Tabu
PEOPLESlider

Katie Holmes reunește gașca Dawson’s Creek. Cum arăta actrița la primul ei rol

Katie Holmes a devenit nostalgică după anii tinereții, după ce a postat pe contul ei de Instagram o fotografie de la începuturile carierei sale actoricești. Actrița de 39 de ani, mamă a unei fetițe de 11 ani, arată complet diferit de tânăra surprinsă în imagine.

Avea doar 19 ani când i-a fost făcută această fotografie și se afla la primul ei rol din carieră. Poza, în care apar colegul ei de platou James Van Der Beek și producătorul Kevin Williamson, a fost realizată în timp ce se filma primul episode din serialul Dawson’s Creek. Fosta soție a lui Tom Cruise a mărturisit că le va rămâne veșnic recunoscătoare pentru tot ceea ce a făcut echipa pentru ea.

Serialul, care l-a avut ca protagonist pe Van Der Beek în rolul lui Dawson Leery, a debutat în ianuarie 1998 și a fost difuzat până în mai 2003.

La 20 de ani de la respectiva fotografie, Katie Holmes e o femeie pe picioarele ei. După ce a fost căsătorită cu Tom Cruise, cu care are o fiică, vedeta a început o relație amoroasă cu actorul Jamie Foxx. Cei doi se gândesc serios la căsătorie și la un copil, scrie New York Post.

Și pe plan professional îi merge bine. Katie Holmes a semnat cu televiziunea  Fox pentru a juca în primul ei serial după 15 ani de la încheierea filmărilor la Dawson’s Creek.

Cu ocazia aniversării a 20 de ani de la prima difuzare a serialului, cei patru actori (și alți câțiva din roluri secundare) s-au reunit pentru un material special realizat de revista Entertainment Weekly, fiecare dintre aceștia pozând și separat, pentru coperta lor proprie.

Dawson’s Creek e serialul care i-a ținut lipiți de televizoare pe americani, însă a făcut furori și în România.  Creat de Kevin Williamson, cel care se află și în spatele unui alt serial de mare succes, The Vampire Diaries, Dawson’s Creek este povestea a patru adolescenți din Massachusetts, care se luptă cu diversele probleme și obstacole de care se lovesc la această vârstă. Serialul a fost lansat în 1998 si a rulat pe micile ecrane 5 ani, timp în care a câștigat 14 premii și atrăgea o audiență în medie de 5 milioane de telespectatori pe episod pentru canalul WB  (actualul CW). În România a fost difuzat de PRO TV în 1999.

Katie Holmes a interpretat-o în serial pe Joey Potter, în timp ce personajul principal, Dawson, a fost jucat de actorul James Van Der Beek (41 de ani). Michelle Williams (37 de ani) i-a dat viață blondinei Jen Lindley, iar Joshua Jackson (39 de ani), fostul iubit al lui Diane Kruger, l-a interpretat pe Pacey Witter.

ARTICOLE SIMILARE

Elena Băsescu duce mai departe tradițiile familiei. Ce își învață copiii să facă?

Tabu Tabu

Cele mai ciudate obiceiuri alimentare ale vedetelor

Andreea Damian

Tot ce trebuie să știi înainte de devii roșcată

Andreea Damian

Fondatoarea și redacția alcătuită exclusiv din femei a revistei pentru femei a Vaticanului au demisionat

Andreea Damian

Actriţa Nuami Dinescu se întoarce la TV

Tabu Tabu

Cum s-a schimbat viața Anei Morodan după accidentul pe care l-a provocat în luna martie

Andreea Damian

1 comentariu

Scrie un comentariu