Tabu
FASHION

Meghan Markle, acuzată că a copiat rochia de mireasă

Meghan Markle a fost o mireasă delicată, elegantă care a impresionat pe toată lumea prin simplitatea ținutei alese. Multe persoane consideră însă că rochia sa de mireasă a fost copiată.

Când mireasa a ieșit din mașină și a pășit spre capelă, îmbrăcată într-o rochie simplă, dar elegantă, oamenii au crezut că „prințesa americană” a stabilit o tendință. Cu toate acestea, prezentatoare Allison Langdon de la „Channel Nine” susține că rochia, creație Givenchy, seamănă foarte mult cu cea purtată de Prințesa Mary din Danemarca la nunta sa din 2004.

„M-am gândit imediat la Prințesa Mary atunci când am văzut-o pe Meghan. Când am văzut prima dată rochia, mi-am dat seama că arată familiar, o mai văzusem undeva. Nu cred că va seta vreun trend în materie de rochii de nuntă pentru că eu cred că a copiat ținuta Prințesei Mary”, a susținut Allison Langdon. Prințesa Mary este originară din Australia, dar s-a mutat în Danemarca, după ce s-a căsătorit cu Prințul Frederik, în 2004.

Prințesa Mary a ales să poarte o rochie în culoarea fildeșului, spre deosebire de Meghan, care a îmbrăcat o ținută albă. Rochia prințesei Mary poartă semnătura designerului danez Uffe Frank și a fost realizată din satin, cu o trenă de 6 metri. Aceasta a fost completată de un voal din dantelă. „Foarte puțini se așteptau ca Meghan să meargă pe alb imaculat, ținând cont că se află la a doua căsătorie”, a adăugat Allison.

Rochia lui Meghan Markle a fost comparată și cu cea purtată de Prințesa Cristina a Spaniei, atunci când s-a căsătorit cu handbalistul Inaki Urdangarin, în Catedrala „Saint Eulalia” din Barcelona, în 1997, dar și cu rochia de mireasă a Prințesei Victoria a Suediei.

Rochia de mireasă purtată de Meghan Markle în ziua nunții este creată de britanica Clare Waight Keller, care anul trecut a devenit prima femeie director artistic al casei de modă franceze Givenchy. Rochia are o croială simplă, cu mâneci lungi şi un voal din mătase lung de cinci metri, brodat manual cu elemente din flora specifică din cele 53 de state din Commonwealth. Fiecare floare este unică şi cusută de mână pe trena lungă de cinci metri.

Meghan Markle a purtat o rochie de mireasă Givenchy și voal de 5 metri

ARTICOLE SIMILARE

Topshop, LookBook-ul de Crăciun

realitatea

Making of Calendarul Campari 2010, cu Olga Kurylenko

realitatea

Alice din Å¢ara Minunilor se mută temporar la Paris

realitatea

Lara Stone, foarte Bardot în W Magazine

realitatea

Lucrez la ZARA: iată secretele pe care nu le spunem niciodată clienților

Andreea Damian

Estetica goticului in colectia Dévasté / VIDEO de la Paris Fashion Week

realitatea

Scrie un comentariu