Home > Agenda > Metabolism stagnant, sau seara peste Bucureşti se lasă degeaba

Metabolism stagnant, sau seara peste Bucureşti se lasă degeaba

Când îl auzi pe Corneliu Porumboiu explicându-şi filmele, punctând ce voia să spună şi ce referinţe culturale avea în cap, te convingi că e o persoană creativă, inteligentă, spirituală. Din păcate, asta nu ajută cu nimic experienţa cinematografică în sine, care, consecvent cu Poliţist, adjectiv, îşi adjudecă fără tăgadă titlul de Plictiseala Anului.

E ciudat. Scenariul Metabolismului, din câte îl poţi deduce, e bine scris, cu situaţii care conturează impecabil crescendo-ul unei obsesii. Personajele sunt puse just în contrapunct: dorinţa lui din ce în ce mai necontrolată şi mai acidă, ca un ulcer, şi detaşarea ei, de Monica Vitti. Dialogurile sunt interesante şi, printre aparente banalităţi, punctează perfect disperarea lui din ce în ce mai accentuată. Ca roman, sau ca simplu scenariu care să fie regizat de altcineva, Metabolism ar fi fost minunat. Din păcate, Porumboiu-regizorul vine peste Porumboiu-scenaristul şi-l ucide în dulce stil vasluian, cu câteva lopeţi în cap.

Sincer, dacă ar fi să-i fac un interviu lui Corneliu Porumboiu – dar mă va refuza, mai mult ca sigur, după acest text, prima mea întrebare ar fi: “De ce aveţi nevoie de imagine să vă spuneţi poveştile? Care, concret, este rolul imaginii în Metabolism?” Şi răspunsul foarte sincer, pe care nu mi-l va da, e “Nici unul”. Nu mă înţelegeţi greşit: iubesc imaginea deliberat urâţită, când ea slujeşte un demers artistic. Iubesc coridoarele angoasante de  spital din Moartea domnului Lăzărescu, hotelul ceauşist kitsch din 4 săptămâni, 3 luni şi 2 zile, ba chiar şi apartamentul din ce în ce mai răvăşit şi descompus din  Toată lumea din familia noastră, pentru că spaţiul şi, mai important, dinamica explorării lui, potenţează şi intensifică mesajul.

Înţeleg şi stagnarea din Poliţist – adjectiv – simbol al ritmului intoxicant, ucigător de suflete, dintr-un oraş tâmp de provincie. DAR NU ÎNŢELEG NEAM DE CE PORUMBOIU FOLOSEŞTE EXACT ACEEAŞI STAGNARE, ACELAŞI RITM LENT ŞI DOMOL DE MOLUSCĂ LEŞINATĂ, PENTRU REDAREA INTENSITĂŢII UNOR SENTIMENTE SCĂPATE DE SUB CONTROL? Oare pentru că nu poate altfel?

Însă păcatul cel mai grav al acestui film, din punctul meu de  vedere, nu e lentoarea – ci redundanţa monotonă. Exemplific. Există un cadru luuuuuung, constând într-o uşă întredeschisă – iar din gemete aflăm că eroii fac sex. Aflăm asta în primele 2 secunde. Dar cadrul durează mult-mult-mult, fără ca peste informaţia “eroii fac sex” să se adauge ceva. Măcar un scârţâit de pat care să sugereze că au schimbat şi ei poziţia. 🙂 Sau: avem un cadru lung-lung-lung cu endoscopia eroului. Aflăm repede că e sănătos, şi toate scuzele lui cu ulcerul sunt o minciună de doi bani. Din punctul de vedere al spectatorului: OK, got that part, să trecem mai departe. Ei, bine, nu. Lui Porumboiu îi plac maţele eroului său şi ni le arată îndeluuuuuuung.

Prin modul de a doza informaţia, Porumboiu seamănă cu profesorii ăia de facultate cenuşii şi plicticoşi, care predau socialismul pe vremea părinţilor noştri. Cereţi-le cursul de socialism. O să râdeţi cu lacrimi de modul în care aceeaşi chestie e  spusă iar şi iar, în cârnaţi de cuvinte inexpresive. Da, cred că asta rezumă perfect modul de a face filme al lui Porumboiu-regizorul: e  echivalentul cinematografic al limbajului de lemn.


Articole asemanatoare
Dana Rogoz joaca in filmul OCTAV
Filmul THE BIG SHORT va fi lansat pe suport BD si DVD
Unde iesim in Bucuresti weekend-ul acesta?
Nomad IFF la Muzeul National al Taranului Roman

Metabolism stagnant, sau seara peste Bucureşti se lasă degeaba

by   2 min
3