Tabu
CULTUREPEOPLESlider

Mesajul lui Tom Hanks după ce a fost depistat cu coronavirus

Tom Hanks şi soţia sa, Rita Wilson, care se află în carantină la Gold Coast, pe coasta de est a Australiei, după ce au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19.

„Avem COVID-19 şi suntem izolaţi ca să nu o răspândim. Sunt unii cărora le-ar putea provoca o boală foarte serioasă. Luăm lucrurile pe rând”, a scris Hanks pe Twitter. Actorul a publicat și o fotografie cu el şi soţia sa și le mulţumește celor din Australia „care ne îngrijesc atât de bine”.

„Sunt lucruri pe care le putem face cu toţii pentru a trece prin asta urmând sfaturile experţilor şi având grijă de noi şi de ceilalţi, aşa-i? Nu uitați, în ciuda tuturor evenimentelor actuale, în baseball nu se plânge”, a scris starul de la Hollywood cu referire la o replică faimoasă din filmul din 1992 „A League of Their Own”.

Tom Hanks se afla în Australia pentru pre-producţia filmului biografic despre Elvis Presley, în care joacă rolul managerului vedetei, colonelul Tom Parker. Producţia a încetat după ce Hanks, în vârstă de 63 de ani, a confirmat joi vestea despre infectarea cu coronavirus.

Unul dintre fiii lui Tom Hanks, a declarat joi că este încrezător că cei doi se vor recupera după coronavirus şi a mulţumit fanilor pentru susţinere. „Părinţii mei sunt îngrijiţi excelent în Australia şi sunt bine (şi au o stare de spirit bună). Sunt încrezător că se vor recupera complet”, a scris Colin Hanks pe Instagram.

ARTICOLE SIMILARE

Eurovision 2023, semifinala a doua. Theodor Andrei ratează finala de sâmbătă

Andreea Damian

Concurs inchis: Tabu si Rotta Natura te provoaca sa castigi premii pentru sanatatea ta!

realitatea

Gestul lui Michelle Obama pentru copiii aflați în izolare

Andreea Damian

Sărbătoritul zilei de 2 decembrie

realitatea

Cu ce se ocupă Miki de la K-pital de când s-a retras din lumina reflectoarelor

Andreea Damian

Hai că ne-am mai găsit un erou – Kolinda Grabar-Kitarović, legenda din Croația

Dora Constantinovici

2 comentarii

Scrie un comentariu