Tabu
PEOPLE

La ce obiceiuri vechi s-a întors Dani Oțil după izolare

Prezentatorul de televiziune matinal a stat timp de două luni în izolare alături de iubita lui cu care a locuit în tot acest timp. Iar Dani Oțil s-a concentrat doar pe emisiunea pe care o avea de prezentat și pe filmulețele de pe TikTok pe care le făcea cu logondica lui și de amintirile pe care le publica pe rețelele de socialziare. Astfel că acum când s-au ridicat restricțiile și s-a ieșit din nou, dându-se drumul la anumite activități Dani Oțil s-a întors și el la vechile obiceiuri sportive. Așa că și-a îmbrăcat combinezoanele și costumele sportive și a plecat cu băieții să participe la diverse evenimente sportive. Astfel că acum trei zile, adică la început de weekend, el a publicat

dani otil
dani otil

următorul mesaj pe instagram: “Azi mă dau pentru prima dată într-o competiție oficială în care dacă stric ceva… Nu mă costă nimic. Ne vedem deseară, la TV și online”, a scris vedeta de televiziune. Iar mai apoi, acesta, fericit că a primit un loc frumtaș a scris un alt mesaj lângă o fotografie. “Fai ce fain a fost… Prima mea cursă de anduranță. Prima cursa (test) pe ploaie. Prima oară cu mașina asta. Locul II”, a mai adăugat colegul lui Răzvan Simion de la o cunoscută emisiune matinală de televiziune.

ARTICOLE SIMILARE

Dana Budeanu trăiește o nouă poveste de dragoste

Tabu Tabu

Cum arată iubitul Iuliei Albu și ce mesaj a avut pentru el

Tabu Tabu

Olimpia Melinte este însărcinată în cinci luni

Tabu Tabu

Ilinca Vandici, reacție după zvonurile divorțului. Ce a făcut de fapt soțul ei, Alex Neacșu

Andreea Damian

Ce mare a crescut fiul lui Andrei Aradits din “Vlad”

Tabu Tabu

Diana Dumitrescu din nou aniversată de soțul ei

Tabu Tabu

Scrie un comentariu