Tabu
Image default
LIFESTYLEPEOPLESlider

Kate Middleton, confesiuni intime. „Nu pot să spun că William îmi scanda nimicuri drăguţe…”

Kate Middleton i-a născut pe toți cei trei copii pe care îi are cu prințul William la maternitatea Ling Wing din Londra. Ducesa de Cambridge a mărturisit recent că nu a vrut să stea prea mult prin spital fiindcă nu avea amintiri prea plăcute. Mai mult, era „disperată” să ajungă acasă după ce l-a născut pe Prințul George.

Kate a fost nevoită să petreacă ceva timp prin spital înainte de a-l naște pe prințul George și asta pentru că a suferit de hiperemeză de sarcină (hyperemesis gravidarum), o formă severă a vărsăturilor matinale din sarcină. Soția prințului William a făcut aceste dezvăluiri în podcastul Happy Mum, Happy Baby, moderat de Giovanna Fletcher. Întrebată cât timp a trecut între naștere și fotografiile realizate în fața spitalului, Kate a spus: „Dumnezeule, nu îmi pot aminti. Totul este un pic în ceață”.

„Cred, da, am stat în spital peste noapte, îmi amintesc că era una dintre cele mai fierbinți zile și noaptea au fost tunete puternice așa că nu am dormit prea mult, dar George a dormit, ceea ce a fost grozav”, a mai povestit ducesa. „Eram nerăbdătoare să ajung acasă pentru că aveam toate amintirile de când am stat în spital deoarece am fost bolnavă așa că nu era un loc în care să vreau să îmi petrec timpul. Așadar eram disperată să ajung acasă și să revin la normalitate”, își amintește ea.

Ducesa a vorbit deschis și despre cele trei sarcini care au fost dificile. „A fost bine. Am avut grețuri severe, așa că nu sunt una dintre cele mai fericite femei însărcinate. Mulți oameni au trecut prin perioade mult mai grele, dar cu siguranță a fost o provocare. Nu doar pentru mine dar și pentru cei din jurul meu. Cred că să fii însărcinată și să ai un bebeluș afectează întreaga familie. William a simțit că nu a putut face multe pentru a mă ajuta și este dificil pentru toată lumea să te vadă suferind fără să fie capabili să facă ceva”, a povestit ea. „Nu mâncam lucrurile pe care trebuia să le mănânc, dar totuși organismul meu a fost capabil să ia tot ce era mai bun și să crească o nouă viață, ceea ce cred că este fascinant”, a mai spus Kate Middleton.

Kate Middleton a apelat la hipnoză când i-a născut pe cei trei copii ai ei. „Există diferite nivele… Nu pot să spun că William stătea lângă mine şi-mi scanda nimicuri drăguţe în ureche. În niciun caz! Nici măcar nu l-am întrebat despre asta, dacă e de acord sau nu, eu mi-am dorit pur şi simplu să încerc aşa ceva. Pentru mine.”

Kate a mărturisit în interviul de 40 de minute că era tot timpul îngrijorată dacă este o mamă bună, adăugând că mamele care spun că nu suferă, în realitate mint. „Să-ţi pui la îndoială propriile decizii, propriile păreri şi toate aceste lucruri, aceasta începe din momentul în care ai un bebeluş”, a declarat ducesa. „Am subestimat complet impactul şi schimbarea din viaţa noastră”.

Ducesa de Cambridge are trei copii: prinţul George, în vârstă de 6 ani, prinţesa Charlotte, 4 ani, şi prinţul Louis, 20 de luni.

ARTICOLE SIMILARE

Cum are grijă solista Ruby de câinii ei

Tabu Tabu

Andrei Zaharescu, primele declaratii despre DIVORȚUL de Andreea Berecleanu!

Cum a putut sa o jigneasca Bote pe Anda Adam la un eveniment monden

Diana Dumitrescu, prima vacanta cu noul iubit! Nu-si mai ascunde relatia

Cadouri pentru el: 5 idei cu care nu dai greș niciodată (P)

Andreea Damian

Patrichi, despre plecarea de la “Dansez pentru tine”: “Am fost DAT AFARĂ de niște NULITĂȚI”

Scrie un comentariu