Home > concurs > Jurnal de călătorie, Emanoil – Istanbul

Jurnal de călătorie, Emanoil – Istanbul

Aventuri la Instanbul

Ultimul meu concediu a fost anul acesta pe 1 Mai. Am fost alături de jumătatea mea, de prietenii noștri, plimbăreții Elvira și Cosmin și, bineînțeles, cu motocicletele noastre dragi Suzuki & Yamaha. Am plecat, din București, pe data de 29 aprilie, pe traseul București –Constanța – Vama Veche, Varna, Burgas, Kirklareri și Istanbul. Drumul nu a fost lipsit de peripeții. Astfel, dacă am povesti că la Istanbul am ajuns la ora 24 nu am spune decât o parte din aventură. După o zi întreagă de mers pe motocicletă și o ploaie bunicică, deci frânți de oboseală, începem să căutăm hotelul la care ne facusem rezervare. Am mai intrebat noi pe ici și acolo, oamenii pe stradă, taximetriști și ce mai nimeream la acea oră din noapte. Unii, nu știau, iar alții ne-au dus în eroare… ca să nu mai povestim de șocul când am auzit că unii urlau după noi: “Ceaușescu!“…După îndelungi căutări cedăm nervos cu toții și ne dăm seama că nu avem cine știe ce mari șanse să mai descoperim, singuri, acel hotel care se afla pe o străduță îngustă. Așa că am fost nevoiți să cerem ajutorul unui taximetrist.Contra cost, bineînțeles! I-am arătat harta și pe unde știam noi că ar fi fost localizat hotelul unde veam rezervările făcute și turcul, destul de amabil, ne roagă sa megem după el.

Lirele, euroii și turcul binevoitor

Experiența avea să ne bulverseze! Nu am mers mai mult de maximum 200 de metri că taximetristul a coborât din mașina lui și ne-a arătat o străduță. Pe care se afla hotelul nostru cel mult prea dorit și căutat cu atât disperare. Dar credeți că aceasta a fost capătul aventurii? Soțul a fost să verifice dacă aceea este chiar străduța căutată de noi și dacă pe ea se află hotelul căutat de noi. Dar, stupoare! Ne-am dat seama că turcul – cel așa de binevoitor – vrea de fapt să ne tragă țeapă! Foarte degajat – ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat- ne roagă să mai mergem încă puțin, desigur tot cu el, pentru că știa el foarte sigur că prin apropiere este hotelul. Am cedat insistențelor sale și doar ce am mai mers numai câțiva metri și minunea s-a împlinit: eram în fața HOTELULUI nostru! Turcul, cu o față de campion triumfător, nu avea să ne ceară decât 25 de lire (turceși desigur!). Noi, neavând lirele cerute, i-am dat100 de euro si așteptam restul … Turcul se caută prin buzubare și ne oferă, cu mare plictis în gestul său, cateva lire. Åžifonate! Apoi a dat să plece. Soțul meu a numărat foarte repede așa zisul rest pe care l-am primit de la taximetrist și apoi îl văd că o rupe la fugă după turc. Åžmecherul ne dăduse rest la 100 de euro doar 75 de lire – lira fiind de 2 ori mai mică decat euro! În sfarșit, se înțeleg ei cum a dat să fie, turcul pleacă în treburile sale, iar noi ne parcăm motoarele în fața hotelului. Mergem să ne cazăm și credeam că peripețiile noastre au ajuns la final. Dar aveam să ne înșelăm.

Hotelul „Bezna”. Din Instanbul

Intrăm la recepție . Beznăăăăăă totală! Întuneric de puteai să-ți bagi degetele în ochi! De la recepție, băieții, draguți foc, ne cer pașapoartele. Le studiază, dar numai după ce pun pe ele o….. lanternă și ne spun că totul este OK! Apoi, așa cum ne așteptam, ne dau cheia de la cameră… inclusiv și o lumânare aprinsă! Eu tot întrebam mereu despre lumină și curent electric, dar cel de la recepție, destins și cu un aer ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, dădea mereu din cap și încerca să ne convingă că totul este mai mult decât OK! Åži ok a fost! Adică am stat, pe întuneric, în cameră, mai bine de o oră! Ehei, după atâtea peripeții, a doua zi, de dimineață, ne-am trezit și noi cu un alt chef și foarte porniți pe călătorit. Programul era foarte bine stabilit încă de la plecarea din țară. A fost gândit în așa fel încât trebuia să cuprindem cât mai multe obiective turistice, dar să “gustăm” și din tradiția turcilor. Chit că noi am avut doar două zile de stat pe la Istanbul. Așadar, pentru prima zi am avut de vizitat principalele obiective care se aflau la o distanță destul de mică unul față de altul.

Moscheea Albastră

Moscheea imperială Sultanahmet este cunoscută în toată lumea cu numele Moscheea Albastră din Istanbul. Ea poartă acest nume datorită placajelor decorative interioare care au fost executate din din faianță bleu și albă. Ea este cea mai mare, dar și cea mai vizitată moschee din orașul Istanbul. Ctitorită de Ahmet I, al XIV-lea, sultan otoman, construcția a fost realizată între anii 1609-1616 de către arhitectul Mehmet Aga, format la școala arhitectului Sinan, cel care avea să devină cel mai renumit arhitect al Turciei. Această moschee nu a reușit să mă încânte decât prin mărimea ei. În rest este ca oricare alta moschee. Am vrut să intrăm, dar aveam să fim obligați să ne descălțăm. Nu mi-a parut rău. Covorul de pe podeaua moscheii este de-a dreptul magnific.

Metamorfozele unei biserici.
Prin stadiul de moschee și apoi muzeu

Vis-a- vis de Moscheea Albastra este Hagia Sophia care m-a impresionat pe mine cel mai mult. O construcție ce datează din secolul V și care, acum, servește doar ca muzeu… Ea a fost, pe rând biserică și apoi moschee. Pe dinafară are aspectul unui dreptunghi. În față are un atrium, un exonartex și un nartex, de mici proporții față de restul clădirii. Interiorul este împărțit într-o navă centrală, mai mare, și alte două laterale – mai mici – peste care se ridică galeriile în două etaje. Atenția e atrasă de marea cupolă centrală, de deasupra navei centrale, încadrată de două semi cupole, și șase cupole mai mici. Cupola centrală este o adevărată minune arhitectonică, atât prin mărimea ei (diametrul de 31 m), cât și înălțimea la care e ridicată (54m), datorită căreia pare suspendată în văzduh, fiind luminată de cele 40 ferestre aflate la baza ei. Catedrala era o construcție remarcabilă, domul este unul dintre cele mai mari, cu doar câțiva centimetri mai mic decât domul Pantheonului.

Topkapi sau simbolul unui imperiu

 La câteva sute de metri de Hagia Sophia se află renumitul Palat Topkapi. Cel care este simbolul și centrul Imperiului Otoman. Localizat între Cornul de Aur și Marea Marmara, cu o vedere superbă asupra strâmtorii Bosfor. Palatul este format din mai multe clădiri mici construite împreună, toate având curți interioare impresionante și cu 4 zone importante înconjurate de ziduri înalte. În interior pot fi văzute : biserica Hagia Eirene, Muzeul de Arheologie, Haremul Imperial, Turnul Justiției, pavilionul Sfintei Mantii (care conține rămășițele profetului Muhammad), pavilioane și grădini, grajduri și trezoreria. Am putut admira expozitii de artă, vestigii și bijuteriile foștilor sultani care erau deosebit de bine păstrate. După vizitarea acestora, în căutarea unui loc cât mai bun pentru a lua masa, în timp ce mergeam pe straduțele din zonă avea să vedem și Cisterna. Aceasta este de faptu un imens bazin de apă care a fost făcut în subteran. Pentru că nu doream să ratăm așa aceva am intrat să o vizităm și am fost răsplătiți cu ½ h de stat la răcoarea din subteran!

Narghileaua turcească sau cum se unește prânzul cu cina

Fiindcă eram lihniți de foame aveam să plecăm în căutarea unui local bun pentru a ne lua masa. Cum ne-am tot plimbat destul de mult timp de acolo-acolo și se făcuse cam tîrziu, iar până am descoperi un local numai bun pentru a servi ceva aveam să constatăm că se făcuse destul de târziu așa că am decis să facem o combinație: să luăm atât prânzul cât și cina. În același timp. Așa că am profitat de situație si am comandat mai multe bunătăți turcești tradiționale printre care multe salate, vestitul miel cu orez și nelipsita baclava. După masă am ales să ne mai plimbăm prin oraș timp în care am reușit să intrăm într-o cafenea unde am comandat cate un ceai si o Narghilea . Am fumat, cu toții, din narghilea și pentru că era un moment plin de amuzament aveam să ne distrăm pe cinste, deoarece am apreciat că acea narghilea a fost o experiență deosebită și care ne-a oferit ocazia să „gustăm” din tradiția turcească.

Din Europa în Asia

A doua zi am ales să trecem, cu vaporul peste Bosfor, în partea asiatică. Astfel că, acum, pot să mă laud că am ajuns, și în Asia, pentru a doua oară în viața mea de până acum. Spun asta deoarece am mai fost în Antalya și în luna de miere. Partea asiatică mi s-a părut mult mai liniștită, oamenii mai relaxați și nu aveam să ne simțim deranjați de multa gălăgie – așa cum este în partea europeană – asta și pentru că foarte mulți turiști se limitează să viziteze doar partea europeană. Ei știu că acolo, în partea europeanaă a acestui oraș sunt cele mai importante obiective turistice. Plimbarica a fost cât se poate de relaxantă, iar la coborîre aveam să servim un servit un pestic delicios, făcut pe o corabie interesantă și care se afla ancorată pe apa de lângă port. Lăsând în urmă gălăgia din port aveam să ne continuăm călătoria noastră mergând pe drumul către Marele Bazar.

Hărțuiala din Marele Bazar

 Ajunși în Marele Bazar aveam să ne confruntăm, din nou, cu experiențe mai neplăcute cu turcii care trăgeau de noi, îndemnându-ne destul de agresiv și insistent către magazinele lor sperând că pot să ne convingă să cumpărăm câte ceva. Aveam la noi câteva lănțișoare, luate de acasă, pe care am dorit să le schimbăm cât mai avantajos. Am mai luat și suveniruri, atât pentru noi cât și pentru cei de pe acasă, dar și ceaiuri turcești, bineînțeles că și celebrul rahat turcesc, plus alte câteva dulciuri de-ale lor. Fugăriți de o ploaie torențială, pe seară, am ales să mâncăm la un restaurant din apropierea hotelului. În Istanbul poți să mănâci foarte bine cu doar 5 lire deoarece mâncare costă foarte putin în comparație cu alte orașe europene.

DANGER ZONE – made in Bulgaria sau Coșmarul la el acasă

 A doua zi de dimineață ne-am luat „Adio” de la Istanbul și am pornit către casă. Nici nu am ieșit bine din Istanbul că a și a început o ploaie torențială. Ne-am pus echipamentele de ploaie și ne-am continuat drumul catre țară. De data aceasta am hotărât ca să o luăm pe traseul cel mai scurt folosind traseul bulgăresc, pe la Ruse. Din păcate această decizie nu ne-a adus decât neplăceri și în final aveam să ajungem în România decât foarte târziu. Drumul este extrem de prost, plin de gropi, fara indicatoare, am greșit traseul de mai multe ori, noaptea ne-a prins în timp ce treceam, cu motoarele, prin munții , iar pe marginea drumului mai zăream, când pe stânga, când pe dreapta, indicatoare pe care scria mare: DANGER ZONE! Când, în sfârșit, eram în apropiere de vamă și cât mai fericiți cu putință că aveam să scăpăm de coșmarul bulgăresc, numai ce ne fac unii semn ca să oprim. Ei ne-au anunțat că drumul catre vama este închis. Să mori, nu altceva! Am mai căutat, aproximativ încă o jumatate de oră, alta cale spre vama , am găsit-o dar numai după ce am întrebat, din 50 în 50 de metri, pe cate un localnic. Când am ieșit de la bulgari chiuiam, cu toții, de fericire. Ne-a mai plouat și în țară, de la Giurgiu până la București – dar parcă nu mai era așa de rău. Am ajuns acasă, la Izvoarele, în Prahova, la ora 2 noaptea. Eram rupți de oboseală, dar cu amintiri frumoase din acest concediu de numai cateva zile.


Articole asemanatoare
MUST SEE: Cairo
MUST SEE: Dubrovnik
MUST SEE: Varșovia
MUST SEE: Marsilia

Comenteaza acest articol

Jurnal de călătorie, Emanoil – Istanbul

by admin   8 min
0