Tabu
HEALTHSlider

Mahmureala este o boală. În Germania!

O instanță germană a decis că mahmureala este o boală, într-un caz deschis împotriva unui producător de băuturi anti-mahmureală.

Firma a fost dată în judecată la Frankfurt, după ce a fost acuzată că susţine ilegal că produsele sale au calităţi anti-mahmureală. În decizie, curtea a specificat că segmentul de „boli” include chiar şi schimbările temporare şi mici ale stării normale ale corpului. Produsele din fructe, inclusiv băuturile, nu pot fi vândute ca fiind capabile să prevină sau să trateze bolile.

„Unui produs pe bază de fructe nu îi pot fi atribuite proprietăţi de prevenire, tratare sau vindecare a bolii umane sau nu poate fi lăsată impresia că are o asemenea proprietate”, a decis curtea supremă regională. „Prin boală poate fi înţeleasă chiar şi o mică sau temporară schimbare a stării sau activităţii normale a corpului”.

Astfel, aici sunt incluse oboseala, greaţa, durerile de cap deseori asociate mahmurelii şi pe care compania, al cărei nume nu a fost dezvăluit în hotărâre, susţine că produsele ei – precum shot-urile şi pudrele – le poate vindeca.

Hotărârea a fost dată după câteva zile de când sărbătoarea anuală Oktoberfest a început în Munchen.

Șase cele mai bune remedii anti-mahmureală

Ghimbirul

O ceașcă de ceai de ghimbir, dimineața, după o noapte grea, ar putea fi o metodă foarte eficientă de a trata mahmureala: alungă senzația de greață și calmează iritațiile la stomac. Pentru că ghimbirul are, de asemenea, beneficii antiinflamatorii.

Un mic dejun „dulce”

Consumul de alcool afectează nivelul glicemiei, de aceea persoanele chinuite de mahmureală ar trebui să consume dulciuri şi să bea cantităţi mari de apă, pentru a-şi readuce organismele la normal. Așadar, un mic dejun bogat în fructe poate veni de hac mahmurelii.

Fructul de cactus

Fructul de cactus este bogat în vitamina C, provitamina A, zaharuri, proteine şi lipide capabile să acopere nevoile energetice ale organismului. Acestea declanșează procesul de „vindecare”.

Extractul de anghinare

Anghinarea este o foarte bună sursă de vitamina C, acid folic, fibre alimentare, magneziu și potasiu, vitamine care fac o treabă bună de a ușura o mahmureală.

Apa

Imediat ce te trezeşti, bea două pahare mari cu apă, pentru a contracara deshidratarea.

Somnul

Nimic nu poate înlocui somnul pierdut după o noapte albă, dar organismul poate fi „păcălit”. Remediul ideal pentru oboseala mintală care intervine după o noapte fără somn este, evident, un pui de somn după-amiaza.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Regele Thailandei a închiriat un întreg hotel din Germania unde s-a autoizolat împreună cu 20 de femei

Andreea Damian

Ce sutien să alegi când porți ținute cu spatele gol

Andreea Damian

Actrița din „Neveste disperate” a dezvăluit că suferă de cancer

Andreea Damian

Mască de gaze și pantofi decupați stil diavoliță – Jandarmeria are de unde alege

Dora Constantinovici

Hilaria, soția lui Alec Baldwin, a rupt tăcerea

Andreea Damian

Cadoul perfect de Crăciun: sticla de șampanie pictată de artista Yayoi Kusama

Ciocîrlan

Scrie un comentariu