Home > Agenda > Kate Nash – The Next Big Thing

Kate Nash – The Next Big Thing

Povestea începe anul trecut când, deprimată și respinsă la o audiție pentru un rol într-o piesă de teatru, tânăra de 19 ani se împiedică și își rupe un picior. În cele trei săptămâni de convalescență, Kate scrie câteva piese pe care le înregistrează cu ajutorul unui laptop și le dă drumul pe Internet. Succesul apare aproape instantaneu, iar explicația vine din faptul că dincolo de muzica simplă și low-fi, versurile pe care tot ea le scrie spun povești despre rutina vieții de zi cu zi, despre drame amoroase și singurătate, dar într-o manieră cinică și foarte ironică și cu cel mai cool accent cockney de la John Lydonn încoace. Cel mai important, piesele ei reușesc să surprindă esența firească și frumoasă a unor lucruri care aparent sunt banale și plictisitoare. Iar asta place oamenilor.

În mai puțin de șase luni de la „debutul” online, Kate a reușit performanțele de a cânta la „Isle Of Wight” și „Glastonbury” în fața a zeci de mii de oameni și de a fi curtată de Vogue care o vrea pe copertă.

„Made Of Bricks“, albumul pe care l-a lansat în august, a ajuns pe locul unu în UK, în doar o săptămână. Oare de ce?


Comenteaza acest articol

Kate Nash – The Next Big Thing

by admin   1 min
0