Home > concurs > Jurnal de călătorie, Doina: Paris!

Jurnal de călătorie, Doina: Paris!

Cum îsi petrece timpul liber, atunci când îl are, un turist, aflat la Paris?!

Este o diferenta radicala intre a strabate Parisul, aproape în toate directiile, la început, întotdeauna în viteza masinii sau a unui autobuz, si doar sa reusesti sa zaresti unele locuri pline de farmec, unele care iti trezesc amintiri de acasa, amintiri legate de un Bucuresti aproape disparut, altele care iti trezesc curiozitatea si, altceva, cand revii, insotit de aparatul de fotografiat, pur si simplu….. hoinarind. Pentru a ne pastra in tema concursului – jurnal de calatorie – pornim, astazi, la o întâlnire mai deosebita, încercand sa descoperim un loc la "înaltime" în viata artistica pariziana, sa avem la picioarele noastre capitala, sa hoinarim pe stradute, mai înguste sau mai largi, dar, încarcate de istorie, într-un cuvânt sa "urcam pe Montmartre", sufletul Parisului nostalgic si boem. Aceasta colina, ca un turn de observatie natural, lasat de Mama Natura în câmpia regiunii pariziene, poate fi "atacat" prin mai multe puncte.

Pâna la un anumit punct, putem ajunge comod, multumita metroului, dar, odata iesiti la suprafata, indiferent de linia utilizata, va trebui, totusi, sa apelam la mersul pe jos pentru a-l descoperi. Nu ne trebuie mult pentru a patrunde într-un paienjenis de mici stradute, printre case de lemn, care, în cea mai mare parte au gazduit, pe la începutul secolului, pictori si artisti de renume. Van Dongen, Juan Gris, Modigliani, Pierre Mac Orlan au locuit pe colina. Si merita sa ne oprim putin asupra acestei perioade. Într-o piateta, azi numita Emile Goudeau, alaturi de Hotelul "du Poirier", se afla o veche cladire, unde, la 1 iulie 1899, au fost amenajate 10 ateliere de pictori. Astfel, a luat nastere locul cunoscut sub numele de "Bateau Lavoir". Picasso a locuit destul timp, aici, din 1904 in 1909.

În toamna anului 1907, el a prezentat prietenilor tabloul, celebru mai tarziu, "Domnisoarele din Avignon", lansând totodata perioada cubista. Fiind construit, practic, în întregime din lemn, “Le Bateau Lavoir” a fost distrus de un incendiu în anul 1970, dar, reconstruit imediat apoi, fiind ocupat astazi de artisti din toata lumea. A fost, prin urmare, o epoca in care pictorii si poetii se întalneau în cafenelele cartierului, situatie care, în decursul timpului, a accentuat importanta culturala a acestuia. Colina, cu înaltimea sa apreciabila, de 129,37 metri, viziunea oarecum aeriana asupra orasului, strajuit de ea ca de un donjon, a inspirat si inspira multi pictori. Chiar daca nu avem ochiul si spiritul la fel de dezvoltate ca cele apartinand unui artist, vom avea totusi surprize foarte agreabile hoinarind pe stradutele strâmte, descoperind, de exemplu, piata « Marcel Aymé » cu ansamblul sau de casute cuibarite parca în micile lor gradini, pazite cu strasnicie.

Daca vom privi mai atent etichetele de pe porti vom vedea nume celebre ca Renoir, Corot, Picasso sau Magritte, dar, vom întelege, repede, ca sunt puse numai pentru ca locuitorii sa-si pastreze o aura de mister. Putem continua hoinareala pe aleea "Les brouillards”, strajuita, de asemenea, de mici gradini, spre castelul cu acelas nume, in care a locuit Nerval. In drumul nostru, vom trece si prin piata “Dalida”, decorata cu bustul cântaretei ce a locuit nu departe, la numarul 11 bis pe strada Orchampt, nu departe de “Moulin de Galette”. La intersectia strazilor Saint Vincent si Salciilor, avem surpriza sa vedem restaurantul “Casa Rosa”, cladire pictata de Utrillo într-unul din tablourile sale, Utrillo care, si el, a locuit pe colina. Ne vom opri, apoi, la baza scarilor ce duc, ca un evantai, spre Basilica. Aici avem de ales prin a urca pe acest evantai, putând, din timp în timp, sa descoperim, progresiv, panorama acoperisurilor pariziene sau…..sa luam funicularul pâna sus.

Desi nu foarte veche, terminata în 1873, “Basilica Sacre Coeur” merita din plin sa-i acordam mai mult timp. Numita de unii "patiserie alba", vazuta de altii ca un simbol al resemnarii parizienilor dupa esecul Comunei in 1871, Basilica a constituit un subiec de controversa pe tot timpul constructiei ei si chiar ulterior. Trebuie amintit ca au existat 87 de proiecte de constructie iar Emile Zola declara în romanul sau "Paris", în 1887: "Nu cunosc un non-sens mai imbecil, Parisul dominat de acest templu idolatru, construit pentru a glorifica absurdul. …o astfel de imprudenta, o ofensa adusa ratiunii dupa atatea secole de stiinta si lupta." Constructia Basilicii a venit dintr-o nevoie spirituala a societatii franceze in amintirea si pentru iertarea "pacatelor" pe care ea la-a savarsit, mai înainte, fata de institutia bisericeasca, odata cu caderea celui de al doilea Imperiu. Astazi, se mai poate vedea, la intrare, juramantul national facut cu aceasta ocazie. Dupa interminabile discursuri, pro si contra constructiei, dupa ce, în urma unei subscriptii nationale, s-a strâns suma de un milion de franci si a fost retinut proiectul final, la 16 iunie 1875, monseniorul Guibert, arhiepiscop al Parisului, pune piatra de temelie a viitoarei Basilici. Lucrarile de constructie vor dura 30 de ani. Dupa ce am strabatut o mica gradina, ajungem la Muzeul vechiului Montmartre. Tot ceea ce cuprinde acesta este legat intim de istoria colinei. Portelanuri de Clignancourt, elemente de decor al teatrului de umbre "Le Chat Noir" (Pisica Neagra), diverse tablouri evocand cartierul, amintiri de scriitori si de locuitori celebri ai locului, de biserici, de mori de vant, de baluri, de cabarete, un bistrou restaurat. Casa muzeului a apartinut la inceputuri parohiei Abesse, transformata apoi, in 1680 in casa de odihna a lui Rose Rosimond, actor in trupa lui Molière, unde a si murit de altfel. A murit ca si el, in timp ce juca piesa "Bolnavul închipuit"…. Ultimul locuitor de marca al casei a fost Renoir, sedus de gradina care, la acea data, era salbatica, apropae o jungla…

Dar surprizele nu se vor fi terminat….. Continuându-ne urcusul pe avenue Junot, la numarul 15, pe un perete este fixata o placa, ce ne informeaza ca aceasta casa a fost construita pentru poetul român, Tristan Tzara. Nu este aceasta o surpriza? In plin cartier Montmartre, sa gasim urmele unui compatriot? Tristan Tzara a fost fondatorul miscarii dadaiste, miscare culturala contestatara, la care au aderat si alte nume importante, apartinand tuturor formelor de arta : Apollinaire, Picasso, Kandinski, Modigliani cât si Ball, Huelsenbeck, Soupault, Peret. Pentru ca în timpul celui de-al doilea razboi, Tristan Tzara a activat in rezistenta, francezii au dat numele lui unei strazi, ce se afla situata in acelasi arondisment cu locuinta sa. Dar, sa revenim in zilele noastre. Pe langa atâtea locuri încarcate de istorie, oare, mai este loc si pentru cei care trebuie sa-si câstige pâinea cea de toate zilele, mai lucreaza oare cineva? Privind vitrinele, putem deduce ca magazinele comerciale, de la brutarii si pâna la magazinele-bazar, sunt cele mai raspândite.

Urmeaza, apoi, cafenelele si restaurantele, unele chiar cu un farmec deosebit, fie pentru terasa lor, fie pentru trecutul istoric, mereu, fie pentru listele de bucate specifice. Pot afirma, cu sinceritate, ca nu am vazut, nicaieri, o mai mare aglomeratie de restaurante si cafenele – pe metru patrat -ca in Paris Galeriile de arta se gasesc mai peste tot, dar cele mai frecvente se afla, totusi, in jurul Pietii Tertre. Tot în aceasta zona, se afla, cum este si firesc, ateliere de înramat tablouri, unde se creaza adevarate opere de arta, aurite in cea mai mare parte. Nu vom putea incheia plimbarea noastra daca, pe inserate, nu vom poposi la cabaretul "Le Lapin Agile" pentru a petrece o seara cu adevarat in spiritul cartierului. Acest cabaret autentic se afla situat într-o casa vopsita în ocre, «dotata » cu o foarte mica gradina în fata. Cântareti, sansonetisti, muzicanti, toti cei care se produc, aici, sunt urmasii lui Apollinaire, Brunat sau Picasso. La origine, localul apartinea lui André Gill care a pictat o fresca, ce se afla si azi, reprezentand un iepure (le lapin) iesind grabit, sau agil, dintr-o cratita; localul se numea deci "Iepurele lui Gill" – « Le lapin à Gill », care s-a transformat cu timpul in "Iepurele agil" – "Le Lapin Agile". Interiorul este impodobit cu souvenir-uri de tot felul, iar mobilierul este confectionat, în lemn, ca cel de la începutul secolului. Însesi melodiile sunt cântate fara microfon, în stare pura, ca pe vremuri.

Spiritul si atmosfera acestui cabaret nu s-au prea schimbat în decursul timpului, deviza lui ramânând etern aceiasi: "Prietenii mai întâi!" Iesind din nou, in racoarea noptii, ne-am putem îndrepta, pentru a sfârsi seara într-o nota mai animata, spre piata Tertre, unde, asezati la o masa, sa obsevam grupurile de turisti din jurul pictorilor, care stau pana seara târziu; însa, daca a doua zi vrem sa descoperim si alte locuri din Paris, indicat este sa ne grabim spre statia cea mai apropiata pentru a prinde ultimul metrou !… 

Articole asemanatoare
Trei nopți în Paris
Câștigătoarea celei de-a cincea săptămâni de concurs
Jurnal de călătorie, Janina – Dinseyland și Paris
Jurnal de călătorie, Irina – Paris

Comenteaza acest articol

Jurnal de călătorie, Doina: Paris!

by realitatea   5 min
0