Home > Lifestyle > Stiri > Mica Ecologie – Tătar contra tuturor

Mica Ecologie – Tătar contra tuturor

Băimăreanul Vasile Tătar are 61 de ani. A fost colonel al Armatei române și, deși s-a pensionat în 1998, n-are timp de odihnă. Își știe povestea pe de rost – a spus-o de sute de ori de când a început lupta cu statul român pentru că a permis folosirea unor substanțe toxice în exploatarea de aur din Maramureș. Cuvintele i se rostogolesc într-o avalanșă teribilă: „Guvernul”, „cianură”, „halde de steril”, „protecția mediului”, „judecătorie”, „legea privind liberul acces la informație”, „cetățean european român”.

Povestea, cum și-o amintește el, e de la începutul anilor ’90, când Guvernul a acceptat ca în Maramureș să se extragă aur din zăcămintele nefolosite din exploatări mai vechi. Compania care intenționa să facă exploatarea era deținută în parteneriat de o firmă australiană și de statul român. Pentru extragere plănuiau să folosească cianură în circuit închis și mediu deschis, o metodă învechită care presupune diluarea piritei din care se obține aurul cu o soluție de cianură, depozitarea acesteia în iazuri și refolosirea ei. Evaporarea iazurilor poate elibera ioni de cianură, care pot fi duși de vânt înspre oraș; metoda e acceptată astăzi numai la mare depărtare de așezările umane.

Studiile de impact asupra mediului făcute înainte de deschiderea uzinei arătau ca Baia Mare era deja un oraș poluat. Exploatarea prezenta însă avantaje: aproape 9 milioane de dolari pentru statul român, 8 tone de aur și 76 tone de argint care puteau fi extrase, crearea de locuri de muncă, și atragerea de investitori. În ’98 uzina era deja construită, la o distanță mică de cartierele locuite. Câteva organizații ecologiste au încercat în zadar să oprească proiectul; exploatarea a început în primăvara lui ’99.

Tătar a intrat pe fir în 2000, după accidentul care a deversat în Tisa o sută de mii de metri cubi de apă cu cianuri, otrăvind peste 1.000 de tone de pești. A făcut-o metodic, nu s-a scandalizat. A cerut informații la Agenția pentru Protecția Mediului, de la Direcția de Sănătate Publică și a făcut plângeri – cele mai multe pentru că știa că o astfel de deversare poate avea consecințe și asupra oamenilor: „Pe atunci fiul meu era bolnav de astm bronșic. Se vedea pe el că evoluează. Pe scara unde stau, 5 copii s-au îmbolnăvit de astm.” Pentru că nu a obținut nici un rezultat, în vara lui 2000 a făcut greva foamei timp de 12 zile. „Numai mass-media a fost alături de mine. M-am dus la Judecătorie, la Tribunal, la Parchet. La sfârșitul lui 2000 am făcut plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Am dat în judecată statul pentru că nu a reglementat maniera de folosire a cianurii pentru exploatare de către Transgold, fostă Aurul. Îi anunțasem că uzina funcționează ilegal, împotriva intereselor oamenilor, că ne poluează, că ne otrăvesc.

” Între timp a intentat vreo 20 de procese autorităților care nu i-au răspuns cererilor făcute pe baza legii accesului la informație. Toate i-au fost respinse. Ceruse, printre altele, să afle de ce uzina era lăsată să funcționeze și de ce nu se interesa nimeni de sănătatea băimărenilor. În iulie 2007, a aflat că dosarul se va judeca la Strasbourg. În ianuarie 2009 a venit și sentința. Statul român era vinovat de violarea articolului 8 din Convenția Drepturilor Omului, adică respectarea vieții private. Judecătorii nu au căzut însă de acord asupra legăturii de cauzalitate dintre poluare și astmul fiului lui Tătar. I-au acordat însă peste 6.000 de euro pentru cheltuieli. Își amintește că l-au întrebat la audiere de ce nu părăsește orașul. „Eu sunt crescut și trăiesc în Baia Mare. Să plecăm 140.000 de băimăreni? Eu aici vreau să și mor.”

În ciuda victoriei, nu e mândru de ce a făcut. „Mi-ar fi plăcut să nu fie nevoie să fac asta. Sunt același Tătaru obișnuit, care are patru nepoțele. Nu mă interesează nimic, decât să se pună în aplicare sentința asta.” I se pare firesc că a câștigat, dar și că a preluat sarcina în numele tuturor oamenilor din vecinătate. „Sunt luptător prin formație. Credeți că au ei posibilitate și nervi să se apuce de asta?” Spune că pe el l-au înțeles cel mai bine mamele, când familiile se plângeau că au apărut boli de origine necunoscută printre copiii din cartier. Alții i-au spus să nu se mai lupte, că nu are de ce. Åži soția l-a întrebat „Tătarule, bătălia asta are rost?” L-a susținut însă și probabil o va face în continuare, pentru că el nu are de gând să se oprească. Visează să vadă Baia Mare curată și nepoluată. „Am auzit un termen foarte bun. Eco-cartiere. Eu vreau să fie Baia Mare eco-municipiu.” Vrea să împiedice folosirea antenelor și a releelor din curți și de pe blocuri, să oprească intoxicarea copiilor străzii cu aurolac, să închidă uzina care prelucrează plumb. Va începe prin a scrie, iar tuturor: media, autorităților locale, autorităților centrale, cu hotărârea omului de bun-simț care știe că a câștigat o bătălie și că poate câștiga și altele.

Articole asemanatoare
RAPORT: Majoritatea râurilor și lacurilor din Europa nu întrunesc condițiile de calitate
Eco-anxietatea – sau de ce nu mai dormim noaptea pentru ca se taie padurea amazoniana
Fotografie cu Sorin Onisor – Maramures
Fotografie cu Sorin Onisor – Maramures

Loading...

Comenteaza acest articol

Mica Ecologie – Tătar contra tuturor

by realitatea   3 min
0