Tabu
LIFESTYLESlider

Kate Middleton a născut un băiețel

Kate Middleton a născut, luni, un băiețel. Micuțul, care este al cincilea pe linia de succesiune la tronul britanic, a cântărit puțin peste 3.800 g. Casa Regală Britanică a anunțat că atât mama, cât și copilul se simt bine.

Alteța sa regală ducesa de Cambridge a adus pe lume un băiat. Ducele de Cambridge a fost prezent la naștere. Atât alteța sa regală, cât și copilul, sunt bine”, se arată într-o postare pe Twitter a palatului Kensington.

Luni dimineață, tot pe Twitter, palatului Kensington anunța că ducesa de Cambridge a fost internată, fiind în stadiul incipient al travaliului.

Ducesa de Cambridge a fost transportată cu maşina de la Palatul Kensington la maternitatea Lindo Wing de la spitalul St. Mary, fiind însoţită de soţul ei, Prinţul William.

Tot la maternitatea de la Spitalul St Mary, ducesa i-a născut pe primii doi copii ai ei şi ai prinţului William, Prinţul George (4 ani) şi Prinţesa Charlotte (doi ani).

Linia de succesiune la tronul Marii Britanii

În această aripă privată a spitalului și-a născut și Prinţesa Diana ambii fii, prinţii William şi Harry.

Ducele şi ducesa de Cambridge au ales ca genul celui de-al treilea copil al lor să fie dezvăluit la naşterea acestuia. Nou-născutul ar urma să fie al cincilea la succesiunea tronului.

Ducesa de Cambridge va fi supravegheată de o echipă de 20 de medici, printre care și cei doi obstetricieni cu care Kate Middleton a născut în trecut. După naștere, ducesa va lipsi o perioadă din viața publică, dar va participa la nunta Prințului Harry cu Meghan Markle, pe 19 mai.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Sindromul shopping-ului compulsiv | Metoda neașteptată prin care scapi de dependența de cumpărături

Andreea Damian

Regina se adresează supușilor. Ce mesaj special transmite națiunii afectate de pandemie

Andreea Damian

Motivul pentru care Mila Kunis nu vrea să mai joace alături de Ashton Kutcher

Andreea Damian

Puloverele de Crăciun sunt foarte drăguțe, dar fac mult rău mediului înconjurător

Andreea Damian

Lady Gaga relansează un album mai vechi și șterge o piesă cu R. Kelly

Andreea Damian

Ce frumoasa era GEORGIANA, fata care a murit in conditii ciudate in Centrul Vechi / A luat DROGUL VIOLULUI?

Scrie un comentariu