Tabu
CULTURE

Iubim literatura romană. Ar trebui să i-o spunem mai des

Radu Cosașu pentru că nu știu niciun alt bărbat român care să-i egaleze șarmul, politețea desprinsă parcă din interbelic, dantelăria discursului; rafinamentul și inteligența confesiunilor din „Supraviețuiri” (Editura Fundației Pro). Pentru că trăiește ca un erou al zilelor noastre, așa cum Marlon Brando o făcea în vremurile lui.

Mircea Cărtărescu fiindcă îi iubesc până și „De ce iubim femeile?” (Editura Humanitas), o carte fără răspunsuri ultime, totuși cu cele mai poetice nuanțe declarative. Ca un șirag de întrebări, întins pe cel mai rezistent fir din lume: literatura.

Emil Brumaru, care are podelele apartamentului pline de cărți. Ai zice că noaptea, când nu-l vede nimeni, pășește, fetișist, pe ele. Mi-e imposibil să nu recunosc de câte ori am suspinat la gândul unei imaginații care rodește în fese ca roșiile coapte, printre mătăsuri și versuri din alte „vremi”. „Povestea boiernașului de țară și a fecioarei cu lindicul zglobiu” (Editura Trei).

Åžtefan Agopian, a cărui frunte plină, neobosită m-a fascinat și tulburat iremediabil în „Manualul întâmplărilor”. Una dintre cele mai frumoase cărți din literatura română, de luat cu tine oricând pe acea insulă pustie…

Dan Sociu, care, chiar dacă a devenit „urbancolic”, se reîntoarce mereu la „Cântece excesive” (Editura Cartea Românească).

Filip Florian
, scriind literatură mare cu „Degete mici” (Editura Polirom). Fiindcă n-am mai întâlnit în niciun coltlon al literaturii tinere o aplecare atât de determinată asupra frazei, cuvinte cărora să le poți simți consistența și simțiri cărora să le poți intui inocența.

Nora Iuga, pentru privirea vie și erotismul asumat – „scriu din impuls erotic“, pentru tragismul și originalitatea unor realități mustinde ca seva din copaci: „Fetița cu o mie de riduri” (Editura Cartea Românească).

Internaționale:

Adaug și câteva „lecturi internaționale” care nu ar trebui să vă scape. „Peștele-scorpion” de Nicolas Bouvier (Editura Humanitas): cum să faci cititorul parte la experiența unei călătorii foarte personale și să i-l așezi la picioare prin fraze scurte, pline, cu stil.

Booker Prize-ul din 2007, „Reuniunea” lui Anne Enright (Editura Polirom) care scrie amețitor despre noile probleme ale memoriei și vieții în familie.

Rose Tremain, cu „Drumul spre casă” (Editura Leda), proaspătă, caldă și, mai ales, în timp real, într-un roman laureat cu Orange Prize Broadband anul acesta.

ARTICOLE SIMILARE

Cele mai urmărite filme de pe Netflix. Găsește-ți inspirația de weekend!

Andreea Damian

Sărbătoritul zilei de 18 august

realitatea

Moby și-a tatuat brațele și gâtul din dragoste pentru animale

Andreea Damian

PETA renunță, după 30 de ani, la cea mai îndrăzneață campanie anti-blană naturală

Andreea Damian

Senzaţie de vară cu Pleats Please de Issey Miyake

Arnold Schwarzenegger s-a plimbat cu bicicleta alături de „prietena și eroina” sa Greta Thunberg

Andreea Damian

Scrie un comentariu