Home > Lifestyle > Iți iei inima în dinți să ieși la o cafea cu personaje imaginare

Iți iei inima în dinți să ieși la o cafea cu personaje imaginare

Dar problemele încep de-abia atunci când aceste personaje își bagă nasul lor imaginar în viața noastră reală și căutăm bucăți din ele la tot pasul. Åži știm noi sigur că dacă am asambla acele bucăți ar ieși exact ce ne dorim. Dar experiența arată că este doar un mit, și că bovarismul nu este bun de nimic, ci naște frankesteini și ne pune în situații ridicole; de exemplu ne face să reproșăm viitorului nostru soț că nu știe să recunoască urmele de animale în pădure așa cum făcea Winnetou, una dintre primele noastre idile. Așa că eu, una, m-am hotărât să pun lucrurile la punct și să am o discuție cu toți cei care m-au făcut să suspin. Să îi invit pe toți să rămână la ei în raft și să mă lase să-mi trăiesc viața.

L-aș invita la o plimbare pe Port Moresby Din „Cerul ocrotitor”, de Paul Bowles

Åži până să apuce să mă întrebe ceva i-am zis că o călătorie prin Sahara nu este cea mai bună soluție pentru a îți rezolva pro­blemele de cuplu. Nu este deloc simplu să-i spui intimități, Port Moresby este din cale afară de seducător. Este încăpățânăt, blazat și se îmbracă bine. Altfel, este neajutorat și fermecător ca toți bărbații care preferă să fugă în Sahara decât să se confrunte cu problemele reale. Åži care spun că sunt scriitori, deși scrisul nu face în niciun fel parte din activitățile lor de zi cu zi. Dar of, sunt blazați. „Port, ești o adevărată figură”, i-am spus. „Chiar era nevoie să mori în deșert și să încurci totul? Nu era mai simplu să călătoriți într-o țară unde să fie spitale și șosele și unde să vă adăpostiți totuși de război?” La cât este de blazat, nu s-a obosit să-mi răspundă nimic. Sper cel mult că mă va invita la un ceai unde  mi-ar povesti politicos despre lumina din Sahara, de care nu te mai poți despărți niciodată o dată ce-ai văzut-o. Apoi s-ar ridica grăbit de la masă pentru că ar avea o întâlnire. Of, dintotdeauna m-a fascinat cu nonșalanța aceasta a lui. Åži este fascinant de nepăsător. Ah, și pun pariu că nici nu ar gusta din ceai. Åži cred că nici nu mi-ar răspunde la sms-uri. Cu atât mai bine.

Aș tăcea lângă Micul Prinț și doar i-aș șopti câteva cuvinte

N-aș vrea deloc să îl întristez cu ceva. I-aș face niște orez cu lapte și un ceai din rezerva mea specială de ceaiuri. I-ar plăcea un ceai de portocale cu chimen. Apoi l-aș invita în sufragerie și pe cuvânt că nu m-aș supăra dacă m-ar pune să-i desenez tot ce vrea el. I-aș desena și un hipopotam, dacă asta și-ar dori. I-aș desena o sută de oi ca să nu aibă niciodată insomnii și abia spre sfârșit, când s-ar pregăti de plecare și eu i-aș pune la pachet niște orez cu lapte și șase pliculețe de ceai de portocale, i-aș spune încet, cu o voce blândă, că treburile nu prea stau așa cum crede el. L-aș asigura că nu îi port pică și i-aș umple castronul cu orez cu lapte până la refuz, ca să mă creadă, și i-aș spune că este cam naiv. M-aș opri aici, și când s-ar urca în lift cu pachetul la subraț i-aș spune să nu mai roage necunoscuți să îi deseneze oi și să nu mai caute prieteni pe Pământ. I-aș spune să stea liniștit pe asteroidul B612. Nu i-aș mai zice că eu tot aștept să întâlnesc pe cineva ca el și că fracul lui mă face să lăcrimez. Asta e problema mea.

Zorg. Ce nume! Din „37,5 le matin” de Philippe Djian.

„Hei Zorg. Nu te-aș prezenta niciodată mamei mele. Nici măcar colegilor mei de birou. Mi se pare că ești destul de respingător ca personaj și ai o mândrie stupidă. Te agăți de niște lucruri și nu le mai lași, orice s-ar întâmpla. Recunosc că mi-ai rănit un pic orgoliul și că timp de patru lecturi am flirtat cu tine și ca tu nu m-ai băgat în seamă. M-am enervat. Am trântit de câteva ori cartea. Te agățai de povestea ta de dragoste nefericită cu nebuna de Betty și eu eram total invizibilă pentru tine. Cred că ai o problemă cu încrederea în tine. Ai prea multă uneori. Åži alteori prea puțină. Sau poate ai încredere în tine ca instalator, dar ai încă dubii în ceea ce privește scriiorul din tine. Oricum Zorg, ca să-ți dovedesc că nu îți port pică, te invit la un film în oraș și apoi la masă. Nu te panica, mergem într-un fast-food pentru că știu că nu prea îți plac locurile frumos decorate. Nu sunt genul tău. Sper să îmi răspunzi la acest e-mail și să mă suni să stabilim ziua. M-ai ignorat prea mult timp ca să mai tolerez situația. Aștept un telefon de la tine.

Mă așteaptă un scandal infernal cu Tristan Ludlow

Aștept de foarte mult timp să mă cert cu el. Am avut conflicte încă de la începutul relației. Nu este o persoană cu care să te înțelegi ușor și nu prea i-a păsat de părerea mea. Am văzut de șase ori filmul și de fiecare dată s-a purtat la fel. Este exact tipul de bărbat care dispare o săptămână de acasă și se întoarce încărcat de cadouri, fără să aibă chef să dea nicio explicație despre absența de o săptămână. I-aș reproșa egoismul lui infantil care m-a scos din minți de la prima vizionare. E adevărat, aveam 14 ani atunci, dar am rămas cu aceeași senzație de furie când vine vorba de el.  I-aș spune să se tundă și i-aș spune că toată povestea cu ursul și cu sufletul lui sălbatic mi se par niște baliverne. Aș trece sub tăcere faptul că am ieșit lăcrimând de toate cele șase vizionări și că de fiecare dată m-am temut pentru viață lui și aș fi vrut să-l mângâi prin pletele blonde, de prost gust. Uf. Asta nu aș spune nici dacă aș exagera cu vinul, vă promit. I-aș reproșa doar că are probleme închipuite și i-aș strecura numărul de telefon al unui psihoterapeut de încredere. Åži al unui frizer. Cred că orice om care a văzut „Legendele toamnei” este de acord cu mine.

Åži m-aș îmbrăca frumos pentru o întâlnire cu un tânăr entuziast pe care nu mai țin minte cum îl cheamă

Era un serial polonez în anii ’80. Sau sovietic. Nu îmi amintesc absolut nimic, cu excepția unui moment care m-a impresionat până-n vârful încălțărilor procurate pe sub mână: el, tânăr, frumos, cu un costum alb și cu cu ochii sclipitori și misterioși intră-n apă până la gât și culege nuferi pentru ea, care este îmbrăcată cu o rochie lungă, albă și spectaculoasă. Poate se căsătoreau în ziua episodul acela. Sau poate se despărțeau. Sau poate el îi făcea ei o declarație de dragoste. Sau poate că unul dintre ei se căsătorea cu altcineva. Chiar nu am reținut detaliile acestea. Mi-a rămas clar în minte doar nonșalanța cu care el a intrat în noroi și a cules nuferi că să-i dovedească ei iubirea lui. Mi-aș dori din suflet să îl invit la o cafea și să îi explic cât de mult mi-a ridicat standardele pe care le pun declarațiilor de dragoste. Să îi povestesc despre cum mă întristează buchetele de flori care vin banal de la florărie. Åži despre cât de firesc mi s-ar părea să văd bărbați chipeși îmbrăcați în alb care înainte de a ajunge acasă, intră într-un râu și ies cu un buchet mare de nuferi pentru a-și implora iubitele să-i ierte că au întârziat prea mult la o ședință și au uitat să cumpere detergent de vase. Of. Recunosc că înainte de a-l chema pe acest curajos tânăr la întâlnire m-aș asigura să fie vreun lac în împrejurimi. Recunosc…

P.S. Åžtiu că ești un personaj imaginar, dar dacă din întâmplare ești sâmbăta viitoare în Cișmigiu pe la 20.30, fă-mi cu mână.




Comenteaza acest articol

Iți iei inima în dinți să ieși la o cafea cu personaje imaginare

by redactia   6 min
0