Tabu
PEOPLESlider

Jennifer Lopez şi Ben Affleck s-au logodit din nou după 20 de ani. Cum arată inelul primit de divă de la viitorul ei soț

Jennifer Lopez şi Ben Affleck s-au logodit din nou, la 20 de ani de la primul eveniment de acest fel. Informaţia a fost confirmată de un reprezentant al actriţei pentru publicaţia People.

Și Jennifer Lopez a împărtăşit vestea în buletinul ei On the JLo la câteva zile după ce a fost fotografiată purtând ceea ce părea a fi un inel de logodnă la începutul acestei săptămâni.

Mesajul pentru fani a inclus un clip în care Lopez admiră un diamant uriaş, verde pe degetul ei inelar, a cărui imagine a fost distribuită şi de sora ei pe reţelele de socializare.

Jennifer Lopez, de 52 de ani, și Ben Affleck, de 49 de ani, au devenit cel mai comentat cuplu la începutul anilor 2000, o poveste de dragoste marcată de maşinile lor luxoase, un inel de logodnă cu diamante roz de 6.1 carate, de anularea nunţii lor în 2003 şi despărţirea câteva luni mai târziu.

Anul trecut, cei doi şi-au reluat relaţia după ce actrița și cântăreața şi fostul jucător de baseball Alex Rodriguez şi-au anulat logodna la mijlocul lui aprilie, după patru ani de relaţie.

Lopez s-a căsătorit cu muzicianul Marc Anthony, cel de-al treilea ei soţ, la cinci luni după despărţirea ei de Affleck în 2004. Affleck s-a căsătorit în 2005 şi mai târziu a divorţat de actriţa Jennifer Garner.

Jennifer Lopez are doi copii cu Marc Anthony, iar Ben Affleck are trei copii cu Jennifer Garner.

ARTICOLE SIMILARE

Meteora, un colt de rai pe Pamant – fotografii Cristiana Apostol

realitatea

Impozitarea cărnii roșii ar putea salva multe vieți – potrivit noilor cercetări

realitatea

Mesajul simbol transmis de Meghan Markle prin rochia pe care purtat-o când și-a anunțat sarcina

Andreea Damian

Cu ce probleme s-a confruntat Irina Deaconescu inainte de a naște

Tabu Tabu

Castigatorii concursului 10 seturi pentru o baie perfecta!

realitatea

Cum au ajuns curmalele de la fructe rare la statutul de alimente super sănătoase

realitatea

Scrie un comentariu