Tabu
BEAUTYSlider

Machiajul puternic: modul în care fetele și băieții din Generația Z au creat o imensă subcultură

Mulți tineri petrec acum ore întregi în dormitoarele lor, realizând un machiaj extraordinar de complicate pentru a le împărtăși apoi cu prietenii lor virtuali.

Odinioară, tinerii foloseau machiajul ca și cod vizual pentru a fi primiți în diferite subculturi: ruj negru pentru goți, dermatograf înaripat pentru punkeri. Acum, machiajul este o subcultură proprie. În comunitățile care se învârt în jurul platformelor Instagram și YouTube, tinerii se adună practic pentru a căuta inspirație, pentru a schimba sfaturi despre produse și a stăpâni tehnici complicate. Aceștia ajung adesea să se machieze cu ajutorul vloggerii’lor celebri precum NikkieTutorials (care are 12,2 mil. de abonați), Jeffree Star (cu 15,6 mil. de abonați) și James Charles (care se mândrește cu 15,9 mil. de abonați).

Frumusețea este o afacere uriaşă. Firma de cercetare de piață Mintel a evaluat piața din Marea Britanie a frumuseții și îngrijirii personale la 10,2 miliarde de lire sterline în 2018. Cheltuielile au crescut: 30% dintre femeile cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani spun că se machiază mai mult decât au făcut acum 12 luni. Brandurile care colaborează cu influenceri pentru a câștiga mai mulți clienți adolescenți vor cunoaște o creștere fenomenală. Şi convențiile de machiaj devin din ce în ce mai populare şi atrag mii de tineri.

În această comunitate, chipul este o pânză pentru arta incongruentă, visătoare, purtabilă. Nu-ți trebuie decât niște bani de buzunar și un smartphone. Dar ceea ce este fascinant pentru această nouă subcultură este faptul că aceasta nu are loc în centre comerciale aglomerate sau în parcuri, ci în liniștea dormitorului. „Este pur și simplu artă”, susține o tânără de 16 ani, pasionată de make-up. Milly Provenzano petrece ore bune perfecționându-și tehnicile de machiaj. Inspirațiile ei sunt diverse și obscure. Deși abia a intrat la liceu, fata adoră machiajul în culori puternice: portocaliu, gri, roz strălucitor. Dar o face doar de dragul Instagramului. După ce a încărcat o fotografie cu ea machiată strident, își șterge fața. Pentru câteva ore, când va încerca altceva.

Ca în orice subcultură, există diferite triburi. Fanii tind să se împartă în două tabere: primii sunt iubitorii look-ului high glam popularizat de clanul Kardashian-Jenner și make-up artiștii Mario Dedivanovic și Kevyn Aucoin.

Criticii pot spune că tinerii nu ar trebui să se încurce cu aşa ceva – ar trebui să se axeze pe școală. Dar industria de beauty este o alegere foarte profitabilă în carieră. Întrebați-o pe Kylie Jenner, care conduce o companie de produse cosmetice în valoare de 1 miliard de dolari. Din cele 80 de femei din topul Forbes „cele mai bogate femei” în acest an, 10 au strâns averi din industria de beauty.

Nu doar fetele sunt cele care își perfecționează tehnicile de machiaj despre care nu ați auzit niciodată, cum ar fi sprâncenele halo sau buzele acadele. Există branduri care au creat colecții de produse cosmetice non-gen, iar case mari precum Chanel și Givenchy au lansat linii exclusiv masculine.

Pentru adolescenții de astăzi, machiajul nu este doar un hobby, ci un mod de a-și exprima creativitatea, speranțele și visele.

ARTICOLE SIMILARE

De ce tocurile înalte nu mai sunt la modă

Andreea Damian

Andra o copiază pe Inna la haine

Anamaria Prodan, aproape goală, pe Instagram! Imaginea care i-ar putea închide contul

Andreea Damian

Vladimir Putin vrea să controleze muzica rap

realitatea

Pentru femei dragi, daruieste cu toata inima!

realitatea

De ce n-a vrut Dani Oțil să păstreze garsoniera pentru fiul său

Andreea Damian

1 comentariu

Scrie un comentariu