Home > Lifestyle (Page 990)

5 lucruri cu…Tudor Chirilă

Oriunde s-ar duce, cu orice trupă ar cânta, orice fel de muzică ar scrie, Tudor ar purta cu el aceeași „etichetă“: versuri emoționante care reprezintă, ele singure, o muzică aparte. Viața ți-e ca mersul pe sârmă și poți să cazi oricând de la mare înălțime dacă nu mai iubești – e cel mai recent mesaj pe care-l transmite Tudor cu ajutorul lui Wannabe și Henry, două personaje animate care apar în clipul piesei „Pe sârmă“. Aici, un alt portret al lui Tudor Chirilă.

Percepții

Poate că prin lentilele groase și grele ale ochelarilor de pe nas, bătrânica asta vedea lumea autohtonă pur heterosexuală. Poate chiar așa arăta lumea românească de acum câțiva ani. Dar, ușor-ușor, lucrurile se schimbă, la fel ca și percepția majorității românilor.

Carmen Secăreanu

De ani buni, Carmen Secăreanu face haine, iar colecțiile ei nu seamănă cu altele, dar plac foarte mult. Fără să țină cont de „reguli“ precum tendințele internaționale, păreri avizate sau întâmplătoare, Carmen își face treaba cum știe ea mai bine. Mai mult, a decis să se implice în campania de prevenire HIV/SIDA inițiată de programul social „Fac Ce Vreau Dar Åžtiu Ce Fac“, punându-și talentul și numele în joc pentru a promova sexul protejat printr-o colecție realizată integral din prezervative. Pentru curajul de a trece încă o dată pe lângă reguli și de a face un lucru la care nu s-ar încumeta prea mulți, o desemnăm femeia Tabu a lunii mai.