Tabu
PEOPLESlider

John Travolta, mărturisiri despre momentul în care a dansat cu Prințesa Diana

În 1985, John Travolta a avut ocazia să-i fure un dans Prințesei Diana la o petrecere organizată la Casa Albă, de președintele Ronald Reagan și soția sa Nancy. Momentul va rămâne pentru totdeauna gravat în memoria starului american.

Actorul a rememorat momentul pentru publicația Esquire, din Spania. Travolta recunoaște că a avut norocul să se numere printre invitați.

„Nu credeam că îmi vor cere să dansez cu ea. Am avut marele privilegiu și onoarea de a face acest lucru și m-am zis: Trebuie să existe un motiv pentru care se întâmplă asta și ar fi bine să dau totul (…) Asta însemna să conduc bine dansul și să mă asigur că ne-am distrat. Asta a fost partea ușoară, dar să o salut în mod corespunzător pe Diana, să par încrezător și să-i cer să danseze cu mine…asta a fost partea grea”, a spus actorul din Grease.

John Travolta își amintește perfect ce a urmat. „Gândește-te la ce era în jurul nostru. Eram la Casa Albă. E miezul nopții. Scena este ca un vis. Mă apropii de ea, îi ating cotul, și o invit la dans. Se învârte și îmi oferă acel zâmbet, ușor trist, și acceptă invitația mea. Și iată-ne acolo, dansând împreună, ca și cum ar fi un basm”, a mărturisit actorul.

„Cine și-ar fi imaginat vreodată că i se va întâmpla așa ceva într-o bună zi? Am fost destul de deștept să imortalizez clipa în memoria mea ca un moment special, magic”, a mai adăugat actorul.

Lady Diana a fost ucisă doisprezece ani mai târziu într-un accident de mașină, pe 31 august 1997, la Paris.

ARTICOLE SIMILARE

Jada Pinkett Smith, dezvăluiri cutremurătoare: „Am avut adesea gânduri suicidare”

Andreea Damian

Regina frumuseții s-a stins din viață la vârsta de 27 de ani, din cauza unei operații banale

Andreea Damian

Cui va preda regina Elisabeta rolul prințului Philip

Andreea Damian

Ayn Rand l-a pârât pe Capra serviciilor secrete pentru comunismul inexistent dintr-un film de Crăciun

Dora Constantinovici

Pharrell Williams, Kevin Hart și Minnie Driver au împărțit mii de mese gratuite persoanelor fără adăpost

realitatea

Mick Jagger a revenit pe scenă după operația la inimă

Andreea Damian

Scrie un comentariu