De curând am citit foarte multe discuții, analize și cercetări despre cum femeile au fost mințite timp de 60 de ani despre felul în care funcționează pilule contraceptive. Cu toate că avem acces la o industrie de cercetare medicală sofisticată, continuăm să știm foarte puține lucruri despre corpurile femeilor.
Cele care folosesc pilule contraceptive știu cum trebuie să le ia: în fiecare zi timp de trei săptămâni din lună cu pauză de o săptămână astfel încât să revină ciclul menstrual. Așa părea firesc pentru că așa ți se spune că e firesc. Însă toate astea sunt doar o minciună. După cum s-a dovedit, motivul pentru care tuturor femeilor li s-a spus să nu mai ia pilule timp de o săptămână în fiecare lună în care le folosesc este faptul că unul dintre bărbații care lucrau la realizarea acestei pastile în urmă cu 60 de ani – John Rock – era catolic devotat și dorea aprobarea morală și spirituală a Papei. El credea naiv fiind că Papa va fi de acord cu contraceptivele orale dacă ele ar putea să imite ciclul natural al femeii, făcând-o să sângereze o dată pe lună. A prezentat chiar pastila ca o formă de contracepție “naturală” (Pilula conține progesteron – un hormon eliberat în mod natural după ovulație, în timpul perioadei de siguranță – Rock a considerat că este un fel de extindere științifică a metodei calendarului.) Papa nu a aprobat totuși contraceptivele iar omul a renunțat la catolicism – însă asta este o poveste separată. Mai multe despre subiect aici.
În orice caz, pentru ca biserica să fie ok cu ideea, el știa că trebuie ca totul să pară natural. Și dacă femeile ar fi luat pilula în mod consecvent, fără perioade de așteptare, ar fi putut să treacă luni întregi fără stres și fără sângerare menstruală – ceea ce i-ar fi deranjat pe o grămadă de bărbați mai ales. Rock și colaboratorul său, Gregory Pincus, au decis astfel că pilula ar trebui să fie înscrisă în cicluri de patru săptămâni, constând în “trei săptămâni pe pilulă și în cea de-a patra săptămână în afara medicamentului (sau cu variante placebo), pentru a permite sângerarea, ciclul menstrual.
În 1960, pilula a fost aprobată de FDA; opt ani mai târziu, Papa a respins public argumentul lui Rock, declarând că toate formele de contracepție “artificială” sunt împotriva doctrinei bisericești. Cu toate acestea, la acel moment deja nu prea mai conta ce gândea biserica: perioada de așteptare devenise deja o parte integrantă a regimului contraceptiv. Însă cumva, până în prezent, pilula este în mod fundamental “un medicament conceput de dictatele Bisericii Catolice – de dorința lui John Rock de a face această nouă metodă de control al nașterilor să pară cât mai naturală posibil”.
De curând, Facultatea de Sănătate Sexuală și Reproductivă (FSRH) a spus că nu există nici un beneficiu medical pentru a avea o săptămână de ciclu menstrual pe lună. Nu există nici un motiv – în afară de capriciile omului – pentru ca cineva să sângereze în fiecare lună. De fapt, FSRH a confirmat că este mai sigur ca femeile să ia pastila în fiecare zi, deoarece astfel crește protecția împotriva sarcinii nedorite. Iar de acum încolo, medicii NHS vor sfătui chiar femeile care utilizează pilule să le ia în mod continuu.
Aceasta este o revelație și în același timp un șoc pentru femeile care au trecut cuminți prin sângerarea aferentă ciclului menstrual deși foloseau pastile. Furia și confuzia de a fi mințite atâta timp sunt emoțiile dominante în urma declarațiilor medicilor.
De ani de zile cercetătorii din domeniul reproducerii femeilor au știut că așa-numitele cicluri de medicație “extinse” sau “continue” sunt sigure, potrivit unui document din 2008 care a explorat variantele renunțării la săptămâna de pastile placebo. Cu toate acestea, până în 2003, când a fost introdus Seasonale, toate pachetele de pilule din Statele Unite au inclus o săptămână de placebo.
Seasonale oferea femeilor posibilitatea de a alege dacă vor să aibă menstră lunară sau doar de patru ani pe an. Dar culmea, s-a lovit exact de femei în această nouă formulă. Căci un grup de activiste feministe a argumentat că înlăturarea ciclului menstrual este nefirească și că ideea în sine trimite un mesaj greșit fetelor: că e ceva în neregulă cu menstruația.
Faptul că sângerarea lunară – neplăcută și dureroasă pentru multe femei – este cuprinsă chiar în proiectarea medicamentelor contraceptive deși e inutilă este un exemplu clar al modului în care industria farmaceutică și medicală încă mai merg mână-n mână cu religia și discuțiile tabu despre corpurile femeilor și dreptul lor de a decide ce vor să facă cu ele. Ba chiar există voci care spun obsesiv că femeile trebuie să treacă prin neplăcerile ciclului menstrual lunar chiar și atunci când iau pastile reproductive pentru a li se aminti care e funcția lor principală în viață și anume reproducerea. Yac.
Invenția pilulei a fost unul dintre cele mai importante progrese în lupta pentru controlul reproductiv și a permis societății să reconsidere relațiile de gen. Totuși, ne bazăm în continuare pe concepțiile înguste despre ceea ce este “natural” sau ce trebuie să facă o femeie. Pastilele pentru potență fabricate pentru bărbați nu creat niciodată dezbateri similare cu privire la ceea ce înseamnă a fi bărbat sau ce înseamnă natural pentru un bărbat. Și deși pilula contraceptivă este folosită de multe ori nu doar pentru controlul sarcinilor ci și pentru probleme medicale cum ar fi insuficiența ovariană primară sau endometrioza – nu există gratuități sau asigurări medicale care să acopere costul ei așa cum, în multe țări există pentru Viagra spre exemplu. În 2019 cele mai multe femei tot nu știu că suprimarea menstruală este o opțiune sigură.
1 comentariu