Tabu
Concurs

Jurnal de călătorie, Irina – Mamaia

Anul trecut, dupa mai multi ani, am reusit sa ajung in statiunea mea preferata si cred ca a multora: Mamaia. Nu m-am incumetat sa ma aventurez in tari straine, desi sincer mi-as fi dorit, dat fiind faptul ca eram cu baietelul de 1 an dupa mine. A fost practic prima noastra vacanta in famiie. Poate parea desuet un jurnal de calatorie despre Mamaia, deoarece cred ca toata lumea a ajuns cel putin o data in viata in aceasta statiune.

Si totusi, pe unii, printre care ma numar si eu, ii atrage in continuare. Pot spune ca am avut parte de o experienta mai placuta vis-a-vis d cazare, fata de cele pe care mi le aminteam din concediile cu parintii. Poate pentru ca ne-am cazat la un hotel de 4 stele – Golden Tulip fost Jupiter-Junona. Este evidenta diferenta intre un hotel renovat si unul tip comunist. Nu sunt pretentioasa din fire, dar acest hotel se ridica la standardele de turism de bun simt ale oricui. Este dotat cu lifturi interioare din sticla, beneficiezi de balcon cu vedere la mare daca doresti, curentul electric este gestionat prin intermediul cartelei, ca si intrarea in camera. Pentru copiii cu varsta sub 2 ani, cazarea este gratuita.

In fata hotelului, langa piscina aferenta, este amenajat si un mic loc de joaca, care poate deveni o mana cereasca cand cel mic este plictisit de moarte. Am ajuns cu masina si din prima zi, parca mana destinului facandu-se simtita, cel mic a vomitat. Eu am pus incidentul pe seama raului de masina si am incercat sa trec peste el. Am servit micul dejun care era inclus in pretul camerei si care, de ce sa nu recunosc, m-a impresionat. Poti alege dintr-o varientate de sortimente de mezeluri, branzeturi, oua prajite, moi, cereale si sucuri naturale. Pranzul sau cina preferam sa le servim la terasele din zona care, in mod surprinzator, serveau meniuri de calitate si la preturi rezonabile. Poate si datorita faptului ca sezonul turistic era pe sfarsite. Am preferat sa alegem ca perioada de concediu, inceputul lunii septembrie si si-a dovedit o alegere buna, caci clima a tinut cu noi. In primul rand ne-am gandit la cel mic, la razele soarelui care sunt mai blande in acea perioada si bineinteles la aglomeratie si pret. Nu a fost atat de linistita statiunea pe cat ma asteptam, dar nici ca in lunile iulie sau august.

In fiecare seara, desi hotelul este destul de departe de locul de promenada(a se citi zona cu magazine ce incepe de la telegondola), imi facusem un obicei din a vizita magazinele si a profita de aerosolii atat de benefici pentru cel mic. E adevarat ca este cam greu sa faci shopping cu caruciorul dupa tine, dar m-am obisnuit. Am avut noroc sa nimerim chiar in perioada reducerilor si am putut achizitiona o multime de produse la preturi mai mult decat rezonabile. In apropierea hotelului exista si o mica piata de unde iti puteai cumpara fie fructe sau legume, fie prosoape, haine si jucarii. Nu se compara cu cele din zona opusa, de care am amintit anterior, dar este utila cand ai nevoie de un termoplonjor(cum a fost cazul la noi) si nu ai idee unde ai putea gasi.

Experientele neplacute au fost din pacate legate de cel mic, care fiind foarte energic, alerga pe plaja incontinuu. Sotul meu se aseza la o terasa si se amuza copios cum alergam dupa el cu geanta si biberon la purtator. Poate anul acesta am noroc sa fie putin mai linistit si sa se joace, ca toti copiii in nisip. Din pacate, sejurul s-a terminat brusc, pierzand o zi de cazare, din cauza ca cel mic a contactat o enterocolita cu febra. Ne-am imbarcat rapid in masina cu directia Bucuresti. Eu am ramas cu un gust amar, caci nu am apucat sa ma bronzez cat as fi vrut(doar 2 ore zilnic cat dormea cel mic) si ca as fi dorit sa stam mai mult. Intotdeauna as vrea sa stau mai mult la mare. Poate anul acesta avem noroc de un sejur mai reusit.

Marea oricum este prima mea iubire. Iubesc valurile, mirosul ei, soarele care mangaie nisipul. Ma voi intoarce cu siguranta la ea. 

ARTICOLE SIMILARE

Castiga una din cele 6 creme Sunlight 50+ Ivatherm!

realitatea

Câștigătoarea celei de-a patra săptămâni de concurs

realitatea

Castiga o invitatie dubla la Teatrul Odeon

Jurnal de călătorie, Simona- Paralia Katerini, Grecia

realitatea

CONCURS: Redd’s talk about it…

realitatea

CONCURS: Vezi viața în roz cu Tabu și Optiblu- ÎNCHEIAT

realitatea

Scrie un comentariu