Tabu
FASHION

Jurnalului unei fashioniste: Să te ferești de prezentarile grecești chiar și atunci când ți se dau cadou

Martie 2010, la trei ore dupa pranz.,The Westin Hotel Paris. Defilarea grecoaicei Sophia Kokosalaki .

Tacticos, intr-un mod pisicesc  se aseaza langa mine, impreuna cu prietenul ei, Leigh Lezark, DJ-ita americana si model al agentiei IMG, care a aparut in campania publicitara a lui Roberto Cavalli pentru H&M  Ii face loc amicului, astfel incat sa incapa intre noi. N-apuca sa se acomodeze cu lumina difuza a salii, ca se si trezesc strafulgerati de flash-urile fotografilor. 
Leigh se gudura pe langa “omul ei “spre deliciul paparazzilor care, dupa ce-si fac treaba, isi continua incursiunea in sala, dornici sa imortalizeze alte tinute celebre de pe alte figuri celebre.  In tot acest timp, prietenul lui Leigh Lezark invartea in mana o sticla de apa cu agilitatea unui prestidigitator.

In scurt timp isi pierde abilitatile si scapa sticla in geanta mea larg deschisa si asezata strategic la picioare, pentru a nu incurca pe nimeni. Un ras metalic imi inunda urechile si-n timp ce eu cautam sticla printre agende, pixuri, chei si alte acareturi, Leigh, c-o voce guturala de parca ar fi acompaniat toata noaptea formatia AC/DC in concert, si-a intrebat tovarasul: “Chiar ai varsat-o in geanta ei?”  Din nou hohotele ragusite, ce sunau a tabla batuta pe acoperisul casei, care m-au molipsit si pe mine intr-un final, facandu-ma sa rad poate chiar mai abitir decat ea. Dar spre dezamagirea amuzamentului lor si chiar si-al meu, dopul fusese insurubat puternic, asa ca n-a trebuit sa-mi storc obiectele personale in fata tuturor. Leigh a continuat  sa rememoreze momentul pe toata durata prezentarii Sophiei Kokosalaki, susotind cu insotitorul ei intr-una, condimentand comentariile si hlizindu-se pe infundate. Imprejurarea comica ne-a distras atentia de la show, desi mie mi-au ramas in memorie cateva piese bine realizate, in special pantalonii.

Pe Leigh am intalnit-o la prezentarea Chanel, unde o parasise de tot voiosia de la Kokosalaki, nu insa si vocea speciala. Mi-au atras atentia aceleasi sunete ciudate ce-i alcatuiesc glasul si care se plangeau unei prietene ca nu e bine deloc ce se intampla. Si ce se intamplase? In ultimul moment i s-a schimbat locul de premiant din primul rand cu unul de argint din al doilea. Tragic!

ARTICOLE SIMILARE

Blake Lively sau Ivanka Trump?

realitatea

Vedetele donează pentru Wonder Garage Sale – Ediţia a doua

realitatea

Papusi Anna Wintour si Grace Coddington

realitatea

Sandalele inspirate de anii ’90, în tendințe și în sezonul primăvară/vară 2020

Andreea Damian

Stilul iconic al verii: feminitate şi dominaţie à la Daenerys Targaryen

realitatea

Anja Rubik, pentru al doilea sezon imaginea Fendi

realitatea

Scrie un comentariu