Povestea fetei modeste din Slatina care ajunge o divă în Italia şi, acum, o vedetă internaţională, pare smulsă dintr-un roman siropos. Dar Mădălina Ghenea e genul de om care transpune romanele siropoase în realitate. Am stat puţin de vorbă la premiera noului ei film, Dom Hemingway, unde frumoasa şi ambiţioasa fată e partenera megastarului Jude Law.
TABU: Cum ai obţinut acest rol foarte promiţător pentru o carieră în ascensiune?
MĂDĂLINA: Primul răspuns care-mi vine în cap e „printr-o minune de la Dumnezeu”. Dar cred că ar trebui să-l întrebi pe regizor (Richard Shepard, n. r.), el poate să-ţi explice de ce alege un actor şi nu pe altul.
Tu ţi-ai manifestat această curiozitate?
Eu l-am întrebat de ce a ales o începătoare pentru acest rol. Recunosc că n-am o experienţă foarte vastă. Am dat câteva probe pentru acest rol. Şi mi-a spus că în momentul ultimei probe, când eram zece actriţe în short list – cum se face de obicei la producţiile mari – , şi când m-am întâlnit propriu-zis cu regizorul, l-am convins că eu puteam fi Paolina din momentul în care am intrat în cameră.
E o performanţă – să convingi de la prima vedere!
Nu ştiu dacă e neapărat un compliment, pentru că Paolina este o femeie absolut groaznică. Sper că nu par şi în viaţa reală atât de cumplit de rea, cum sunt în filmul ăla.
Adevărul e că ai fost impecabilă în cinismul şi duritatea ta. Tu, cea reală, pari un om vulnerabil şi lipsit de aere. Ce resorturi interioare ai acţionat, să generezi acea răutate?
Cred că e foarte greu să joci un rol ambiguu, al unui personaj care este prezentat foarte sumar. Nu îi ştim trecutul, se spun foarte puţine lucruri despre ea. Regizorul mi-a spus că a fost ceva intenţionat. Personajul meu are foarte puţine replici şi interacţionează mai mult prin priviri. Cred că e mai uşor să construieşti prin dialog. Dar pot să spun că mi-a ieşit un personaj suficient de antipatic, nu?
Ai fi diluat răutatea personajului, pentru că ai o voce foarte dulce şi blândă. Dincolo de răutate, personajul e extrem de seducător. Asta cred că ţi-a venit de la sine.
Da, mai ales în scenele de la început.
Eşti extrem de frumoasă, multă lume ţi-o spune. Cum e să primeşti atâtea complimente?
Dar eu nu mă simt extrem de frumoasă. Când eram la şcoală, nu eram văzută ca o fată frumoasă. Aveam o mulţime de porecle, pentru că eram foarte înaltă şi foarte slabă.
Nu pot să cred.
Ba da, aşa a fost. Foştii mei colegi pot confirma asta. Dar ce m-a făcut să plâng la un moment dat mi-a adus acum tot ce am. Înălţimea mi-a adus meseria de model, iar meseria de model mi-a adus aceste noi oportunităţi.
Nu a fost bulversant să ajungi vedetă într-un timp atât de scurt?
N-a fost „într-un timp atât de scurt”. Am început pe la 14 ani cu modellingul. Practic, anul meu a fost 2007, când am făcut un videoclip al lui Eros Ramazzotti şi o reclamă foarte importantă în Italia, iar aceasta mi-a schimbat practic viaţa. Cumva, asta mi-a deschis şi drumul în film, pentru că brandul cu care am lucrat e foarte legat de cinematografie. Prin ei, am avut posibilitatea să merg la foarte multe festivaluri de film, ca prezentatoare sau ca persoană care acordă un premiu. Acolo am cunoscut mulţi oameni din cinematografie şi aşa am obţinut primele roluri.
A cui a fost ideea să devii fotomodel la 14 ani?
A mamei. Ea şi-a dorit mult să trăiesc eu viaţa pe care ea nu şi-a putut-o permite. Ea m-a dus la diverse concursuri şi m-a înscris în şcoala de arte. Practic, am mâncat artă pe pâine, de copil.
Care e mai importantă pentru tine, cariera de model sau cea de actriţă?
Pentru mine, n-a fost niciodată importantă cariera de model. Eu am fost o norocoasă. Dar nu mi-am dorit-o, pur şi simplu s-a întâmplat. Nu mă înţelege greşit, îi mulţumesc lui Dumnezeu că s-a întâmplat. Dar nu m-am aruncat niciodată în acea competiţie exagerată din lumea modei, despre care probabil că ştii. Şi poate că asta m-a ajutat; faptul că nu mi-a fost teamă niciodată că cineva îmi poate lua jobul. Am crezut mereu că e loc sub soare pentru toată lumea. În schimb, meseria de actriţă mi-am dorit-o dintotdeauna, mi-o doresc şi acum, şi sper să o practic până la sfârşitul vieţii.
Foto: Radu Fugărescu, Ionuţ Pastoriu