Tabu
Image default
CULTURE

Mariella Burani. Creativitate și perseverență

Tabu: Care a fost începutul carierei dvs. în designul vestimentar?
Mariella Burani: Am început să lucrez cu soțul meu, Walter Burani, desenând haine pentru copii. Eu cred că pentru a desena haine în general îți trebuie creativitate, iar asta nu o câștigi prin muncă, ci te naști cu ea. Am mizat întotdeauna pe instinct și creativitate, iar timpul mi-a dat dreptate.

Tabu: Cum ați reușit să deveniți în anii ’60 o marcă iubită și preferată de îmbrăcăminte pentru copii?
Mariella Burani: Deoarece noi am fost primii care am creat haine nu numai pentru ocazii speciale, ci și pentru viața de zi cu zi.

Tabu: Care a fost impactul întâlnirii cu un fotograf de modă atât de cunoscut precum Peter Lindbergh asupra creației dvs.? Mariella Burani: Peter Lindbergh a dat viață rochiilor mele.

Tabu: Ați primit premii în Italia (Italian Republic Knight Prize), premii la Hollywood (the Best Costume
Mariella Burani: Design Prize of Hollywood)… Cât de importante sunt acestea pentru dvs. personal și pentru afacere? Premiile te fac cunoscut și te fac să te simți bine.

Tabu: Sunteți considerată o femeie excentrică?
Mariella Burani: Nu mă simt o femeie excentrică, încerc să fiu doar eu însămi.

Tabu: Anii ’70 sunt o permanentă sursă de inspirație pentru creația vestimentară. Colecția dvs. de toamnă/iarnă 08/09 are asemenea amprente. De ce credeți că moda face apel des la acele vremuri?
Mariella Burani: Pentru că a fost o perioadă foarte creativă din toate punctele de vedere. Oricum, pe mine mă inspiră femeia în general, nu o anumită perioadă din istoria modei.

Tabu:
Ce înseamnă luxul pentru dumneavoastră?
Mariella Burani: Pentru mine luxul trebuie să fie accesibil și mai este important să te simți bine în timp ce porți o haină.

Tabu:
Care este cel mai important aspect al luxului?
Mariella Burani: Confortul, desigur.

Tabu: De ce vă plac designerii britanici, V. Westwood și J. Galliano?
Mariella Burani: Îmi plac amândoi la fel de mult pentru că au instinct.

Tabu:
Cum v-ați dezvoltat activitatea de la haine la parfumerie și cosmetice?
Mariella Burani: Colaborez cu o echipă specia-lizată pentru că eu sunt designer vestimentar și nu cunosc prea bine domeniile acestea. Eu încerc doar să-mi folosesc creativitatea și aici.

Tabu:
Care este prețul plătit pentru înființarea și dezvoltarea unui brand de succes?
Mariella Burani: Singurătatea.

Tabu: Care este cea mai grea parte a muncii dvs.?
Mariella Burani: Îmi place fiecare moment din perioada în care se creează o colecție.

Tabu: Munciți foarte mult. Mai aveți timp pentru dvs. și ce vă place să faceți?
Mariella Burani: Dacă-mi doresc, găsesc timp și pentru mine. Îmi place să merg la biserică, sunt catolică, să merg la bar, să fumez o țigară și să beau o cafea expresso bună… să vorbesc cu oamenii în general. Îmi place, de asemenea, să mă plimb și să vizitez talciocurile.

Tabu:
Aveți o familie frumoasă și o afacere de succes. Vă lipsește ceva?
Mariella Burani: Liniștea, pentru că într-o companie atât de mare întotdeauna este ceva de rezolvat.

ARTICOLE SIMILARE

Sărbătoritul zilei

realitatea

MINCINOSUL – premieră în acest week-end la Braşov

Dora Constantinovici

Premiile Grammy 2019, dominate de femei și artiști hip-hop

Andreea Damian

Loredana și Paula Seling, alături de Orchestra frațiilor Advahov, vor face spectacolul anului

Andreea Damian

De ce piesa „Brown Sugar” de la Rolling Stones este „uimitor de jignitoare”?

Andreea Damian

Persoanele care răspândesc în mod intenționat coronavirusul ar putea fi acuzate de terorism

Andreea Damian

Scrie un comentariu