Tabu
PEOPLE

Mesajul Danei Rogoz la împlinirea a 35 de ani

Așa cum v-am anunțat deja, fosta Abramburica a împlinit 35 de ani și a publicat câteva mesaje pe rețelele de socialziare. Însă Dana Rogoz a scris și pe propriul blog un mesaj cu titlul “35” și cu titlul pe facebook “Am suflat în lumânări avându-i pe ei alături și în gând”
“Am împlinit 35 de ani. E destul de ciudat când îți pică ziua de naștere în pandemie, mai ales când cu un an în urmă, la Paris fiind, îți promiteai că vei face o petrecere mare, cum nu ai mai făcut de la 30!

dana rogoz si familia eiPentru că 35 de ani sună într-un fel… pune presiune, vă zic. Așadar ieri am trăit un mix de emoții. Așa cum am trăit de altfel tot anul trecut. Pe de o parte am avut o stare stranie legată de contextul actual, o stare de incertitudine, de parcă era și nu era ziua mea, ca și când anul asta ar fi mai degrabă într-o paranteză a omenirii. Nu știm dacă să îl număr sau nu, dacă se pune sau nu “aniversarea” în sine. Dar în același timp, vârsta de 34 de ani mie mi-a adus enorm de multe, așa că 35-ul m-a prins cu o mulțime de împliniri profesionale și, mai ales, personale. Am doi copii minunați și un partener de viață care mă iubește și mă înțelege ca nimeni altcineva.

dana rogoz si vlad alaturi de trei torturiSuntem sănătoși și învățăm de la o zi la altă să ne bucurăm mai mult de ce trăim, să vedem partea luminoasă a vieții, încercăm pe bune să fim mai buni, mai generoși, mai muncitori, mai răbdători, mai toleranți, mai înțelepți. De dimineață, când m-am trezit, Vlad și Radu au pus la cale o mică surpriză, așteptându-mă în mansardă cu tortul ales de ei, cu trompete, cu cântec și mare veselie. Am suflat în lumânări avându-i pe ei 3 lângă mine și în gândul meu. Pentru că știu cât sunt de fericită uitându-mă la ei. 35-ul asta a venit după 1 an de proiecții, festivaluri, nominalizări și premii cu filmul MO, după filmarea unui scurtmetraj și premieră altuia, după filmarea unui lungmetraj în UK, după o călătorie în Sri Lanka cu tuktuk ul, după cumpărarea unei căsuțe pe care abia așteptăm să o restaurăm, după o sarcina de 9 luni plină de emoții și nașterea fetiței mele minunate, în plină pandemie. Și toate astea și încă multe altele mi s-au întâmplat într-un singur an! Pare ireal, va jur”, a scris Dana Rogoz pe blogul ei iar restul articolului îl citiți acolo.

ARTICOLE SIMILARE

Motivul surprinzător pentru care Charlize Theron a purtat în păr o brățară cu diamante

Andreea Damian

Barack și Michelle Obama divorțează?

Andreea Damian

Olimpia Melinte cadouri speciale de ziua ei

Tabu Tabu

Julia Roberts e o mamă foarte strictă: le-a interzis copiilor ei să folosească rețelele de socializare

Andreea Damian

Bebe Rexha îl critică pe producătorul de muzică sexist care a spus că este „prea bătrână pentru a fi sexy”

realitatea

Dani Oțil a petrecut de ziua lui cu Loredana și Ștefan Bănică

Tabu Tabu

Scrie un comentariu