Luna martie este plină de tradiții și obiceiuri pe care românii le respectă cu sfințenie. 1 martie marchează prima zi de primăvară, după care se aleg Babele. Se zice că în funcție de cum este vremea când e baba ta, așa îți va fi și anul.
Legenda Babei Dochia
Babele sunt personaje mitologice care își au originea în legenda Babei Dochia, cea care aduce iarna. Se spune că începând cu 1 martie şi până pe data de 9 martie, Baba Dochia începe să-şi lepede cojoacele, semn că vremea devine tot mai călduroasă. Astfel, potrivit tradiției, până pe 9 martie, românii își aleg „o babă” în funcție de data nașterii.
De exemplu, dacă o persoană este născută între 1 şi 9 (valabil pentru orice lună), va avea baba în ziua respectivă. Dacă data naşterii este formată din două cifre, adunăm cifrele. Da de exemplu dacă ești născut pe 11, indiferent de lună și an, alegerea babei se face astfel: 1+1=2, astfel că baba ta va fi pe 2 martie.
Dacă vremea va fi frumoasă în ziua aleasă, atunci persoana respectivă va avea un an plin cu bucurii. Dacă, în schimb, vremea va fi mohorâtă, anul nu va fi unul bun deloc, ci va fi marcat de necazuri.
Tradiții și obiceiuri
În Maramureș se obişnuieşte ca în primele zile din martie să se bată uşile, pentru ca iarna să plece din casă şi să facă loc primăverii. De asemenea, în zona Ardealului Babele se numesc Vântoase, din cauza vremii capricioase.
De asemenea, potrivit tradiției, cine poartă mărțișorul pe 1 martie va avea un an bun și va fi ferit de necazuri. Cei care ignoră acest obicei vor fi urmăriți de ghinion.
Tradiția mărțișorului diferă în funcție de zona în care ne aflăm. De exemplu, în Dobrogea acesta se poartă până la venirea berzelor, după care se aruncă spre cer pentru a avea noroc, scrie radioimpuls.ro.
În alte zone, mărțișorul se agață de uși, ferestre sau coarnele anumalelor pentru a alunga duhurile rele.
În Moldova mărțișorul este oferit bărbaților, iar aceștia vor oferi la rândul lor mărțișoare femeilor pe 8 martie. Mărțișorul se poartă până la venirea berzelor, moment în care oamenii îl aruncă spre cer pentru a avea noroc.
Potrivit tradițiilor populare, luna martie este perioada în care se încep muncile agricole. Se spune că dacă nu plouă în prima lună a primăverii, atunci gospodarii vor avea o recoltă bogată de grâu.
Sursa: Tabu.RO