Tabu
CULTURESliderWhat's hot

Michael Jackson, târât într-un nou conflict, la 9 ani de la moartea sa

Fondul care administrează averea cântăreţului Michael Jackson a dat în judecată, miercuri, compania Disney și postul de televiziune ABC, din cauza difuzării unui documentar. Fondul acuză ABC că a difuzat săptămâna trecută un documentar despre ultimele zile din viaţa lui MJ, în care au fost utilizate cântece şi videoclipuri ale artistului –  pisele„Billie Jean”, „Bad” și videoclipurile pieselor „Thriller” și „Black or White”- fără permisiunea moştenitorilor acestuia, informează Daily Mail. De asemenea, ABC ar fi folosit clipuri din documentarul regizat de Spike Lee în 2016, „Michael Jackson’s Journey from Motown to Off the Wall”, și din filmul „Michael Jackson’s This is It”.

Plângerea a fost depusă la Tribunalul Federal din Los Angeles şi vizează „The Last Days of Michael Jackson”, o emisiune specială cu o durată de două ore, difuzată pe 24 mai. Valoarea despăgubirilor cerute nu a fost făcută publică.

Reprezentanții fondului au spus că acel documentar TV a folosit „cel puţin 30 de opere artistice protejate prin drepturi de autor”. Pe de altă parte, un avocat al grupului Walt Disney a declarat că utilizarea muzicii protejate de drepturi de autor a „regelui muzicii pop” a reprezentat „o utilizare corectă”, prin prisma naturii acelui documentar TV, potrivit legii drepturilor de autor, care spune că pot fi folosite fragmente scurte știri, critici și cercetare.

Avocaţii fondului consideră însă că acest argument este „absurd”. ”Dacă poziţia pe care grupul Disney o are despre utilizarea corectă a drepturilor de autor va fi acceptată, atunci o reţea de televiziune, un studio cinematografic sau un producător ar putea să realizeze un documentar despre Walt Disney în care ar putea să folosească, fără permisiunea grupului Disney şi în regim extensiv, imagini cu Mickey Mouse, Walt Disney şi din filmele produse de Disney”, au declarat iniţiatorii procesului.

Reprezentanţii fondului care administrează averea starului au obiectat faţă de realizarea acelui documentar TV încă dinainte ca programul să fie difuzat săptămâna trecută. Dar ABC a deciz totul să difuzeze acel program TV. „Documentarul ABC News a explorat viaţa, cariera şi moştenirea lui Michael Jackson, care a rămas un subiect de mare interes pentru oamenii din lumea întreagă, şi nu a încălcat drepturile fondului artistului”, a precizat un purtător de cuvânt al postului de televiziune ABC.

Michael Jackson a murit pe 25 iunie 2009 la vârsta de 50 de ani în urma unei supradoze de medicamente prescrise.

ARTICOLE SIMILARE

Afla cat castiga femeile si barbatii din tenis si fotbal!

realitatea

Third

realitatea

Adelina Pestrițu își licitează rochia de mireasă în scop caritabil

Andreea Damian

5 greșeli de machiaj pe care să nu le faci niciodată dacă ai pistrui

Andreea Damian

Afrodisiacul ideal pentru Valentine’s Day: Supa de testicule de taur / Foto & Reteta de Sf. Valentin!

Daciana Sarbu, intr-o relatie sentimentala cu Tudor Chirila! “Mi-a placut foarte mult Tudor…”

Scrie un comentariu