Tabu
PEOPLESlider

Jessica Capshaw și Sarah Drew părăsesc serialul Grey’s Anatomy

Vești triste pentru fanii serialul Grey’s Anatomy. Două dintre cele mai populare și longevive personaje vor părăsi serialul. Este vorba despre Dr. Arizona Robbins, interpretată de Jessica Capshaw, și Dr. April Kepner, interpretată de Sarah Drew.

Decizia a fost luată de către producătorii serialului American, care la începutul fiecărui sezon trebuie să se hotărască asupra fiecărui membru din distribuția serialului în parte. Jessica Capsaw a făcut parte din distribuția serialului timp de 10 ani, jucând rolul Arizonei Robbins, în vreme ce pe Sarah Drew am putut să o vedem timp de 9 sezoane în rolul lui April Kepner. Motivul pentru plecarea celor două actrițe s-ar părea să fie direcția creativă diferită pe care și-o dorește serialul.

Grey's Anatomy

„Personajele Arizona și April sunt bine înrădăcinate în istoria serialului Grey’s Anatomy grație muncii extraordinare pe care o depun Jessica Capshaw și Sarah Drew. Însă ca scenariști, treaba noastră este să urmărim poveștile acolo unde vor ele să se ducă, chiar dacă uneori acest lucru înseamnă să ne luăm la revedere de la personaje pe care le iubim. A fost o adevărată bucurie și un privilegiu să lucrăm cu asemenea actrițe fenomenal de talentate.”, a spus Krista Vernoff, producătorul executiv.

„Îmi este întotdeauna greu să îmi iau rămas bun de la oricare dintre personajele mele. Arizona Robbins și April Kepner nu sunt doar extrem de iubite, ci și emblematice – atât comunitatea LBGTQ, cât și cea a creștinilor devotați sunt insuficient reprezentate pe micile ecrane. Le voi fi întotdeauna recunoscătoare amândurora pentru că au adus la viață aceste personaje și că au inspirat femei din toată lumea. Jessica și Sarah vor face întotdeauna parte din familia Shondaland.”, a mărturisit Shonda Rhimes, făcând referire și la semnificația culturală a celor două personaje.

Serialul Grey’s Anatomy nu a mai fost reînnoit oficial pentru cel al 15-lea sezon, însă putem anticipa acest lucru datorită rating-urilor înalte și nu în ultimul rând, mulțumită starului Ellen Pompeo care a semnat de curând un contract pe doi ani.

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Atacați cu pistoalele la „America Express”! Cleopatra Stratan și Edward Sanda, la un pas să fie uciși: „Am crezut că au împușcat-o!”

Andreea Damian

Mare sărbătoare în familia lui Adrian Mutu

Tabu Tabu

John Travolta, convins de „bunul său prieten” Pitbull să se tundă la chelie

Andreea Damian

Primul vaccin nazal anti-Covid-19, testat pe oameni

Andreea Damian

Povestea primei femei magician-balerină din România: „Am descoperit magia în Coreea de Sud”

Oana

Există viață după cancer. A traversat singură Atlanticul și a doborât un record mondial

Andreea Damian

Scrie un comentariu