Home > Lifestyle > Legea AVORTULUI s-ar putea complica! Iata noile prevederi

Legea AVORTULUI s-ar putea complica! Iata noile prevederi

Un nou de act normativ, care vizează modificarea legii avortului, ar putea schimba regulile după care se fac în România întreruperile de sarcină la cerere. Dacă până în prezent avortul voluntar era un act consimţit între pacientă şi medicul ginecolog, deputaţii PDL Sulfina Barbu şi Marius Dugulescu, iniţiatorii proiectului, doresc ca în viitor femeile să apeleze şi la serviciile unui psiholog înainte de a face o întrerupere de sarcină. Acesta ar trebui să le consilieze în privinţa riscurilor medicale şi psihologice la care se expun în momentul în care apelează la această procedură. Apoi, psihologul trebuie să le dea femeilor care doresc să facă întrerupere de sarcină un certificat, fără de care acestea nu vor mai putea face avort, mai arată propunerea de act normativ, susţinută de 51 de deputaţi şi senatori.

Concret, înainte de a face un avort, româncele vor trebui să obţină un certificat de la un psiholog, după ce au făcut cel puţin o şedinţă de consiliere. În cadrul acesteia, femeii i se vor prezenta şi fotografii sau filme despre ceea ce presupune întreruperea de sarcină şi se va uita la ecografia embrionului pe care îl poartă în pântece. După respectiva şedinţă, femeia va trebui să aştepte 5 zile, timp în care iniţiatorii legii susţin că ea va reflecta la lucrurile discutate în timpul şedinţei de consiliere. Abia după aceea va putea să facă întreruperea de sarcină, dacă încă îşi doreşte acest lucru. Potrivit proiectului de lege, decizia de a face sau nu avort va aparţine exclusiv femeii.

Parlamentarii au motivat propunerea unei astfel de legi din cauza numărului mare de avorturi înregistrate la noi în ţară, în special în rândul femeilor tinere şi care se află la prima sarcină. Datele statistice arată că pe teritoriul României din 1958 şi 2008 s-au înregistrat 22.178.906 de întreruperi de sarcină, potrivit datelor furnizate de Asociaţia ProVita, care citează Centrul de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare din cadrul Ministerului Sănătăţii.

Statisticile privind avortul la noi în ţară mai arată că, după 1990, rata întreruperilor de sarcină este în scădere. În această perioadă s-au efectuat în jur de 7 milioane de întreruperi de sarcină. Cu toate acestea, România ocupă un loc fruntaş la acest capitol, cu 32 de avorturi la 100 de sarcini.

Actuala lege a avortului prevede ca întreruperea de sarcină la cerere să se facă cel târziu în cea de-a 12 săptămână de sarcină, mai exact până la sfârşitul primului trimestru. În cazul în care gravida este minoră, pacienta va avea nevoie şi de consimţământul părintelui sau al tutorelui pentru a face recurge la acest act medical.

Mai există cazuri când se pot face întreruperi de sarcină şi atunci când sarcina este înaintată, în cazul avortului terapeutic. În astfel de situaţii medicul decide să apeleze la această metodă pentru că sarcina pune în pericol sănătatea viitoarei mame.

Medicii ginecologi sunt de părere că adoptarea unei astfel de legi nu va duce la diminuarea numărului de avorturi şi nici la creşterea natalităţii. “Înainte de începerea procedurii de întrerupere de sarcină eu, ca medic, sunt obligat să informez pacienta despre riscurile la care se expune. Aceasta ia la cunoştinţă aceste lucruri şi mai mult semnează. Toate întreruperile de sarcină se fac cu semnătură. Tot ce va face această lege este să complice lucrurile şi va fi foarte greu de pus în practică. O femeie care este hotărâtă că vrea să facă un avort o va face, indiferent dacă va vedea imagini şocante sau dacă va sta să reflecteze asupra gestului ei timp de 5 zile”, a declarat dr. Gabriel Lemnete, medic ginecolog la Spitalul Polizu.

Potrivit actului normativ, certificatul de consiliere pentru criza de sarcină trebuie să conţină în mod obligatoriu numele şi prenumele pacientei, vârsta şi adresa acesteia, vârsta sarcinii, perioada de consiliere urmată – respectiv data primei şedinţe de consiliere, câte naşteri a mai avut în trecut, la a câta întrerupere de sarcină este, dar şi dacă a avut sau nu pierderi de sarcină în trecut.

Potrugalia, Germania, Olanda, Belgia, Franţa, Italia, Luxemburg şi Slivacia sunt ţări din Uniunea Europeană unde o astfel de lege există şi se aplică. De exemplu, în Belgia femeia trebuie să primească consiliere timp de cel puţin şase zile înainte de a face o întrerupere de sarcină, în Germania se recomandă trei zile de gândire înainte de a lua o astfel de decizie, în timp ce în Luxemburg femeia trebuie să aştepte o săptămână după ce a fost consiliată.

Mai multe detalii pe www.gandul.info


2 Responses

Comenteaza acest articol

Legea AVORTULUI s-ar putea complica! Iata noile prevederi

by   3 min
2