Home > Agenda > Kick Ass 2: Supereroism ironic, slang şi fiţe de Jim Carrey

Kick Ass 2: Supereroism ironic, slang şi fiţe de Jim Carrey

Când, acum câteva luni, Jim Carrey anunţa că se leapădă de Kick Ass 2, continuarea spumoasei comedii cu pseudo- şi cvasisupereroi Kick Ass, mi-am pus o singură întrebare: „Cât de sinistru de prost poate fi un film, să se dezică Jim Carrey de el? Jim Carrey, omul care a făcut Cable Guy şi Ace Ventura: When Nature Calls fără să clipească?”

Răspunsul e că Jim Carrey are o scară atât de confuză a valorilor, încât ai zice că e actor român. Pentru că rolul său din sequelul Kick Ass 2 e mai bun decât toate comediile lui cu scălâmbăieli la un loc. Rolul său, Captain Stars and Stripes, îmbină într-un mod atât de subtil stilul de interpretare à la benzi desenate – stil care defineşte şi încheagă toată distribuţia, aşa cum numai filmele britanice, fie ele şi de comedie, pot s-o facă – cu o anume profunzime inefabilă, adânc omenească. Nu l-am mai văzut atât de bun în nimic, de la The Eternal Sunshine of The Spotless Mind încoace. E fascinant şi de neînţeles pentru mine cum unii oameni aleg să-şi bage în mod deliberat picioarele exact în lucrurile valoroase din viaţa lor. Mai ales când sunt atât de rare.

Revenind la film: Kick Ass 2 e, după cum ziceam, o alegorie romantico-ironică, pornind de la benzi desenate, pe tema relativităţii binelui şi a răului. Ştiu, e aparent ridicol să vorbeşti aşa  despre filme cu supereroi. Dar subliniez, ăsta e un film britanico – american, drept care abundă de umor britanic, de ingeniozitate britanică, de personaje conturate şi caracterizate britanic şi… de ritm alert, de comedie americană.

Apoi, remarc un trend extrem de măgulitor, prezent şi în Fast and Furious 6, şi în multe alte filme de acţiune pe care nu le-am văzut: Femeia Bate-Tot. Aici, în forma: unicii luptători cu testicule veritabile, în armatele alea de pămpălăi efeminaţi, sunt Hit Girl Mindy Macready (Chloe Moretz) pe partea pozitivă şi Mother Russia (Olga Kurkulina, bodybuilderiţă profesionistă, mare cât un munte) pe partea negativă. Adevărul ăsta e: noi, fetele, suntem bărbaţii mileniului al III-lea.

Apoi e ceva ilar-familiar în motivaţia noii găşti de răufăcători adunate de lamentabilul Chris D’Amico (Christopher Mintz Plasse, care promite să devină un Steve Buscemi al generaţiei sale): „Vreau să-i omor şi să filmez, să uploadez înregistrarea pe Youtube şi să devină virală!”. Eroii, pozitivi sau negativi, îşi dau follow pe Twitter, se împrietenesc pe Facebook, încarcă poze pe Instagram. Utilizarea vastelor reţele sociale ale prezentului apare în cele mai neaşteptate momente – şi e leşinătoare de râs. Evident, antieroul e mic, gras şi orice tentativă de a face ceva cu personalitate rezultă într-un nou eşec, ceea ce îl încrâncenează şi mai mult. Aşa îşi şi alege numele de erou malefic: The Mother Fucker. Îl repetă triumfător, cu voluptate. O voluptate care, pe o faţă ca a lui, e delirant de comică.

Nu eroii negativi sunt cei cu  adevărat antipatici în acest film. Personajul care te face să vrei să spargi ecranul e sergentul Marcus (Morris Chestnut) tatăl adoptiv al fetei, omul care se străduieşte din răsputeri s-o transforme pe aceasta într-o adolescentă banală şi mediocră. Zâmbetul binevoitor cu care o obligă să facă diverse lucruri “normale  pentru vârsta ei”, dar pe care ea nu simte că vrea  să le facă, e cel mai detestabil lucru din tot filmul. Şi efectele tentativei de normalitate sunt mai traumatizante decât o copilărie întreagă de cafteală cu interlopi. Aşa, fata ajunge să descopere hărţuiala şi răutăţile specifice „copiilor populari”. Care sunt, poate, mai sadici şi mai necruţători decât cei mai odioşi ucigaşi ai lumii interlope.

Şi ajung acum la protagonistul sequelului, timidul şi adorabilul Kickass / David Lizewski (Aaron Taylor Johnson, frumuşelul care l-a jucat şi pe Vronski în Anna Karenina.) Kickass e, practic, un nice-guy înnăscut, ajuns supererou printr-un lanţ de confuzii din care a ieşit întotdeauna învingător mai mult datorită jocului împrejurărilor. Un suflet candid şi naiv, care vrea pace pe pământ. Costumul său de supererou nu inspiră nici teamă, nici mister, nici forţă, nici sex-appeal, ci o formă de pufoşenie ingenuă. Genul de bărbat lipsit de apărare, care are nevoie de o scorpie alături, să se certe ea cu administratorul hrăpăreţ, cu chelnerul care a umflat artificial nota de plată şi cu funcţionara antipatică de la poştă.

Iar Hit-Girl e exact femeia cu pricina. Am râs cu lacrimi de borcanul ei pentru înjurături (Swear Jar), în care cotiza câte un dolar de câte ori scotea vreun cuvânt buruienos. Şi în care, de la un punct încolo, cotiza direct pumnul de bancnote. Ar trebui să înfiinţăm şi noi un Swear Jar în redacţie. Cred că eu aş fi principalul cotizant, ce-i drept.

Pe scurt, Kick Ass 2 reuşeşte o performanţă de care numai Shrek 2 a fost capabil, din câte ţin eu minte acum: să fie un sequel mai bun decât filmul iniţial, cel din 2010. Poate că absenţa lui Nicholas Cage din sequel este principalul motiv.


Articole asemanatoare
Gelos ca sotia face un copil cu alt barbat, VIOREL LIS a batut-o pe OANA in mijlocul strazii!
WHAT’S UP si-a altoit iar iubita!
LA FAMILIA: Sisu acuzat ca si-a batut sotia pana i-a spart silicoanele!
CRBL l-a BATUT cu furie pe un barbat din echipa lui CAPATOS

Loading...

Comenteaza acest articol

Kick Ass 2: Supereroism ironic, slang şi fiţe de Jim Carrey

by   3 min
0