Tabu
LIFESTYLE

Intrăm în Postul Crăciunului. Zilele cu dezlegare la pește, ce ai voie sau nu să mănânci sau să faci

Postul Crăciunului este primul post din anul bisericesc și ultimul din anul civil. Începe cu data de 15 noiembrie și ține 40 de zile, până la 25 decembrie.

Lăsatul secului este pe 14 noiembrie. Dacă această zi cade miercurea sau vinerea, postul începe din 14 noiembrie. Conform tradiției stabilite cu timpul în Biserica Ortodoxă, Postului Crăciunului este de asprime mijlocie, fiind un post al bucuriei. De aceea, pe lângă abținerea de la mâncărurile „de dulce” și alte renunțări, Biserica propune un program liturgic în care un loc special îl ocupă colindele tradiționale.

Cea mai aspră zi de postire pentru sărbătoarea Crăciunului este ajunul Naşterii Domnului, pe 24 decembrie.

Ce alimente ai sau nu ai voie să consumi în postul Crăciunului?

Deoarece postul Crăciunului presupune abținerea de la alimentele care conțin origini animale, este recomandat ca persoanele care vor să postească să fie cumpătate din punct de vedere alimentar și să consume alimente sănătoase, bogate în vitamine.

Așadar, poți opta în această perioadă la fructe și legume proaspete și naturale (nu cele uscate cu zaharuri sau conservanți adăugați), cereale, nuci, semințe, uleiuri de gătit și sucuri proaspete din fructe.

În continuare, îți pot oferi câteva sugestii prin care poți înlocui alimentele interzise astfel încât această perioadă să nu ți se pară dificil de depășit.

carnea poate fi înlocuită cu soia; în comerț există multe produse din “carne” vegetală, carne tocată, burgeri, cârnați, mici, mezeluri, chiftele etc
laptele poate fi înlocuit cu laptele de ovăz, migdale, orez, lapte de cocos sau lapte de soia
untul poate fi înlocuit cu margarina de post, uleiul de floarea soarelui, crema de cocos sau pasta de avocado
ouăle pot fi înlocuite cu tofu moale, iar pentru rețetele în care ar trebui să folosești ouă poți apela la piureurile de fructe sau iaurtul de soia
iaurtul poate fi înlocuit cu iaurtul din soia sau din nucă de cocos
smântâna poate fi înlocuită cu smântâna lichidă vegetală sau cea de cocos, caju, soia sau din ovăz
maioneza poate fi înlocuită ușor cu cea vegetală din comerț, asta în cazul în care nu te descurci să îți prepari singur maioneză de post
ciocolata; e bine să știi că anumite ciocolate negre sunt de post și le poți consuma fără probleme dacă nu reziști tentației (citește doar cu atenție eticheta)
frișca de post poate fi ușor pregătită acasă din smântână vegetală cu puțină smântână de cocos și zahăr pudră

Când e dezlegare la pește

Așadar, nu e foarte complicat și, în plus, postul Crăciunului este mult mai permisiv decât cel al Paștelui, deoarece sunt multe zile cu dezlegare la pește.

În postul Crăciunului, credincioșii au dezlegare la peşte şi preparate din peşte, la vin şi untdelemn în toate zilele de sâmbătă şi duminică. Prima zi de dezlegare la peşte din postul Crăciunului este 21 noiembrie, de sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în biserică, urmează 30 noiembrie, de sărbătoarea Sfântului Andrei, 6 decembrie, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae, și pe 13 decembrie, de sărbătoarea Sfântului Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei.

Ultima zi în care se mănâncă peşte în postul Crăciunului este 18 decembrie, de Sărbătoarea Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul.

Postul presupune să te înfrânezi din a face lucruri rele sau care îți dăunează atât ție cât și celor din jur. În perioada postului trebuie să te rogi mai mult, să îi ajuţi mai mult pe cei de lângă tine, să ocoleşti cât poţi păcatele, să nu mai judeci, să vorbeşti doar când trebuie şi cât trebuie. Fii îngăduitor cu cei din jurul tău, mai iubitor, împăciuitor și smerit. Și toate acestea să le faci din inimă, nu că așa trebuie.

Rânduiala bisericească ne transmite următoarele:

În Postul Crăciunului nu se fac nunți, botezuri și cumetrii.
În Postul Nașterii Domnului, biserica transmite că nu se cântă și nu se dansează.
În Postul Nașterii Domnului nu se consumă carne, ouă, lapte, brânză și nici alte derivate din acestea.
În Postul Crăciunului nu se bea alcool și nu se fumează.
Nu se mănâncă pește în Postul Nașterii Domnului, dacă nu este zi cu dezlegare la peşte.
În Postul Crăciunului creștinii trebuie să se roage mai mult.
În Postul Nașterii Domnului este interzisă împreunarea dintre femeie și bărbat.

ARTICOLE SIMILARE

Folosirea în exces a smartphone-ului distruge imaginația copiilor

Andreea Damian

Cum să te reinventezi

realitatea

Moneda de schimb a zilei de 21 martie a fost poezia

realitatea

Iulia Albu a desfiintat-o pe Andra: “Nu vrea sa ma lase sa dorm noaptea!”

Blob, organismul misterios fără creier şi cu 720 de sexe

Andreea Damian

Premiu pentru scaunul ONE de la BoConcept

realitatea

Scrie un comentariu