Tabu
PEOPLESlider

Lili Sandu a anunțat vestea cea mare de Sfântul Valentin! Va deveni mămică anul acesta

După ce anul trecut s-a logodit cu iubitul ei, modelul Silviu Tolu (28 de ani) care i-a dat inelul de ziua ei, anul acesta Lili Sanu a anunțat vestea cea mare. La 40 de ani este însărcinată și va avea primul ei copilaș. Actrița și cântăreața va deveni peste șase luni mama și a dat anunțul pe rețele de socializare arătând și testul de sarcina. „Este într-adevăr un miracol pentru că drumul nu a fost ușor. Când am văzut la ecograf bebelușul am simțit atât de multă fericire încât m-am gândit, Doamne, în momentul în care îl voi ține în brațe oare cum mă voi simți”, a spus Lili. Cei doi viitori părinţi nu au dorit momentan să dezvăluie sexul copilului.
testul de sarcina al lui lili sandu
testul de sarcina al lui lili sandu
 Lili Sandu şi Silviu Ţolu s-au cunoscut în Turcia și deși îi desparte foarte mulți ani cei doi se iubesc că în prima zi.  “Ea a venit cu o prietenă la Istanbul, iar eu munceam acolo, făceam documentare pentru blogul meu. Acolo ne-am cunoscut. Ştiam vag despre ea şi lucrul ăsta m-a ajutat foarte mult. Ştiam că fusese cântăreaţă şi actriţă. Nu ne-am ascuns, ci am vrut să fim discreţi”, a povestit  Silviu.
lili sandu
lili sandu
Cine e Lili Sandu?
Lili Sandu a avut primul contact cu scenă prin intermediul Școlii Vedetelor a cărei “elevă” a fost. În 1998 a luat locul III la Festivalul de muzică ușoară “Mamaia ’98”, secțiunea interpretare, iar în anul 2000 a devenit componentă trupei Trinity. În 2005 a jucat în telenovelele de succes “Numai iubirea”. În anul 2007 a lansat videoclipul piesei “Jump”, inclusă pe albumul “Under my soul”. A avut o relație de lungă durata cu Bogdan Stelea. A fiost prezentatoare TV și a participat și la câteva reality-showuri.

ARTICOLE SIMILARE

Cum a reacționat tatăl Rihannei când a aflat că va fi bunic

Andreea Damian

Dieta minune cu care Minodora a slăbit 40 de kilograme

Andreea Damian

Ce surpriză le-a făcut Cristi Chivu fetelor lui

Tabu Tabu

IT Bag: gențile care ne vor înveseli ținutele în acest sezon

Andreea Damian

Barack Obama, declarație surprinzătoare: „Femeile sunt indiscutabil mai bune decât bărbații”

Andreea Damian

Gigi Hadid își lansează brandul de cașmir, Guest in Residence

Andreea Damian

1 comentariu

Scrie un comentariu