Irina Lăzăreanu, Diva anilor 2000

E muza lui Karl Lagerfeld (Chanel) și Nicolas Ghesquiere (Balenciaga) are un ceva special pe care unii îl descriu drept „ochii luminoși, fața ovală și delicată, plus gura care zâmbește rar”. Alții pun succesul ei pe educația pe care o are, în timp ce aceia care n-o plac sau sunt atât de uimiți de succesul pe care l-a avut într-un timp atât de scurt spun că „știe să cunoască oamenii care trebuie”.

Pentru toate acestea are un răs­puns bine pregătit. „Poate că e despre cum să fii tu însăți, să nu încerci să semeni cu alt­cineva. Am fost întotdeauna genul care nu se potrivea cu nimic din ce era la școală. Ascultam Leonard Cohen. Nu eram blondă și nici majoretă. Eram un copil ciudat”, se descrie Irina Lăzăreanu.

E una dintre cele mai curtate fete pentru prezentările de modă ale marilor show-uri, deși nu are nici înălțimea standard, nici for­mele din tipare, ba chiar niciun chip cu care să fi fost obișnuiți până acum pe catwalk. „E frumusețea viitorului. Când am văzut-o pri­ma dată, m-am îndrăgostit pur și simplu de ea”, spune Nicolas Ghesquiere, designerul din spatele brandului Balenciaga. Åži are nume românesc.

Acesta e lucrul care ne face pe noi mândri. Dacă n-ar fi avut numele acesta care nu are cum să ne înșele, probabil că n-am fi știut niciodată că e româncă. Într-o vreme, n-a spus nimic despre originile ei românești, pentru că are pașaport canadian, astăzi răs­punde scurt la întrebările despre România. „M-am născut într-un orășel din mijlocul Transilvaniei, mai am încă rude acolo. Pă­rin­ții mei au fost refugiați politic, am plecat în Canada când aveam 5 ani.”

Pare, însă, că păstrează ceva reminiscențe ale adaptării de imigrant refugiat politic, pen­tru că nu vrea să vorbească prea mult des­pre acest subiect. Părinții, plecați din România în 1987, într-o perioadă în care comunismul își arăta colții, s-au stabilit într-o sub­urbie la doar 14 km de Montreal, Saint-Hubert, iar Iri­na a trebuit să învețe o nouă limbă și să meargă la școală ca să-și înfrunte colegii di­fe­riți de ea. Așa se face că pe la 11 ani avea deja conflicte serioase cu colegele de clasă, care au închis-o într-un vestiar și-au lăsat-o acolo, aproape sufocată, până când unul dintre îngrijitorii școlii a descoperit-o.

Astăzi își ține părinții la distanță de pre­să. „Când am reînceput să ies cu Peter (Pete Doherty, dar ea îl numește mereu Peter), când toată presa scria că urma să ne căsă­torim și toți vroiau să afle tot mai multe, le-am schim­bat de două ori numărul de telefon părinților mei. Îi asaltau jurnaliștii”, iar viața ei de fa­mi­lie e un subiect tabu. Are un apartament în Paris, în cartierul artiștilor Le Marais, și un altul în New York, în Soho, dar când își vizitează părinții (care stau în continuare în Saint-Hubert), e ferici­­tă că lumea o recunoaște pe stradă. „Acum ceva vreme, mi-au cerut autograf fetele care m-au închis în vestiar. Åži nu le-am dat.”

E un semn că nu s-a detașat încă de problemele adaptării, sau că e – așa cum o consideră mulți – din altă lume, mai greu de în­ț­eles de cei care nu au înclinații ar­­tistice. La 13 ani, s-a mutat la Londra ca să stu­dieze baletul, dar din cauza unei acciden­tări la genunchi, a trebuit să re­nun­țe, așa că la 17 ani, era la ușa unei agenții din Mon­treal, Giovanni Modelling, și a început să lu­cre­ze, pas cu pas, ca să facă rost de bani să se întrețină.

Marea lovitură a dat-o șase ani mai târziu, când Kate Moss, iubita ami­cului ei din adolescență (Pete Doherty), a fost editor special pentru un număr Vogue Fran­ța și a inclus-o în pictorial. Din momentul apariției pe coperta revistei Vogue, telefoa­nele au în­ceput să sune și a devenit una dintre sen­za­țiile momentului. Specialiștii spun că a confirmat ca succes așa de târziu pentru că la momentul lansării ei, în 1999, debuta și Gisele Bundchen care, cu formele-i voluptoase, a captat atenția pe toate podiumurile.

Irina pune succesul ei pe seama întâlnirii cu Kate Moss și pe cea cu Karl Lagerfield, care a văzut-o cântând într-un club și a invitat-o în prezentările lui.

În ciuda speculațiilor cum că i-ar fi furat iubitul lui Moss, Irina și Pete se cunosc cu mult înainte să fi apărut Kate în viața acestuia, mai exact de pe vremea când Irina avea 15 ani. Încă de pe atunci i-a devenit muză, au scris câteva cântece împreună, ba chiar au fost și logodiți în 2004, pentru ca mai târziu, când acesta s-a despărțit de Kate Moss, să-și reia relația și logodna.

Toată lumea spune că Irina Lăzăreanu are o anumită stare și e un gen de persoa­nă care te farmecă, dar ni­meni nu poate pune exact degetul pe acele calități ca­re o scot din mulțime, care îi fac pe artiști să vrea să o aibă mereu în preajmă. Di­rectorul agenției la care a debutat, Jean-François Leroux, spune că e inteligentă, are o cultură ge­ne­rală surprinzătoare și îi pasă de ceilalți. „Poate că nu pare excepțional, dar e important să ai aceste calități în această meserie”.

Irina crede, însă, că e influențată de lecturile adolescenței – Dante, Oscar Wilde, Wil­liam Blake – și că întotdeauna „artiștii și scrii­torii mari au spus aceleași povești, doar că în diferite feluri. Au vorbit despre iubire, trădare și a fi un om bun. Influențele mele vin și din muzica pe care o ascult, și din fil­me­le pe care le văd. Cred că se transpun în mod in­conștient în personalitatea mea. ”

La capitolul muzici, le trecem mai ales pe cele din categoria noncomercială; Bob Dylan, Neil Young, Leonard Cohen, Nina Simone sau Joan Baez sunt întotdeauna în playlistul ei, iar muzica pe care o face aduce puțin cu vremurile lor de glorie. „Vreau să învăț de la ei și încerc să dau tot ce e mai bun în mine”, spune ea recunoscând că muzica e forma ei de exprimare artistică, iar modelingul a fost doar o cale de a câștiga bani, care, din întâmplare, s-a dovedit de mare succes.

În 2004, a intrat în trupa lui Pete Doherty, Babyshambles, și se spune că a scris îm­pre­ună cu el cântecul „La Belle et la bete“, pe care l-au cântat Kate Moss și Doherty. Nu apa­re însă la creditele albumului. A părăsit tru­­pa, în urma scandalului cu fotografiile în care Moss trăgea cocaină în timpul unei în­re­gistrări de studio, în primăvara anului 2005. Acum lucrează cu Sean Lennon (fiul lui John Lennon) cu care pare că a recreat magia întâlnirilor muzicale dintre ea și Doherty.

S-au cunoscut la New York, s-au plăcut și au început să lucreze împreună, așa s-ar rezuma debutul colaborării lor. Între cuvintele acestea, mai punem declarațiile lui cum că nu-și imagina că fetele care fac modeling sunt atât de cultivate și de profunde, da­ru­ri­le pe care i le-a făcut (pălăria lui John Lennon și una dintre chitările tatălui său) și ne putem gândi că e ceva magie între ei.

„Pălăriile sunt noii pantofi“, glumește Irina pe seama fetișului ei legat de pălării și, pentru cei care sunt implicați în industria mo­­dei, poate fi un semnal pentru că fata aceas­ta are ca­litatea de a se îmbrăca dincolo de ten­dințe și de modă, transformând ceea ce îm­bracă în ten­dința momentului.

Mai mult chiar, se spu­ne despre ea că nu poate fi trans­formată pe podium, orice ai face, că rămâne cu atitudi­nea și stilul ei unic, iar asta îi încântă pe de­signeri. Poate tocmai de aceea e și foarte solicitată pe podiumuri. După coperta Vogue Fran­ța, în sezonul acela a bă­tut recordul cu 46 de prezentări în­­tr-o săptămână, într-un pro­gram infernal care arată nu doar ambiția de a reuși, ci și puterea de muncă și voința ei.

Ca să înțelegeți exact ce în­­­seamnă munca din spatele a ceea ce se cheamă Fashion Week (indiferent că e Milano, New York sau Paris), iată cum a arătat programul Irinei în­tr-o zi oarecare de la un Fashion Week. 7.15 a.m. – coafură și make-up pentru primul show de modă; 9.00 a.m. – show-ul propriu-zis; 9.45 a.m. – microbuz care asigură transportul către altă locație. 10. 00 a.m. – păr și coafură din nou; 11.00 a.m. – alt show.

Åži tot așa, 7 prezentări pe zi, urmate de fitting-uri seara târziu pentru prezentările zilei următoare și, acolo unde era cazul – mai ales la Milano – întâlniri cu clienții la cocktailuri. Pe agenda ei, la sfârșit, erau trecute nume ca Byblos, Ferragamo, Costume National, Prada, Versace.

Acum vrea să o lase mai ușor cu pre­zen­tările pentru că ritmul i se pare infernal și crede că muzica este ceea ce o reprezintă cel mai bine. Această mișcare strategică în carieră poate să fie și pentru că începe să nu mai aibă vârsta prezentărilor, sau pentru că – odată cu anii – a acumulat mai mult și își dorește să spună mai multe publicului. „Åžtii cum e când cânți și zeci de oameni știu versurile, le cântă mai tare decât tine, nu te mai aud pe tine, dar ei continuă să cânte?! E ceva frumos.

Dar gândul că e frumos ți se pare înfricoșător.” Se spune despre ea că e extrem de in­te­ligentă și foarte abilă în a-și face contactele care-i sunt utile în carieră și că știe când și unde să le menționeze pentru ca rezultatul să fie de impact. Dar pentru că are cu ade­vă­rat succes, pentru că e pe cale să devină noua divă a modelingului, nu poți ști cât e legendă, cât e invidie și cât e adevăr. Åži nici nu e util să știi.

„L-am întâlnit o dată la Paris pe Leonard Cohen; i-am spus că scriu muzica datorită lui, că îl ascult dintotdeauna. Mi-a răspuns «îmi pare rău». Cam așa e Irina Lăzăreanu: contradictorie. Mulțumiri speciale lui Dan Slideway pentru sprijinul acordat la realizarea acestui material.