Tabu
PEOPLESlider

Jude Law anunță că va fi Vladimir Putin în noul film „Vrăjitorul de la Kremlin”

Jude Law a dezvăluit că îl va interpreta pe Vladimir Putin în viitorul film al lui Olivier Assayas, The Wizard of the Kremlin” (Vrăjitorul de la Kremlin).

Actorul, în vârstă de 52 de ani, a confirmat că este pregătit să accepte o nouă provocare, deoarece îl portretizează pe președintele rus Putin la începutul carierei sale de guvernator.

Regizat de cineastul francez Olivier Assayas, filmul îl va implica pe Law într-un rol secundar și îl va urmări pe Putin, acum în vârstă de 72 de ani, „la începutul carierei sale de guvernare”, potrivit Metro.

„Spun asta cu ezitare, pentru că nu am început deocamdată, cu adevărat, munca la acest film. De fapt, am început-o, dar în acest moment mi se pare ca un Everest de escaladat, aşa că sunt la poalele muntelui şi îmi spun:<O, Doamne, ce le-am spus? (producătorilor filmului – n.red.)> Aşa mă simt adeseori când le spun <da> producătorilor. Mă gândeam: <Doamne, cum o să fac asta?>. Dar, oricum, este un lucru pe care eu însumi trebuie să îl rezolv”, a declarat starul britanic. 

Filmul „The Wizard of the Kremlin” va prezenta o poveste adevărată din Rusia anilor 1990, la puţin timp după destrămarea Uniunii Sovietice. Un tânăr producător de televiziune, Vadim Baranov, ajunge să colaboreze cu un politician în plină ascensiune, Vladimir Putin, şi devine consilierul de imagine al acestuia.

Filmul „The Wizard of the Kremlin” va prezenta o poveste adevărată din Rusia anilor 1990, la puţin timp după destrămarea Uniunii Sovietice.

Un tânăr producător de televiziune, Vadim Baranov, ajunge să colaboreze cu un politician în plină ascensiune, Vladimir Putin, şi devine consilierul de imagine al acestuia.

Filmul se bazează pe romanul din 2024 Giuliano da Empoli și îi va avea în distribuție și pe Paul Dano, Alicia Vikander, Zach Galifianakis și Tom Sturridge.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Alina Pușcaș și-a amânat nunta din cauza infestării cu COVID-19

Tabu Tabu

Show-ul „Keeping Up with the Kardashians” a ajuns la final. Reacția lui Kylie Jenner

Andreea Damian

Incredibilul tort de ciocolată cu doar 2 ingrediente

Andreea Damian

Shakira, condamnată la 3 ani de închisoare! Prima reacție a vedetei

Andreea Damian

Loredana Groza, prima reacție după ce a lansat o melodie cântată alături de maneliști

Andreea Damian

Cadoul de 55.000 de euro pe care Dorian Popa și l-a luat de ziua lui

Andreea Damian

Scrie un comentariu