Jean-Luc Godard este cunoscut drept unul dintre cei mai influenți cineaști ai secolului trecut. Pe 3 decembrie 2020, regizorul Noului Val francez a împlinit 90 de ani. Cu această ocazie, îi dedicăm o retrospectivă a momentelor-cheie din fascinanta și controversata sa viață profesională.
La sfârșitul anilor ’50, un grup restrâns de regizori francezi se pregătea să demonteze tot ceea ce se știa, până la acea vreme, despre cinematografie. Nouvelle Vague sau Noul Val Francez este genul care a încălcat toate regulile filmului tradițional și, mai mult decât atât, și-a permis să le rescrie.
Regizorul franco-elvețian Jean-Luc Godard s-a numărat printre protagoniștii acestui nou stil de a face și de a gândi cea de-a șaptea artă.
Anii tinereții
Născut la Paris, pe 3 decembrie 1930, Godard s-a mutat împreună cu familia sa în Elveția pe când avea doar 4 ani. Tinerețea și-a petrecut-o în apropierea lacului Geneva, unde tatăl său lucra ca fizician. Părinții săi proveneau dintr-o familie protestantă înstărită, iar mama sa era fiica lui Julien Monod, unul dintre fondatorii Băncii Paribas. Godard a revenit la Paris după Al Doilea Război Mondial pentru a-și da bacalaureatul.
A studiat ulterior la Universitatea din Paris. Plănuia să urmeze o carieră în antropologie. Deși nu și-a terminat studiile în acest domeniu niciodată, interesul său pentru etnologie a prevalat în universul său cinematografic. Împrumutând tehnici folosite în documentare, a dat naștere a ceea ce considerăm astăzi ca fiind cinema verité.
Întâlniri providențiale
Interesul lui Godard pentru film a apărut odată cu intrarea sa in Ciné-Club-ul din Cartierul Latin, în anii 1950. Acolo i-a cunoscut pe Claude Chabrol și François Truffaut, care au devenit, asemenea lui, exponenți de marcă ai Noului Val.
Inițial, s-a rezumat la a scrie cronici de film pentru prestigioasa publicație Cahiers du Cinéma. În 1954, în timp ce lucra ca zilier la digul Grand Dixence din Elveția, a realizat primul său scurtmetraj.
Cu o cameră împrumutată, a filmat Opération Béton (Operațiunea Beton). Firma de construcții a cumpărat filmul și l-a folosit în scopuri publicitare.
Bre, Bre, Brecht
Un admirator declarat al dramaturgului german Bertolt Brecht, Godard a încercat să traducă principiile teatrului epic în limbajul cinematografic. În anii ce au urmat, Godard, Truffaut și alți regizori emergenți au produs serii de scurtmetraje.
De asemenea, au dezvoltat o nouă tehnică de a filma, folosind un echipament ușor, lumină naturală, cadre lungi și, pe alocuri, un dialog improvizat. Regula tradițională a narațiunii continue a fost respinsă vehement în favoarea unui discurs fragmentat.
Un debut fără suflare
În 1960, Godard a realizat primul său lungmetraj, À bout de souffle (Fără suflare). Produs de François Truffaut, cu Jean Seberg și Jean Paul Belmondo în rolurile principale, filmul a jucat un rol decisiv în cariera sa.
À bout de souffle conține referințe directe la filmul noir american din perioada anilor 1940-1950, însă combină, într-o cheie nemaîntâlnită până la acea dată, tehnici și estetici ale ceea ce avea să devină Noul Val.
Folosind un handycam, lumină incidentală, monologuri la cameră și o narațiune cu lacune de timp, À bout de souffle marchează începtul uneia dintre cele mai prodigioase perioade ale carierei regizorului franco-elvețian.
Un nou val de creativitate
Perioada 1960 – 1967 a fost una dintre cele mai creative și prolifice din cariera lui Godard, în care a realizat zeci de filme devenite parte din canonul Noului Val.
Cea mai faimoasă peliculă a fost Le Mépris din 1963, cu Brigitte Bardot în rol titular. Totodată, a fost și cea mai scumpă producție realizată vreodată de regizor.
După Pierrot le Fou (1965), al doilea film cu Belmondo ca protagonist, a fost invitat să regizeze Bonnie & Clyde, dar a refuzat, declarând că nu are încredere în lumea de la Hollywood.
Militantism politic
Viziunea politică a lui Godard este foarte vizibilă în filmele sale. De pildă, în Le Petit Soldat, regizorul își exprimă poziția față de Războiul Algerian de Independență.
În ultimul film încadrat în genul Nouvelle Vague, Week-End, Godard atacă societatea burgheză și consumerismul. Înaintea genericului din final, în loc de obișnuitul „Sfârșit”, pe ecran apare sintagma „Le Fin du Cinéma” („Sfârșitul cinematografiei”).
Inspirat de revoltele din mai ’68, care au destabilizat atât Parisul, cât și alte orașe europene, Godard a început să facă declarații publice privind viziunile sale politice.
Împreună cu vechiul său amic François Truffaut a condus o serie de proteste solidare cu mediul studențesc și muncitorimea, care s-au finalizat cu suspendarea Festivalului de Film de la Cannes din 1968.
Retorica revoluționară și marxistă a lui Godard a pătruns fără îndoială în creația sa. A criticat adesea Războiul din Vietnam, iar în perioada 1968 — 1973, el și Jean-Pierre Gorin au realizat filme cu puternice mesaje maoiste. Cel mai cunoscut dintre acestea este Tout va bien (Totul va fi bine) cu Yves Montand și Jane Fonda.
Acuzații de antisemitism
Deși activitatea profesională a cunoscut o domolire odată cu anii 1980, Godard a continuat să se afle în miezul controverselor.
Biserica Catolică l-a acuzat de erezie după Je Vous Salue, Marie (1985). Criticii i-au descris interpretarea piesei lui Shakespeare, Regele Lear (1987) drept „plictisitoare și chinuită”. Godard a fost învinuit că-și distruge propria imagine legendară.
N-au încetat să apară nici acuzațiile de antisemitism, declanșate odată cu călătoria sa în Orientul Mijlociu, în anii 1970, pentru a crea un film dintr-o perspectivă pro-palestiniană (niciodată finalizat).
Remarcile sale despre Moise, pe care le-a făcut în cadrul unor emisiuni televizate din spațiul francez, în 1981, au întărit reputația sa de antisemit.
În cartea lui Richard Brody, Totul este cinema: Viața profesională a lui Jean-Luc Godard, autorul se luptă pentru a demonta aceste atacuri, argumentând că opera lui Godard tratează Holocaustul cu „o mare seriozitate morală” și susține că toate comentariile legate de Moise au fost decontextualizate.
Jean-Luc Godard la 90 de ani
Cel mai recent film al său, un eseu avangardist numit Le Livre d’image (Cartea imaginii) a fost nominalizat, în 2018, la Festivalul de Film de la Cannes, intrând în cursa pentru Palme d’Or.
La 90 de ani împliniți pe 3 decembrie 2020, regizorul rămâne activ în continuare, luând parte chiar la întâlniri live cu fanii săi de pe Instagram. În decembrie 2019, a creat o instalație de arte vizuale care a deschis evenimentul de la Fondazione Prada din Milano.
În pofida imensei influențe asupra cinematografiei moderne, Godard nu a primit niciodată un Oscar pentru filmele sale. În 2010, Academia i-a oferit un premiu onorific pentru întreaga activitate, însă Godard nu s-a prezentat la ceremonie.
