Ai recunoscut că primul draft al romanului “Extrem de tare și incredibil de aproape” nu era despre 11 septembrie, ci despre un băiețel căruia îi murise tatăl. Cum ai ajuns la 9/11?
Povestea despre atentate era deja în carte, doar că nu am văzut-o. Câteodată nu știi despre ce scrii. Uneori, ajungi să îți dai seama de unul singur, alteori ai nevoie de alții. Câțiva dintre cei care au citit draft-ul mi-au spus: “Implicit, scrii despre povestea zilei de 11 septembrie. De ce n-o faci explicit?”
Îl citiseră prietenii, rudele?
Åži, și. Fratele meu mai mic este unul dintre cei mai fervenți cititori ai mei. După ce termin draftul unei cărți, el este primul care îl citește.
Å¢i-ai pus vreodată problema că facând explicit contextul 9/11, ai putea diminua din puterea lui Oskar, personajului principal?
Da. Dar, până la urmă, despre ce scriem dacă nu despre lucruri intense? Lumea n-are nevoie de mai multe cărți. Are nevoie doar de cărți bune, care să conteze și să aducă o nouă perspectivă asupra momentelor importante din viață. Asta nu înseamnă că trebuie să scrii neapărat despre o tragedie sau despre un moment care afectează lumea la scară internațională. Poți scrie la fel de bine ceva care să conteze pornind de la o relație. Nu mi-a fost teamă să scriu despre ceva “mare”. Asta își dorește orice autor: să scrie despre lucruri care sunt “mari” și care contează.
Ce îți place cel mai mult la Oskar?
Nu știu dacă am un lucru preferat în legătură cu Oskar ca personaj. Îl iubesc pentru că mi-a permis să scriu cum îmi place – imaginativ, plin de energie. Åži m-a inspirat să privesc lumea cu alți ochi, să văd în fiecare lucru eventualitatea unei invenții, să disting și să înțeleg posibilitatea schimbării.
Care parte din “Extrem de tare și incredibil de aproape” a fost cel mai greu de scris?
Nu scriu “pe părți”. Nu scriu de la început, în linie, până la sfârșit. Mă trezesc lucrând simultan pe secțiuni diferite, așa că nu-mi vine în minte ce “parte” a fost cel mai greu de scris. Totul a fost dificil.
În ce fel?
Cum spuneam, lumea nu are nevoie de mai multe cărți. Atunci, cum îți justifici scrisul? E o provocare: să fii sigur, în fiecare zi, că scrii despre lucruri care sunt suficient de importante și că scrii despre ele într-o manieră suficient de importantă. Oskar e plin de imaginație și de soluții. E mai onestă o lume a inocenței decât cea a maturității? Inocența e mai puțin onestă. Însă ne poate ajuta să descoperim lucruri noi, ni le poate arăta. Inocența implică și incapacitatea de a face o diferență între a face bine și a face rău, a ajuta sau a răni. Totuși, un om inocent nu minte. Inocența generează lucruri care ne ajută să privim altfel experiențele de viață și imaginea pe care o avem despre noi. De ce nu funcționează adresa de gmail a lui Oskar? Am o prietenă care încă așteaptă un răspuns de la el, după ce a citit romanul tău… Funcționează. Doar că n-am fost suficient de bun la răspuns. Când ai plâns ultima oară? Când s-a născut fiul meu. Experiența personajului Oskar te-a ajutat ca părinte? Amândouă sunt treburi grele. N-am învățat nimic de la Oskar care să mă ajute în viața reală. Nici de la fiul meu, care să mă ajute la scris. Ești bun prieten cu Zadie Smith. Discutați despre cărțile voastre? Nu. Discutăm prostii: politică, evenimente… Azi dimineață am vorbit cu ea. Despre ce? Despre venirea verii. Cum o să se umple orașul cu căldură și o să fie frumos.