Tabu
lifestyle

Mirela Zeța și Nae Caranfil: o întâlnire serioasă

Pe Mirela Zeța publicul a cunoscut-o mai întâi ca personaj la emisiunea de televi- ziune „Mondenii“ unde parodia diferite personaje publice și apoi drept Emilia – muza regizorului de la început de secol din filmul „Restul e tăcere”.

În mod obișnuit, la televi- ziunile noastre, emisiunile sunt mai degrabă de divertisment, personajele devin caricaturale, iar cei care le interpretează nu au întotdeauna diploma în actorie. Așa că pentru spectatorii care nu mergeau la teatru, Mirela Zeța a fost certificată ca actriță serioasă odată cu debutul în lung metraj.

Când i-am spus regizorului filmului că a participat la o schimbare de imagine în percepția publicului în ceea ce o privește pe Mirela, Nae Caranfil a protestat „Dar nu se pune problema așa. Eu am ales-o înainte de a juca în Mondenii și când a terminat de filmat, nici nu începuse show-ul de la TV.”

Spune că a ales-o pentru că era proaspătă, cu sex-appeal și avea charismă, cum îi trebuia personajului, dar recunoaște că de pe vremea când îi era studentă la UNATC, nu-și mai amintește mare lucru. „Åžtiu că mă opream cu privirea asupra ei, pentru că e o prezență plăcută, dar atât.” În facultate Mirela a jucat roluri dramatice, a încercat de toate și nu și-a imaginat niciodată că o să devină celebră pentru că face parodii. „Când eram mică mai imitam personaje, ca să se amuze colegii.”

La debutul ei într-o treabă pe care toată lumea o consideră serioasă, un film de lung metraj, Mirela a dat audiție alături de mai multe actrițe. Pentru că vroia să plece în vacanță, l-a întrebat pe „domn profesor”, imediat după audiție dacă are vreo șansă. Vroia să știe dacă rămâne sau nu în București. Nae Caranfil n-a știut ce răspuns să-i dea și ea a plecat în Franța. „Chiar nu știam atunci, a trebuit să le văd pe toate și apoi am luat o decizie”, explică Nae.

Åži pentru Mirela munca la „Restul e tăcere“ a fost un pas important. „Primul meu film de lung metraj, primul film cu totul, nu mai fusesem niciodată pe un platou de filmare. În prima zi de filmare aveam un nod în gât și un gol în stomac. M-am dus în rulotă, scria pe ea «actrițe», mi-am așezat lucrurile într-un colț, ca să fac loc tuturor celor care vor veni și am așteptat să mă cheme la cadru.

Cât așteptam, mi-am făcut scenarii despre actrițele care filmează și nu vin încă în rulotă. Eram obișnuită ca la școală, unde împărțeai același spațiu de îmbrăcat cu toată lumea. Spre după-amiază, după ce am stat cuminte în rulotă singură, m-am gândit să ies să văd ce se întâmplă.

Åži m-am întâlnit cu Vizante (Marius Vizante – interpretul rolului principal) care mi-a zis «Ce rulotă ai! Îți place? Noi suntem 6 într-o rulotă, tu ești singură». În cele din urmă, nici n-am mai filmat în ziua aceea.”

Chiar și părinții au văzut filmul cu alți ochi. „Erau obișnuiți cu mine de la televiziune, dar au fost emoționați la premieră, mai ales tata.”

 Filmul „Restul e tăcere“ a fost lansat pe DVD în octombrie.

ARTICOLE SIMILARE

Karl Lagerfeld mixează coloana sonoră de la un joc pe computer

realitatea

De la Zoolander la Madagascar – interviu cu Ben Stiller

David Beckham a închiriat o insulă pentru Victoria

realitatea

BASME pentru adulti! De 1 Iunie, BIANCA DRAGUSANU e Mica Sirena sexy!

ROXANA VANCEA se apropie de KELLY BROOK! Iata POZELE!

realitatea

Interviu Lawrance Schimel, scriitor de cărți de copii cu tematică gay

realitatea

1 comentariu

Scrie un comentariu