Tabu
PEOPLESlider

Misha, cu fața roșie și umflată. Ce a pățit artista

Cântăreața Misha a postat pe rețelele de socializare o fotografie cu care și-a speriat fanii.

Artista se află în perioada aceasta în vacanță în Insulele Maldive, însă a avut parte de o experiență nefericită după ce a stat la plajă.

Misha a făcut insolație

Vedeta a profitat de faptul că a reușit să își organizeze proiectele în așa fel încât să poată pleca într-o binemeritată vacanță. În ceea ce privește destinația, aceasta a optat pentru o locație luxoasă, care nu este pentru orice buzunar.

Chiar dacă escapada de peste hotare se anunța una plină de distracție și de clipe relaxante, iată că artista a avut parte de o surpriză mai mult decât neplăcută.

După ce a stat la câteva zile la plajă, artista s-a ales cu o iritație mare pe față. Chipul i s-a umflat și s-a înroșit considerabil, așa că Misha a trebuit să ia măsuri.

Misha a făcut o insolație severă în urma căreia s-a ales cu fața roșie și umflată.

„Postare nouă despre cum poți rămâne desfigurată de la o insolație. Nu e de râs, sincer, dar câteva zile am arătat horror. În poza asta am încercat toate filtrele posibile ca să nu se vadă cât de umflată eram la față. Swipe să vedeți cum am arătat după o insolație/alergie la soare. M-am dat doar pe corp cu protecție, pe față efectiv am uitat. Așa am arătat jumătate din vacanța din Maldive. Așa că… dacă vi se pare că arăt dubios în pozele din vacanța asta, ăsta e motivul”, a scris Misha pe pagina ei de Instagram, în dreptul unei fotografii în care apare cu fața tumefiată.

ARTICOLE SIMILARE

Ce mai face Alina Plugaru și din ce își câștigă acum banii

Andreea Damian

Fosta membră Spice Girls doreşte să-și lanseze propria linie de jucării sexuale

Andreea Damian

Valentina Pelinel, vacanță de vis cu copiii în Miami 

Andreea Damian

Hotel Transylvania 3: Vacanța de vară este pe primul loc în top debut Box Office

realitatea

Paris Hilton e „regina perucilor”. Starleta se laudă cu o colecție impresionantă

Andreea Damian

Toamna aceasta aniversăm 80 de ani de la prima pereche de ciorapi din nailon

realitatea

Scrie un comentariu