Tabu
PEOPLESlider

Kylie nu mai e supărată în urma logodnei anulate, Golden nu este despre inimi frânte

Kylie Minogue a vorbit şi despre cum se descurcă cu anxietatea care o necăjeşte zilnic.

“Sunt o mulţime de voci în mintea mea, cred că unele au legătură cu creierul meu care funcţionează ca la orice persoană presată de timp să rezolve problemele diverse, tic, tic, tic, tic, tic… presupun că aş avea nevoie de câteva şedinţe de consiliere însă nu sunt foarte confortabilă cu asta” a declarant ea pentru revista Attidude.

Piesa Dancing face parte din albumul Golden anunţat pentru luna viitoare.

“Bunica mea, în vârstă de 98 de ani, a spus acum câţiva ani când eram anxioasă: ai nevoie să stai întinsă, să-ţi ridici mâinile şi doar să stai aşa timp de 10 minute. “

Kylie îşi lansează cel de-al pasprezecelea album – Golden – luna viitoare dar anul trecut, în timp ce muncea pentru piesele de pe album, s-a întâmplat ca logodna ei cu actorul britanic Joshua Sasses să se destrame. Ea spune însă că nu se va vedea asta pe noul album căci nu-i poartă pică: “nu am scris despre inima mea frântă, am fost puţin tristă, e adevărat, nu m-am simţit chiar foarte puternică la un moment dat dar ştim cu toţii cum e când te desparţi. Însă eu îmi revin destul de repede după o decepţie în dragoste, sunt pragmatică, încerc să privesc raţional şi cu simţul umorului starea în care mă aflu.”

Artista este foarte mulţumită cu ceea ce a realizat până acum la aproape 50 de ani pe care îi va împlini în 28 mai şi s-a resemnat cu idea că s-ar putea să nu-şi mai întemeieze propria familie niciodată. “Cred că pot în sfârşit să recunosc că niciodată nu m-am visat mireasă de fapt, nu m-am văzut mergând aşa, în rochiţă de mireasă spre un altar. Pur şi simplu nu. Poate gândesc eu mai puţin conventional.” a mai spus Kylie.

Mai ştiţi piesa din 1988, de pe albumul de debut al lui Jason Donovan – Ten Good Reasons al cărei colegă era pe atunci?

ARTICOLE SIMILARE

Andreea Marin dă de pământ cu Dana Budeanu! Cum a ironizat-o

Andreea Damian

Designerii duc covoarele din case pe podium

realitatea

Blackface 2.0: Femeile albe pretind pe Instagram că sunt de culoare dar insistă că nu sunt rasiste

Andreea Damian

Eva Longoria primește sfaturi de parenting de la prietena sa Victoria Beckham

Andreea Damian

Ce trebuie să știi despre Clubhouse, noua rețea socială despre care vorbește toată lumea

Andreea Damian

Discutii despre fotografie subacvatica si sporturi nautice

realitatea

1 comentariu

Scrie un comentariu