproape toată poliția română acolo, la nuntă”). A pierdut banii dar Mirela nu s-a supărat, îi era frică să nu cumva să devină depresiv așa că l-a lăsat să-și facă damblaua. Și el și-a făcut-o. A ieșit cu mașinile de fițe, a plimbat niște prostituate prin oraș, s-a pus de-a curmezișul pe o șină de tren ca să oprească trenul pentru că așa vrea el și mușchii lui, a avut un accident grav în care a făcut praf o mașină de zeci de mii de euro, adică doar acte de vitejie. Dar avea și el o apăsare. Nu-i ieșeau afacerile, neam. Și atunci a pus-o pe Mirela să ia de la banca de unde lucra – banii clienților. Și Mirela, suflet bun și îndrăgostit, a luat câteva sute de mii de euro fără să spună nimănui. A se reține că asta înseamnă că a vrut să se descurce singură, că altfel, dacă îi cerea tăticului, fostul șef al poliției economice din Dej i-ar fi putut da banii ăia imediat, tot din dragoste.

Mirela ia deci banii de la bancă, este prinsă și pentru că refuză să spună că prejudiciul este mai mic decât în realitate (așa cum o sfătuiseră cei de la poliție, deh, tot respectul pentru Mirela că și-a asumat întreaga pedeapsă) este acuzată și condamnată la patru ani de închisoare de maximă siguranță, la Gherla. Potrivit gazetadecluj.ro, Mirela Baniaş a fost acuzată de înșelăciune și fals informatic. Procurorii DNA susțineau că din 2009 și până în 2010, Mirela Perțe (numele din vechea căsătorie) a transferat, prin metoda „suveica” din conturile a 5 persoane, suma de 150 de mii de euro, bani pe care i-a folosit în interes personal. Sau, spre exemplu, titlul din 2013 al unui ziar local pe această temă – “Angajata Băncii Transilvania (BT), Mirela Perţe, care a sustras din conturile mai multor clienţi ai băncii 520.000 de lei şi 33.000 de euro a fost condamnată la închisoare cu executare de către judecătorii Tribunalului Cluj. Ea va sta după gratii 6 ani şi 3 luni pentru înşelăciune şi fals informatic.”

Domnul Perțe, fostul soț al Mirelei cu cadoul primit din banii clienților băncii – sursa foto ziarul știridecluj.ro

A supraviețuit cu greu, a muncit ca spălătoreasă ca să-i treacă timpul, a scăpat chiar și de tentativa de omor a unei colege care ar fi vrut să o înjunghie cu un cuțit improvizat dintr-o conservă. A ieșit după un an doar ca să afle că fostul ei soț se pregătea de un botez al unui copil făcut cu altcineva. Au divorțat. Mirela s-a îndrăgostit de următorul papagal – acest Ionuț cu care a plecat în Thailanda.

PAPAGÁL, papagali, s. m. 1. Nume dat mai multor păsări tropicale arboricole, cu ciocul mare și încovoiat, cu pene felurit și viu colorate, care, dresate, pot repeta sunete articulate. Expr. (Fam.) A avea papagal = a vorbi mult (și convingător), a fi bun de gură. ♦ Epitet dat unei persoane care repetă mecanic părerile sau cuvintele altuia. Din ngr. pap(p)aghál(l)os, it. pappagallo.

Nu vă spun mai multe despre el că n-are sens. Credeți-mă când spun, e doar un păsăroi care se îmbracă cu costume colorate mai mici cu două numere decât ar avea nevoie, pe care le asezonează cu scurte platitudini de genul “Oamenii te vor privi oricum. Dă-le ceva bun de văzut.” sau “Cu cât mai puțină lume știe despre viața ta, cu atât ea este mai frumoasă.” sau “Toată lumea vrea să fie: o fiară, un milionar, un geniu, un superstar… Nimeni nu vrea să fie cine este el în realitate. Fii tu e cea mai buna varianta!”; “Fii tu însuți!Lumea adoră originalul.”; “Te-ai născut să fii adevărat, nu perfect. ”

Ionuș, actualul iubit la Mirelei, sursa foto Facebook

Ce voiam să spun. Emisiunea asta este mai mult despre cum arată burghezia din provincie decât despre orice altceva. Ce iubire și ispitire și alte povești? Ei sunt miezul, uitați-vă bine. Fetele și băieții care pornesc motorul țării și o duc unde au ei nevoie, când au ei nevoie. Nu contează cu cine se cuplează sau se ceartă pe drum, într-un final sunt câștigătorii unui cec în alb din partea părinților care au pus deoparte ceva cât timp au avut ocazia sau a unei societăți care își iubește sfertodocții ajunși, prin întâmplare în situații controversate, la tv (spre exemplu Ionuț din Târgu Mureș are deja o mulțime de fani și de susținători).

ARTICOLE SIMILARE

Oana Roman, internata in spital! A fost operata de urgenta

Iubita lui Brad Pitt, Nicole Poturalski, apariție inedită pe podium

Andreea Damian

ARSINEL in stare grava! Organismul respinge transplantul?

Selly și-a făcut visul realitate! Prețul exorbitant al noii sale mașini

Andreea Damian

„Regula de două ore”, secretul folosit de Einstein pentru a fi mai productiv

Andreea Damian

DRAMA primei sotii a lui Alex Velea / Galerie FOTO

Scrie un comentariu