Tabu
lifestyle

Istoria sutienului

Prima formă a sutienului a apărut cu 2500 de ani înaintea erei noastre în  timpul civilizației minoice. Femeile războinice purtau un fel de susținătoare care le lăsau sânii dezgoliți, pentru a-și umple, probabil, adversarele de invidie. Moda asta cu sânii dezgoliți n-a ținut mult, ci doar vreo 2800 de  ani. Pe la 285 era noastră, încă le găsim pe femeile din Grecia tot cu sânii pe
afară susținuți de un fel de cordon care se lega pe după gât. Tot cam pe atunci a apărut și primul corset care, și el, permitea vizibilitate maximă asupra bustului.

Exhibiționismul acesta nu a rămas trecut cu vederea, iar sânii la vedere au fost interziși. Faptul a dus la apariția primelor sutiene "decente". Acestea nu erau altceva decât bucăți de materiale care acopereau sânii și se legau la spate. Noul accesoriu grecesc, "apodesme" a fost imediat preluat și de poporul roman.

Corsetul nu a suferit nicio schimbare până prin secolul al XIII-lea când i s-a atașat corsajul. Aceste corsaje, care au căpătat o formă tubulară un secol mai târziu și care acopereau în totalitate sânii aveau un singur scop și anume de a-i presa și ascunde
cât mai mult. Singura motivație dată de istorie este dorința de a distrage atenția de la această parte a trupului femeiesc. Aceeași istorie nu ne explică, însă, și spre ce se dorea concentrată atenția.

Lucrurile au luat o cu totul altă întorsătură în secul al XV-lea când a apărut prima formă de push-up. Nu era chiar un sutien, dar corsetele erau făcute de așa fel încât corsajele să nu mai acopere decât partea de jos a sânilor și sfârcurile. Atunci a apărut
și ideea de decolteu și cam tot pe atunci femeile au început să folosească batistele și șervețele pentru a-și "mări" bustul.

Prima formă patentată de sutien a trebuit să aștepte descoperirea Americii de către Columb și încă vreo 400 de ani. Evenimentul a avut loc pe la 1850 și a cam băgat în dizgrație corsetul și corsajul pentru o perioadă de 10 ani.

În 1889 Herminie Cadolle inventează prima formă a sutienului cu bretele, adică susținută de umeri. Denumită "bien-etre" (bunăstare), invenția a fost pusă în vânzare într-un magazin din Paris, dar nu a fost intens promovată. Patru ani mai târziu, Marie Tucek patentează "breast supporter"(susținătorul de sâni), primul format de sutien extrem de asemănător celui din ziua de azi.

Sutienul a devenit extrem de popular după 1920, deși cele mai mult modele erau menite să preseze sânii și nu să-i susțină, fapt care s-a schimbat în anii ’30 și a durat până în ziu de azi. Ideea de mărimi la sutiene a fost introdusă pentru prima oară în 1928 de Ida Rosenthal, o imigranta din Rusia.

ARTICOLE SIMILARE

Cum este sa fii adult si sa locuiesti in continuare cu parintii? Afla in noul serial de comedie difuzat la Comedy Central Extra: The Millers

Love story 14

realitatea

Salma Hayek e înnebunită să mănânce insecte

realitatea

Katy Perry, desemnata artistul anului de catre MTV

realitatea

TOP 15 filme sexy

realitatea

Aventuri bazavaniene în Å¢ara Taximetriștilor

realitatea

Scrie un comentariu